Dragilor, vă cer permisiunea de a vă împlica într-o ispravă care mie mi se pare tare, tare faină. Este vorba despre o campanie pentru berea Ciuc, în care, dacă acceptați provocarea, o să ne distrăm corespunzător :D Vă cer doar puțintică răbdare ca să citiți rândurile de mai jos înainte de a vă decide dacă vă băgați sau nu. Cu mențiunea că nu vă pot spune acum toate detaliile campaniei, dar trust me că e faină :)
Am două provocări pentru voi. Una simplă, dar cu mult gust. Și una mai complexă, cu și mai mult gust :))
Provocarea 1. Vreau să aflu de la voi motivele pentru care considerați voi că merită băută berea. Orice motiv credeți voi că e valabil și că vă coafează papilele gustative, dar, atenție, cu excepția gustului! Căci tocmai aici e provocarea, să îmi dați motive pentru care berea se bea în afară de gustul ei :D Așa că loviți-mă dur cu aceste motive în comentarii mai jos, căci din motivele pe care le ziceți voi, unul dintre ele îl vom folosi mai departe în campanie. Vă zic mai încolo ce și cum, să ne concentrăm pe motive, deci :D
Provocarea 2. Pentru cei care vor să se implice la modul mai serios în acestă ispravă. Cu precizarea că v-aș ruga să vă gândiți că este un pic de muncă (nu de aia de nu dormim noaptea, stați liniștiți :D), dar dacă tot vreți să faceți parte dintr-o chestie faină (cum vă garantez eu că o să iasă campania asta), apoi un pic de pus umărul trebuie. Căci vom avea de lucru la aplicarea PUB (Planul de Ubicuitate Beristică) :D
Am avea nevoie pentru aplicarea PUB, așadar, de următoarele structuri informativo-lucrative:
1. Echipa de coordonare națională. Formată din 10 tovarășe și tovarăși din București. Zic din București pentru că o să fie nevoie să ne întâlnim de câteva ori (la o bere Ciuc, firește :D) să punem la cale planul de bătaie și să îl monitorizăm cum se îndeplinește plenar.
Înscrierea în echipa de coordonare națională se face prin mail la cristi.china pe gmail.com, de unde veți primi și PUB-ul (Planul de Ubicuitate Beristică) și toate detaliile care mai trebuie. Aștept mailurile voastre până marți, 10 ianuarie, ora 23.59, că după aia avem treaba serioasă :D
2. Echipe de coordonare locale. Când zic ”locale” mă refer și la o echipă județeană, dar și la una municipală, dar și la una orășenească, dar și la una comunală, dar și la una sătească. Mă rog, din punct de vedere organizatoric, ar fi trebuie să încep cu echipa sătească și apoi să ajung la cea județeană :)) Dar ați înțeles voi care e ideea. Exemplific, să zicem cu un blogger din Băicoi (mă ierți, șefu, dar nu m-am putut abține :D), care poate să coordoneze echipa locală, dar face parte și din cea județeana. Dacă sunt mai mulți membri în echipa de coordonare, no problemos, că aia e ideea, nu avem șefi sau nu știu ce, căci berea se bea în echipă, nu de unul singur :D Vă explic eu pe mail ce și cum, când solicitați informații suplimentare.
Înscrierile în echipele locale se fac pe mailul cristi.china pe gmail.com cu precizarea ”localului”, adică ori județul, ori localitatea unde vreți să vă ocupați de aplicarea PUB. Veți primi pe mail și, firește, PUB-ul (Plan de Ubicuitate Beristică). Aștept mailurile voastre până marți, 10 ianuarie, ora 23.59.
Cam asta este, dragilor. Vă aștept să mă uimiți și de data asta cu prestația voastră :D
54 thoughts on “Vă provoc să îmi spuneți motivele pentru care se bea berea”
Te-am iertat :)
Bre, berea e motiv sa te vezi cu prietenii. In primul rand. Apoi o bei de sete. Apoi de foame (1 halba de bare se zice ca are tot atatea calorii cat 2 sarmale :D ). Iar apoi, berea e buna pentru rinichi!
Deci, nimic nu te face mai fericit dupa o zi torida, dupa un fotbal jucat sau in timp ce urmaresti un meci de fotbal decat o bere (mai multe :D ) reci ca gheata
Berea se bea de sete, de poftă, de plăcere, ca să pari interesant, ca să te lauzi (când toți ceilalți cumpără un Ciuc, tu cumperi un Peroni că, deh, e mai scump :P).
Berea e bere. Nu-ți trebuie un motiv să o bei, a ajuns să înlocuiască apa.
Frate, am facut un experiment, am aflat ca berea conține hormoni feminini si… sint putin bulversat. Numai fii atent:
Saptamana trecuta eram impreuna cu niste amici. Discutam despre una despre alta, cand unul dintre noi:
– Hei ! Am citit undeva ca ar fi hormoni feminini in bere !
Avand in vedere ca suntem dotati cu un oarecare spirit stiintific , am decis sa verificam .
Foarte rapid am golit 20 de beri, in interesul stiintei , bineinteles !
Rezultatul acestei experiente ‘in vivo’ a fost stupefiant .
Dupa cele 20 doze :
1 – Toti am prins ceva greutate in plus ;
2 – Vorbeam prea mult fara sa spunem nimic ;
3 – Am intampinat dificultati in a conduce corect ;
4 – Ne era imposibil sa efectuam chiar cel mai simplu rationament ;
5 – Refuzam cu incapatanare sa recunoastem ca nu avem dreptate , chiar daca era evident ;
6 – Ca sa fie complet , mergeam la toaleta la fiecare 5 minute si in plus : impreuna !
Ce zici de asta?
Hmm, sa vedem:
1. Berea o bei ca obiectiv turistic. Te duci intr-o tara si vrei sa incerci sortimentele autohtone de bere. Deci berea = turism. :D
2. Berea o bei de cinste: e ziua tovarasului Xulescu. La zile de nastere unde oamenii nu au figuri in cap, clar se bea bere.
3. Berea, cum zicea si ihearlights, e un fel de connecting people.
4. Berea se bea pentru curaj – in unele cazuri.
5. Din nou situational, berea devine simbolul omului major, vaccinat si matur (cica). Am impresia ca in cazul multora, prima bautura alcoolica bauta (in contextul in care eram toti minori/majori) a fost berea. :))
6. Berea ca pasiune (aici e tricky, o poti da in alcoolism). Ati auzit de colectionarii de beri? Berea devine artefact de colectie, o pui in vitrina alaturi de sticlele de vin si wiskey de colectie. :)
7. Berea e izvor de amintiri, o referinta temporala pentru a reda intamplarile trecute.
Am obosit. :)))
Motivele pentru care beau eu bere exceptând gustul? Să vedem…
1. Berea apropie oamenii. Nu poţi contesta faptul că una-i să stai de vorbă cu cineva având un suc în faţă şi alta-i să stai de vorbă cu acelaşi om, având amândoi câte-o bere în faţă.
2. Pentru sănătate. Berea, aşa cum o ştim noi, face bine la inimă, previne producerea atacurilor cerebrale, reduce riscul apariţiei bolilor coronariene (adică se reduce riscul tulburărilor produse de modificarea arterelor coronare), e bună pentru creier (berea le face pe femei mai deştepte şi scade riscul apariţiei demenţei la bărbaţii peste 65 de ani) şi previne degradarea oaselor (găsiţi pe net toate astea, dacă nu mă credeţi). Berea este mult mai sănătoasă şi decât Cola, dacă tot ne legăm de sănătate.
3. Berea poate fi un motiv minunat pentru care merită să ieşi din casă. Uneori îţi poţi dezlipi prietenii din faţa PC-ului numai dacă le spui că mergeţi la o bere.
4. „Cu o bere toţi suntem datori”, dacă-mi permiţi aroganţa :))
5. Testarea unor tipuri noi de bere este o activitate foarte interesantă. Unul din motivele pentru care beau bere este pentru că vreau să cunosc tot mai multe arome şi brand-uri. Şi faptul că există atât bere blondă, cât şi brună, sau nefiltrată, tot un motiv pentru care beau bere este.
6. Pentru că nicio băutură nu te răcoreşte mai bine decât berea.
7. Pentru că nu este tare, ca să mă ardă pe gât sau să-mi atace ficatul.
8. Are un proces de fabricaţie şi o istorie mai interesante decât ale altor băuturi.
9. Nu prea poate fi falsificată (cum e cazul vinului, de pildă) şi este o mare realizare să-ţi faci berea la tine acasă, în comparaţie cu vinul sau ţuica pe care le poate face oricine.
10. Nicio altă băutură pusă în pahar nu face o spumă atât de arătoasă.
Astea-s top 10 motive pentru care beau eu bere. :))
Numa’ sa nu beti bere cand vine soacra.Nu de alta, dar o vedeti dublu exemplar :D
Eu cel putin beau bere ca tine si de foame, vorba aia o bere echivalentul unei jumatati de paine :) consistenta !!
Eu beau bere ca dezleaga limba si se poarta discutii foarte faine dupa ce consumatorii au trecut de doua-trei.
Pe mine personal berea ma calmeaza si ma face mai romantic – cele mai faine declaratii de dragoste le spun iubitei dupa doua beri, si s-a obisnuit asa, de fiecare data cand devin mai sentimental ma intreaba daca am baut :)
Am senzatia ca dizolva grasimea, nu se compara nimic cu o bere dupa niste gratar
De sete.
De placere pentru ca-i buna. Mai ales dupa o zi de munca si dupa ce friptura. Stiu, suna al dracului de ciudat, insa eu prefer berea in locul vinului la friptura.
Eu am inceput cu berea prin ultimul an de liceu, cand incepusem sa ies mai des in oras, mai ales in sezonul de primavara-vara si cum cel mai fain era sa stai de vorba la un ceva, am inceput sa savurez berea pe Motoare (terasa de pe TNB). Asa ca am apreciat berea ca ne aducea impreuna.
Si in liceu/studentie era si una dintre cele mai accesibile bauturi, asa ca mai toti studentii ieseam sa ne bucuram de o bere dupa cursuri. Chiar cu proful nostru preferat mai ieseam uneori si stateam la discutii pana tarziu in noapte.
La bere am aflat multe lucruri faine, am legat prietenii, am dezlegat si am invatat. Berea imi e tare draga. Chiar daca acum imi permit si alte licori, parca tot berea ma imbie cel mai tare. Mai ales ca imi place sa alternez din cand in cand. Asa ca atunci cand gasesc neagra sau weiss e si mai mare bucuria.
Si cum e buna pentru turism, am motive in plus sa ma reintorc in Cehia, sa ma duc in Germania, sa visez iar la o tura de Belgia si de degustat.
Motiv de iesit in oras cu prieteni:)! Merge bine tare si la ‘stins’ gratarele de la iarba verde;))
bem bere pentru ca suntem barbati! prima bere bauta impreuna cu tatal tau, e berea care te transforma in barbat cu adevarat!
bem bere ca sa ne dregem dupa betia de bere pe care am avut-o cu o noapte inainte
bem bere pentru a impresiona fetele(atunci cand duntem adolescenti SI NU NUMAI:)) )
bem bere pentru ca ne e pofta de bere si ne ploua in gura
bem bere pentru ca berea se numeste „bere” si „bere” suna al dracu de tare
bem bere pentru ca putem
bem bere pentru ca nu ne pasa daca facem burta sa nu
bem bere pentru a ne mari rezistenta si pentru a le spune celor din jur:”frate,eu duc o naveta lejer”
bem bere pentru a colectiona capacele de bere
bem bere pentru ca asa vrem noi
bem bere pentru a avea un mod de viata sanatos
bem bere pentru ca te scoate din orice suparare
bem bere pentru ca te apuca plansu si doru de prieteni si incepi sa ii suni pe toti sa le spui cat de mult ii iubesti
bem bere pentru a ne putea lua tovarasii in brate,fara sa spuna nimeni ca suntem gay,ci doar ca suntem barbati adevarati care isi apreciaza prietenii
bem bere pentru a ne da seama cine se uita urat la noi
bem bere pentru ca mancam mici
bem bere pentru a vedea cine garaie mai tare
bem bere pentru ca e bine sa bem bere..nu stim de ce…da sigur e bine!
si bem bere cu pofta pantru ca stim ca dimineata ne va astepta o maxima mahmureala. daca tot o sa ne fie rau…macar sa merite osteneala!
AJUNGE? :))
Imi miroase putin a anti-reclama la o bere care sustine ca berea se bea pentru gust si nu pentru orice altceva :). Dar pen’ ca sunt curios cum e cu campania asta, intru in joc:
– berea se bea pentru prieteni (iesiri, adunari acasa, meci, intalniri, revederi)
– berea se bea pentru afaceri (orice afacere vorbita/inceputa la o bere, are o rata de succes mult mai mare)
– berea e buna si pentru sportivi – consumata atunci cand trebuie si cata trebuie
– berea e buna la sanatate – consumata moderat
– berea e motiv de intalnire, chiar daca nu esti consumator. Toti zic hai ca ne vedem la o bere :)
Ma mai gandesc, vad cum stau cu timpul si poate ma bag si in echipa de coordonare.
Succesuri!
L.E. Am confundat marcile de bere intre ele :))). Se vede ce mare bautor de bere sunt :D. Nu e anti-reclama …e o reclama smechera, deja simt cum va decurge campania :D
Lol, acu trebuie să mă şi explic?
Altfel curge discutia la o bere. Si altfel curge berea la o discutie.
„Orice motiv credeți voi că e valabil și că vă coafează papilele gustative, dar, atenție, cu excepția gustului!” Ai o logica beton ce pot spune.
De la o varsta, a sspune „hai la suc!” e copilaresc. „Hai la bere!” Deja suna a adult.
Pana si pe mess a ajuns berea. BeReBe, adica beau o bere si revin :D
In primul rand berea trateaza orice rana fizica sau psihica. Chiar si dupa o incaierare cu cineva, cand spui „ba, asta a fost, hai la o bere” totul trece.
In al doilea rand berea se bea pentru ca exprima masculinitate pura. De aia o bem noi, barbatii, de aia ne place atat de mult, de aia a intrat in folclor. Nu ai sa auzi barbatii intre ei invitandu-se la un „Bloody Mary” ci la o bere. E sigla noastra, ne reprezinta ego-ul.
In al treilea rand, berea poate fi asociata cu orice. Cu un meci, cu un chef, cu o iesire la terasa sau in fata blocului. Rezulta ca e la indemana oricand, oriunde.
Berea ne este la indemana. In zilele alea toride de vara, iesim la bere. Suntem molesiti, nu avem chef sa na gandim la nu stiu ce distractii. Iesim la bere, vedem noi dupa aia. Suntem barbati. Suntem comozi. Vrem ceva de care sa fim siguri ca ne va satisface nevoile papilelor. Vrem O BERE.
Motivele sunt multe si diverse.Nu stiu daca ai obervat ( e de inteles daca nu , ca deh, ai destul de multi consumatori / comentatori ) dar la fiecare poste despre/cu bere eu sunt printre ei.
( ne-am vazut o data la Guiness si inca o data la alta intalnire care a insemnat pe alocuri bere si nici aici nu ma abtine, de asemenea :) )
Sa continuam on topic – cu motivele consumului de bere, responsabil, in afara de gust.
Pe scurt, orice barbat care desface o sticla de bere in fata lui, spera ca mai tarziu , berea sau numarul de beri sa il transforme intr-o versiune mai buna a lui.
Nu bem toti pentru ca suntem artisti, majoritatea bem berea pentru ca NU suntem :)
Ridicam paharul pentru oricine si orice, berea ne face sa ciocnim ( si sa bem dupa, evident! ) ,pentru eclipsa de luna, pentru hibernarea ursului brun sau pentru femeile absitente de la manastiri.
Unde exista bere si consum de bere responsabil , exista si o dorinta de a cadea de acord cu ceilalti de la masa, o incredere aproape oarba in anturajul nostru, fie ei prieteni sau abia cunoscuti.
Berea leaga prietenii, berea dezleaga prietenii, berea uneste , berea desparte.
Intr-un singur cuvant (sau mai multe, dar ai inteles ideea) : bem bere pentru ANSAMBLU.
Berea se bea pentru ca:
1.Poti sa bei cat vrei fara sa te imbeti, existand varianta fara alcool.
2. Te ajuta sa elimini pietrele pretioase de la rinichi in caz ca le detii…
3. Poti sa-ti faci o casa din sticlele goale de bere… am vazut una pe Discovery…
4. Ai motiv sa canti melodia „Traiasca berea!” cu Spitalul de Urgenta, asta inainte de a ajunge la Spitalul de urgenta in coma alcoolica, ca dupa aia nu mai ai cum…
5.Poti s-o folosesti ca injuratura mascata cand esti in mijlocul unor persoane care nu agreeaza injuraturile – spui: Ce berea mea!…. in loc de PLM
6. Uneori e atat de amara incat viata iti va parea mult mai dulce dupa ce bei bere… :)
Pingback: Va recomand cateva articole !
Pingback: Concurs mai special pentru un nume și pentru un slogan | Chinezu
Pingback: O provocare de la Ciuc: de ce bei bere?
Cum m-ai cunoscut? Nu la o bere? Cum am cunoscut celelalte blogosfere? Nu la o bere ( mai multe chiar ). Stii daca ar fi sa fac un motto ar fii urmatorul :
Beer. Connecting people !
Since the day it was created.
Per langa faptul ca face bine la rinichi si ca tine de sete, berea face bine si la lactatie. Deh, cand sotia alapteaza mai aflii si chestii de genul asta. Dar in primul rand berea reuneste oamenii in jurul mesei.
Berea reduce stress-ul.
O bere pe zi reduce problemele de inima cu 20-50%.
Berea e o multi vitamina. Magnesiu, seleniu, potasiu, fosfor, B6 si B12.
Berea vindeca insomniile.
Pingback: de ce beti voi bere? | Unde Iesim in Mures?
Berea e un motiv bun sa te vezi cu prietenii. S-au nascut multe prietenii la bere :)
Pingback: Echipa lui Chinezu: De ce bem berea?!? | ASMAGNA - stiri sportive
In primul rand berea stinge orice mancare picanta.
Este un must have, alaturi de orice carne facuta pe gratar.
Daca vrei sa aduci cat mai multi barbati la o petrecere, le promiti multa bere. ;)
Pingback: » Ce esti dispus sa faci ca sa bei o bere? » Bogdan Dascalescu Bogdan Dascalescu
Pingback: De ce bei bere?
Pingback: De ce ne provoacă fotografiile cu bere? | Dragoş Asaftei
Berea, ca orice alt lichid se bea de sete – și mă refer aici la „neprofesioniști”. Cred că dacă s-ar face o listă a lichidelor consumate, berea e pe un loc fruntaș.
Cei care au un pic de experiență și zic ca ei cunosc gustul berii fie ea albă, blondă, brună, etc. o beau de plăcere – ca și mine dealtfel. Sunt măncăruri la care berea vine ca o completare naturală. Iar pentru discuțiile între amici, berea e cea mai abordabilă pentru că permite ca discuția să avanseze în timp destul de mult și nu prea are efecte adverse (mahmureală).
Evident, în comentariul de mai sus, am luat în calcul un consum normal de bere și nu abuz.
Ciuc-ul îl beau pentru gust (apă de la munte) și pentru capacul „efortless”
Pingback: Hai sa implementam ! - Neydamn
In afara de gust, berea se bea pentru ca:
1. e fain sa bei din halba, mai ales la cal
2. e sanatoasa, contine minerale si vitamine esentiale
3. e echivalentul unui sandwich ca si continut nutritional, deci in loc de hai la o bere, poti zice hai la un sandwich
4. se poate bea din orice recipient: racheta, tap, halba, cal, sticla, pet (nu chiar asa buna ), doza, seringa de 800ml, bong, butoi, etc.
