10.12.2016

Primul program de internship pe care îl lansez

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Este vorba despre acesta. Ocazie cu care mă simt dator cu câteva precizări.

1. Am pornit politicalocala.ro cu ceva vreme în urmă, din mai multe motive. Eram, pe vremea aceea, bine ancorat, ca să zic așa, în meandrele politice și nu prea îmi plăcea ce văd în ceea ce privește modul în care politica locală (care se suprapune, de multe ori, cu partea administrativă) este reflectată la nivel național. Și atunci am zis să fac ceva. Și am făcut. În plus, ca să o zic pe aia dreaptă, am zis că poate fi și un business interesant. Numai că între timp m-am apucat de altele și siteul a rămas pe plan secund. Până acum. Moment în care țin să îi mulțumesc lui Adi Zăbavă, cel care s-a ocupat în toată această perioadă de site și cu care merg înainte și de acum încolo :)

2. Deși, în perioada 2002-2005 am fost foarte implicat în zona politică (pe consultanță și, la un moment dat, chiar membru în TSD-ul lui Ponta), am decis la un moment dat că nu mai vreau să fac asta, nu mai îmi plăcea, mă seca de energie. Și am ajuns acum, când vă scriu aceste rânduri, la o aproximativă stare de zen în ceea ce privește enervarea politică, dacă pot să îi zic așa. Zic ”aproximativă” pentru că odată virusat cu feelingul de a participa la viața cetății (am pus un termen intelectual, când, de fapt, este vorba despre a simți că trebuie să știi ce se întâmplă, oarecum o iluzie că ai și tu o importanță), ești virusat pe viață. Nu există antidot. Așa că politicalocala.ro este pentru mine acel pretext pentru a-mi exersa ”virusul” într-o stare de relativă normalitate.

3. Evident că decizia de a mă ocupa mai serios de site vine în an electoral. Căci, după cum ziceam, văd siteul și ca business. Iar în an electoral se fac banii. În rest, dacă nu ești lipit de unii alții (nu insist, înțelegeți voi ce vreau să zic), nu ai nici o șansă. Am precizat asta pentru că așa mi se pare fair.

4. Legat de internship, chiar cred că există mulți tineri care au multe de spus și cu mult mai puțină patimă decât o facem noi, cei care am crescut și ne-am defectat (pot spune asta, da?) din cauza mizeriei politice pe care ma tot prizat-o, că am vrut sau nu, în ultimii 20 de ani. Așa că asta vreau cu programul de internship, să găsesc tineri de la care să învăț să văd altfel politica, cu ochii celor care încă nu au apucat să fie virusați definitiv…

Închei aceste precizări cu rugămintea de a da și voi de știre despre acest internship, dacă știți pe cineva care ar fi interesat/ă. Vă mulțumesc.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Un foarte fain infografic despre campania Ciuc

Campanie pentru bloggeri cu bungee jumping și tiroliană

2 comentarii

  1. miercuri, 25 ianuarie 2012, 10:48

    Ii f ok acest lucru. In sfarsit ne oferi un loc unde sa punem tara la cale, unde sa ne spunem parerile motivate, sa aducem argumente pro si contra. Sa ascultam parerile politicienilor, deoarece sunt doua lumi diferite total, ideiile noastre ale celor de rand care vedem diferit lucrurile fate de cei care ne conduc (sau inceraca sa ne conduca).
    Aici insa trebuie sa se implice in primul rand politicienii si sa ne deschida si noua ochii, de ce merg asa prost lucrurile, de ce nu se pot face anumite lucruri bune in anumite domenii, unde si cu ce ar trebui sa ne implicam noi si sa le oferim o mana de ajutor.
    Atentie mare insa, inainte de toate trebuie sa ne ofere credibilitate in ceea ce-si propun sa faca, pt a reusi sa-i urmam. Credeti-ma ca sunt unul care sunt in stare sa sprijin pe cineva pana in iad daca vad ca are interese pt binele oamenilor, este transparent, … dar de fapt s avedem ce o sa iasa din ceea ce ai propus.
    Sunt gata de start, cu ceea ce am si ceea ce stiu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 26 ianuarie 2012, 11:01

    Daca nu vor fi polemici ca ala tine ca ala care e prost dar ceilalti sunt timpiti,deci daca va fi ceva civilizat si cu argumente ,m-as baga si eu ce daca fac peste oluna si ceva 59 in inima sunt mai tinar decit altii de 20 de ani din ziua de azi.Asa ca dai bataie draga.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *