De ce nu vrea RATB să ne ia mai mult de 50 de lei?

În caz că nu știați, pe cardul ăla RATB (chestie faină, de altfel, eu chiar îl folosesc) dacă ai mai mult de 50 de lei poți avea probleme mari. Adică cititorul de card din mijloacele de transport în comun îți arată că ai zero lei pe card și nu îți validează călătoria, iar dacă ai ghinionul să nimerești un controlor, ești numai bun de plată. Când am întrebat la câteva chioșcuri de alea de unde poți să îți încarci cadrul și doamnele de acolo mi-au spus, pe un ton nonșalant care te lasă fără replică ”daaa, știm că sunt probleme, noi am anunțat mai departe, dar asta este”. Ba o doamnă mi-a spus că au fost cazuri în care s-a șters toată suma de pe card când s-a încercat validarea unei călătorii. Dar eu nu cred asta, e mai mult deja ceva folclor RATB-ist…

Adică dacă, așa cum fac eu, bag mai mulți bani pe card și depășesc creditul de 50 de lei îmi plătesc să am probleme, cum ar veni. Acuma serios, e chiar așa de  greu să se rezolve bugul ăsta? Sau cei de la RATB ne consideră din start niște amărășteni pentru care 50 de lei de băgat pe card este o sumă echivalentă cu o comoară? Ok, asta a fost o răutate. Dar măcar nu a fost un bug nerezolvat de nu știu câte luni. Parol.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

35 thoughts on “De ce nu vrea RATB să ne ia mai mult de 50 de lei?”

  1. si mie imi place ideea de portofel electronic de la RATB, tot timpul am bani acolo, niciodata insa nu am incercat sa depun mai mult de 20-30 RON (nu prea consum suma asta intr-o luna)

    in plus, cu acelasi card se poate intra si la metrou, ceea ce mi se pare f fain ;)

  2. Exemplul acesta e bun: setare mentala. si apoi se plang ca veniturile sunt mici. Asta ar fi versiunea 1. Cea de-a doua este mai putin etica si morala, dupa cum ati spus-o si voi.
    Sa traiasca transportul personal :)))

  3. Daca nenea sefu de la RATB se tine de cuvanf, se pare ca o sa scapam de amenzi http://tinyurl.com/btqjeod. Oricum toata tevatura asta cu cardurile de calatorie e jenanta. Au scos biletele de hartie si au bagat plasticele astea cu care sunt numai probleme. De multe ori am vazut oameni carora le-a luat mai multi bani de pe card decat trebuia sau carora nu le-a validat cardul si s-au trezit amendati de controlori s.a.m.d.
    Sunt curios cine a avut de castigat din povestea cu cardurile, care a fost smecherul care a avut nevoie sa scoata si el un ban pe plasticele astea. Nu de alta, dar pe langa costul calatoriei trebuie sa platesti la inceput si contravaloarea plasticului in sine, ceea ce este aberant

  4. Aceeasi problema au avut-o si cei din Londra acum vreo’ 4-5 ani. Erau acele Oyster carduri cu care puteai plati metrou/autobuz si la un moment dat de la 50 de lire in sus nu mai citea taxatorul. Nu ramaneai fara bani, doar ca nu iti taxa calatoria si trebuia sa platesti cash la sofer (la ei la sofer platesti pt bilet daca n-ai card). Pana la urma s-a rezolvat fiind o problema din softul cititoarelor ceva cu „max ammount <". Sper sa fie si la noi la fel si nu vreo' manarie de a cuiva din RATB.

    1. Softul instalat pe validatoare este plin de bug-uri dar nu asa dezinteresat. Gaurile de securitate ajuta RATB sa amendeze calatorii. Apropii cardul , bipaie, ia banii dar apare nevalidat dar asta numai pe aparatul controlorilor!

  5. Tot ce pot sa iti spun e ca abonamentul luna rfara reducere e 50 de lei. Adica… te poti plimba non stop in cate autobuze vrei, intr-o luna, cu doar 50 de lei.

    Intreb io…. acum…. de ce ar lua mai multi bani, daca ei asigura maximum maximorum de calatorii la 50 de lei?

    Dar nu neg complicatiile de care vorbesti tu aici, IT stuff etc.

    1. @madalina
      Pai si atunci de ce daca vreau sa incarc cu 400 de lei imi iau banii fara problema? Daca tot zice ca doar in limita de 50 de lei asigura calatorii sau ce fac ei acolo. Sa spuna clar, fraiere, nu da mai mult de 49 lei ca ti-o furi. Ar fi mai fair asa, zic io, cu mintea mea.

  6. eu am patit’o. card incarcat c’o zi inainte, validat, controlori – cica 0 calatorii. noroc ca eram aproape de romana, unde incarcasem cardul si i’am dus pana la toneta sa vedem cate calatoriii pe card. erau tot 10, cate pusesem. oricum nu le plateam amenda pe tampenia lor!

    1. @sorin
      Sefule, io dau banii celor de la RATB nu celor de la UTI. Altfel spus, pe limba ta :D, daca io imi iau un laptop Toshiba si are procesorul de 3 lei, fac scandal la Toshiba sau la ala care a fabricat procesorul? :) Ca sa nu mai zic ca RATB a platit sistemul celor de la UTI, ca doar UTI nu e ceva ONG de mare angajament care face astfel de donatii :))

  7. 50 lei înseamnă vreo 38 de călătorii cu RATB și 25 cu Metrorex. De ce ai vrea să pui așa sumă mare pe card?
    Eu pun de fiecare dată câte 10-20 de lei și oricât m-am plimbat, n-am rămas fără bani pe card.
    Ca măsură de siguranță, cred că e mai bine să pui o sumă mai mică (ia în calcul și posibilitatea demagnetizării cardului) și să încarci în fiecare zi, dacă mergi chiar atât de des.

    1. @Serban
      Imi dai voi sa pun pe card cat vreau eu, da? Eu vorbesc ca sistemul are o problema si nu e normal. Tu alegi sa eviti problema, foarte bine, e decizia ta. Dar asta nu inseamna ca o rezolvi. Plus cadaca tie iti ajung 20 de lei sa mergi cat vrei, trust me inseamna ca nu prea circuli. Iar faza cu incarcatul in fiecare zi, multumesc, am treaba mai buna de facut decat sa stau pe la chioscurile RATB.

  8. Chinezu` RATB a cumparat sistemul, dar ei nu pot remedia problema fara UTI. Cumperi un laptop cu procesor de 3 lei, e alegerea ta:)…scandalul nu-l faci la Toshiba ca doar nu ei au produs acel procesor…Ei doar l-au implementat intr-o configuratie:) si era de datoria ta sa te informeti pe laptopnews daca acel procesor e bun sau nu:).

    Asa si aici. RATB a bagat un sistem de taxare produs de UTI. Faptul ca sunt multe probleme, ok..le reclami la RATB, dar aceste probleme sunt solutionate de creatorii sistemului… Acum ca reclamatiile ajung sau nu unde trebuie, iar e o problema de ordine interioara si pe care noi nu o putem rezolva.

    1. @sorin
      Sunt absolut sigur ca asa este, cei care cumpara laptopuri Toshiba nu fac scandal la Toshiba ci la firma care a facut procesorul, sigur ca daaaaaa. Relatia contractuala,daca vrei, e mult mai simpla, Sorine, decat o complici tu. Eu platesc RATB-ului ceva si astept in schimb servicii. Punct. Ca daca mergem pe logica ta ajungem la firma din Surinam care a facut nus ce circuite pentru sistemul UTI. Si eu nu am vreme de asa ceva. Relatia mea directa e cu RATB. Sigur ca putem face analize. Dar cu ce ma ajuta pe mine analizele astea sa imi rezolve problema cu cardul?

  9. Nu, nu înseamnă că nu circul ci înseamnă că îmi aleg bine traseul și mijlocul de transport. Într-adevăr e problema ta câți bani pui pe card, însă dacă se va demagnetiza ghici pe cine o să înjuri?
    Și nu, nu e din cauza LOR. E doar o „caracteristică” a cardurilor. Se demagnetizează în timp sau din cauza chestiilor din jurul lor.

    1. @Serban
      Iar eu cu tot postul am vrut sa subliniez cu totul altceva. Iar daca mi se strica respectivul card (il am de vreo 2 ani si nu am patit nimic, dar dracu stie…) iti promit ca nu o sa plang dupa banii aia. Revenind, la problema pe care am ridicat-o (aia adevarata). De fapt lasa…

  10. Am si eu un card dasta. La nivel de comunicarea, precizari, explicatii de ce doar 50 RON, chinezu are dreptate, casierii trebuie să ne spuna clar de ce.
    Tehnic vorbind, si eu cred ca este vorba de o masura de securitate probabil pentru ca se demagnetizeaza sau poate pentru ca terminalele pentru incarcare nu sunt la fel de sigure ca bancomatele.

    1. @Semanticus
      Dar nu ar fi fair sa te avertizeze cand incarci cardul sa nu bagi mai mult de 50 de lei? Io zic ca ar cam fi. Ca altfel e de maxim prost gust sa platesti si sa nu beneficiezi de ce ai platit.

  11. @Chinezu,
    am sesizat si eu smecheria dar am avut si 2 momente in care casiera mi-a spus cat am pe card si ca nu poate sa bage mai mult de 50. Eu mai verficam la metrou cardul, tii apasat pe buton si apropii cardul sa vezi cat ai.

  12. Mă gândesc că cei de la RATB s-au gândit că românul de rând, care circulă cu mijlocul de transport în comun, n-are atâția bani de pus pe card. Și ăla care are, are și mașină de mers cu ea. Da’, nah… oi fi eu defect… :)

    Însă pentru că suntem bloggeri și internauți, ne deplasăm către http://card.ratb.ro/web/static/intrebari_raspunsuri.html și citim următoarele:

    „PORTOFEL ELECTRONIC – credit minim 2,6 lei, maxim 50 lei combinat cu oricare din abonamentele (cu tarif integral sau redus) prezentate in oferta RATB de mai sus si/sau cu Abonamentul lunar METROREX.”

    Deci știam cu toții deja care sunt limitele cardului.

    Q.E.D. și mulțumesc pentru aplauze! :))

    1. @Serban
      Bah, esti destept, bah :)) Bravos, m-ai inchis la faza asta :D Ca nu mi-a dat prin minte sa caut si pentru asta imi dau o palma singur :)) Dar tot cred ca trebe sa scrie undeva si cand iti ia banii. Si sa nu iti ia mai mult de 50 pe card. La chioscuri zic. Ca sa nu iti spun ca doamnele respective habar nu au de precizarea asta.

  13. Eu am observat alta chestie. Mi-am cumparat un abonament de 2 saptamani. Dupa expirarea celor 2 saptamani, am incarcat un numar de x calatorii, dupa care am inceput sa le taxez. Cand, supriza! Numarul de calatorii nu se micsora!
    Cred ca e vorba tot de soft. La fel ca dvs., am spus problema d-nelor de la Ratb, si nu au stiu ce sa spuna.
    :D

  14. Eu am un prieten caruia i-au disparut 35 de RON de pe cardul RATB. SI nu avea ce sa faca , desi avea bonul de casa. Cred ca sunt mai multe buguri , nu numai pentru sume de peste 50 RON …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.