5. in principiu costa cat o cola sau o apa minerala.
6. face muzica mai fumoasa
7. pentru ca nimic nu se compara cu niste prieteni care ciocnesc halbele impreuna.
8. Pentru ca pe caldura, nimic nu se compara cu o bere rece
Pingback: Baieti! Iesim la o bere? » Radu si Ralu
Pingback: Despre bere … de ce o bem pe dansa? « Once a student, always a student! – CEL MAI MINUNAT BLOG!
Un raspuns complet l-am dat pe blogul meu:
http://emilstudentulminune.wordpress.com/2012/01/12/despre-bere-de-ce-o-bem-pe-dansa/
Textul de mai jos m-a facut sa inteleg de ce prefer sa beau bere in loc sa fac sex:
„O bere este mereu umeda. Pasarica trebuie incurajata.
1 punct pt. bere.
O bere nu-i placuta atunci cind este calda.
1 punct pt. pasarica.
Daca bei inca o bere, prima nu se supara.
1 punct pt. bere.
O bere inghetata te satisface.
1 punct pt. bere.
Daca te intorci acasa si puti a bere, nevasta-ta te cearta.
Daca te intorci acasa si puti a pasarica, nevasta-ta ar putea sa te lase.
1 punct pt. bere, 1 punct pt. pasarica.
10 beri pe noapte si nu mai poti sa conduci.
10 pasarici pe noapte si nu mai este nevoie sa conduci.
1 punct pt. pasarica.
Daca iti faci treaba cu o o bere intr-un local plin de lume este normal.
Daca iti faci treaba cu o pasarica intr-un local plin de lume devii un mit.
1 punct pt. pasarica.
Daca un politai te simte ca mirosi a bere, ar putea sa te aresteze.
Daca un politai te simte ca mirosi a pasarica, ar putea sa-ti ofere o bere.
1 punct pt. pasarica.
Berea mai veche este mai buna.
1 punct pt. bere.
Daca te scufunzi intr-o bere, avind prezervativul la locul lui, nu simti diferenta de gust.
1 punct pt. bere.
Daca te intrebi mereu cum va fi urmatoarea pasarica, este normal.
Daca te intrebi mereu cum va fi urmatoarea bere, esti alcoolic.
1 punct pt. pasarica.
Sa rupi eticheta de pe o stica de bere este distractiv.
Sa rupi chiloteii unei pasarici este mult mai distractiv.
1 punct pt. pasarica.
Statul taxeaza berea.
1 punct pt. pasarica.
Esti intotdeauna sigur de a fi primul care deschide sticla de bere.
1 punct pt. bere.
Daca agiti o bere, dupa putin timp, se calmeaza singura.
1 punct pt. bere.
Blonda, rosie sau bruna. Poti alege berea pe care o vrei.
1 punct pt. bere.
Despre o bere se stie exact pina la ultima centima cit o sa coste.
1 punct pt. bere.
Berea nu are o mama.
1 punct pt. bere
Punctaj: Berea bate Pasarica (11-9)
Daca esti o femeie si in momentul asta te superi, sa stii ca berea nu ar fi avut nimic de zis
pierzïnd aceasta confruntare: un alt punct pentru bere.”
Pingback: Bere vs Băutură carbogazoasă | Viva la Remallucion!
Pingback: Campaniile saptamanii 9-15 ianuarie 2012 din blogosfera romaneasca | refresh.ro
Pingback: De ce se bea berea… | Gaben.ro
Pingback: delay.ro » Campaniile saptamanii 9-15 ianuarie 2012 din blogosfera romaneasca
Pingback: Nu m-am putut abține să nu vă arăt câteva fotografii | Chinezu
Pingback: De ce au bărbaţii burtă şi câte simţuri implică o bere | Viva la Remallucion!
Pingback: Detalii despre jocul cu berea | Florea Cristian
Pingback: Berea imi starneste amintiri si pofte! | Fata din Port
Pingback: De ce se spune “sănătate” când ciocnești un pahare de bere | Viva la Remallucion!