28.07.2016

Vă rog mult să fiți atenți cu volanul de sărbători

Mă știți, când vine vorba de băut bere, sunt primul care sare în schemă. Căci sunt mare fan al întâlnirilor cu prietenii cu care să savurezi minunata licoare :) Ba chiar aș putea extinde, din când în când, parte cu statul de vorba la un pahar de ceva și la faza cu un vin bun sau alte spirtoase, după plac și după stomacul omului. Căci, vorba aceea, oameni suntem și nu trebuie să ne sfiim de ce este omenesc :D

Dar un lucru trebuie să ne fie sfânt: din momentul în care prima picătură de alcool a intrat în organismul nostru, am încetat instant de a mai fi șoferi. Pentru că avem obligația asta și față de noi înșine (dacă suntem responsabili cât de cât), dar mai ales față de ceilalți, de familie (care se așteaptă să ne întoarcem întregi și nevătămați la ei), de toți cei din trafic (care au, la rândul lor, familii care așteaptă să se întoarcă întregi și nevătămați la ele).

Am văzut și am auzit la viața mea despre tragedii care au distrus vieți și destine și care puteau fi cu ușurință evitate doar prin autocontrolul de care trebuie să dăm dovadă atunci când ne apucăm de băut. Nu o să înțeleg niciodată cretinul curaj de care dau unii dovadă când se urcă băuți la volan. Râde lumea de tine, măh curajosule, nu cu tine, zevzecule! Mă scuzați, dar așa de tare mă inflamez când mă gândesc la nătărăi de ăștia…

Bun, revenind. Îmi place tare mult, din perspectiva celor spuse mai sus, de campania lansată de Asociația Berarii României. Pe care o salut și pe care o sprijin din toată inima.  Jos pălăria pentru Titi Aur, cel care participa pro bono la promovarea campaniei.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

De ce o susțin din toată inima pe Mihaela

Vreau bloggeri din Bacău, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Suceava

3 comentarii

  1. marți, 20 decembrie 2011, 09:44

    exista si un serviciu de driver (0724 374837) pt eventualitatea ca mergi undeva cu masina, dar bei, si vrei totusi sa mergi cu masina acasa

    suni la nr-ul acesta, vine un sofer si te duce cu masina acasa

    nu stiu cat costa…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 20 decembrie 2011, 13:30

    Foarte buna campania.Din pacate sunt multi inconstienti care se urca la volan dupa ce au consumat alcool si fac parapad pe sosele.Pacat ca legislatia ii pedepseste selectiv.Si eu ii rog pe acesti inconstienti sa se gandeasca de doua ori inainte de a se urca la volan mai ales ca nici conditiile meteo nu se anunta favorabile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 21 decembrie 2011, 08:43

    […] cum stim noi mai bine. Si cu putin alcool. Deci cedati volanul daca ati consumat ceva inainte! (via) Posturi similare:Nu va mai justificati pe bloguri!Petrecerea Webstock 2011Daca doriti sa il […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *