03.12.2016

Cum ar fi fost fără Social Media Snow Camp?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Hai să privim dintr-o altă perspectivă ce s-a întâmplat la Social Media Snow Camp. Să ne imaginăm că un astfel de eveniment nu s-ar fi întâmplat. Și că, pentru a extinde perspectiva pe care v-o propun, gașca faină de la Revista Biz nu ar fi făcut isprăvile pe care le fac, Social Media Summiturile, Social Media Camp-urile sau High Impact Friends. Să ne imaginăm un pic cum ar fi fost fără ele. Și ce ar fi pierdut (dacă ar fi pierdut ceva, firește) cei care au participat și cei care s-au uitat la ce s-a întâmplat acolo. Ca să nu mai vorbim de cei care găsesc o datorie de onoare în a trolla astfel de evenimente. Ei, e mai bine fără ele? Fără chestiile ale pe care fiecare dintre noi le-am bifat acolo și cu care am rămas și după care ne-am tras propriile concluzii? Dap, așa m-am gândit și eu.

Sigur că cei care își ajung lor însuși consideră că astfel de evenimente sunt doar un motiv de a ne aduna ca să nu fim împrăștiați. Și că a participa la ele este o corvoadă/o piedică în calea plictiselii 2.0 sau alte chestii de astea la care eu nu mă pot gândi căci nu pot înțelege astfel de poziții. Treaba lor, businessul lor, ca să zic așa. Dar noi, ceilalți, printre care cu maximă acribie, mă număr și eu ne hrănim când facem parte din astfel de isprăvi. Îmi permiteți verbul gastronimic, dar cred că se pupă cu ce am eu de spus aici. Căci nutrienții 2.0 pe care îi servim în astfel de momente sunt egalați (și pe alocuri depășiți, recunosc) doar de infuzia de preteneală pe care ne-o administrăm reciproc. Și care contează enorm și care, de cele mai multe ori, schimbă gustul nutrienților 2.0 despre care vă vorbeam. Căci atunci când stai la o poveste cu ființa 2.0 pe care o știai și relaționezi cu omul om, ca să zic așa, ceva se schimbă în percepția ta despre el. Uneori în bine, alteori în rău. După caz. Dar câștigul este evident, oricum o dai. Bine, io nu am cum să zic altceva, dată fiind apetența mea nesățioasă pentru aducerea onlineului în offline și apoi readucerea lui în online cu valoarea adăugată de rigoare.

În ceea ce mă privește, după Social Media Snow Camp am rămas cu multe lucruri. Dintre care cel mai important este faptul că mi s-a confirmat ce bănuiam de mai multă vreme. Și anume că a sosit momentul să merg înainte cu construcția brandului meu. Ceea ce voi face în perioada următoare. Vă mulțumesc pentru atenție.

Pentru info mai detaliat și mai aplicat despre ce s-a întâmplat acolo, vă invit să citiți la cei care au pus postările lor pe htagul evenimentului.

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Minciuna copiilor nu se pedepsește cu bătaie

Diferențele dintre noi există pentru a ne apropia mai tare

3 comentarii

  1. marți, 6 decembrie 2011, 15:43

    Io nu stiu prea multe despre sponsorii evenimentului, despre cine a prezentat, despre … , dar stiu ca s-a invatat ceva acolo si nu num ai acolo si aici, pe blogurile voastre, a celor care ati participat . Cred ca ar fi f frumos sa avem cateva inregistrari despre evenimentele importante si nu numai, care s-au desfasurat acolo. Daca din 100 de oameni, 3 o sa spuna ca s-a meritat ceea ce s-a desfasurat acolo, atunci este ok.Poate cei 3 oameni dau mai departe si la altii si este un lucru si mai bun. Trebuie sa tineti cont ca ceea ce desfasurati voi acolo trebuie sa atinga si unele subiecte pt incepatori, deoarece, cei care „plutesc” in acest domeniu deja, le este usor, iar un pct forte cred ca este marirea sferei in acest domeniu. O sfera care trebuie sa se mareasca si CALITATIV, nu numai CANTITATIV.

    O parere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 6 decembrie 2011, 21:19

    […] Andrei Crivat Anne Marie Blogatu Bobby Voicu Bogdana Butnar (+ concluzii) Cabral (1, 2) Chinezu (+ concluzii) Cristian Sutu Dan Dragomir Denisuca Elena Ciric (Day 2, Day 3, Concluzii) Groparu Haotik (+ […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 7 decembrie 2011, 08:13

    […] ARTICOLE Social Media in afaceri – Social Media Snowcamp 2011 – studii de caz Despre ce am vorbit la Social Media Snow Camp Social Media Snow Camp (dupa primele 2 zile) 109 + 4 = Social Media Snow Camp O intrebare, de dimineata Social Media Snow Camp 2011 – Day 2 La #bizsmscamp de decembrie Cand m-am trezit azi-dimineata asta am vazut pe geam… Prezentarea mea și ziua 3 la #bizsmscamp La Social Media Snow Camp Social Media Snow Camp, Pârâul Rece Brandul personal si importanta lui in social media Social Media Snow Camp – Day 3 Tabăra de bloggeri Social Media Snow Camp – primele impresii Din tabara bloggerilor “Tide waits for no man” Social Media Snow Camp by Biz BIZ Social Media Snow Camp 2011 Primele concluzii de la Social Media Snow Camp 2011 Social Media Snow Camp 2011 – concluzii la final Biz Snow Camp Biz Social Media Snow Camp – primele 2 zile Am nevoie de Revista Biz! #Bizsmscamp, un eveniment foarte reusit Social Media nu vă ajută cu nimic în cazul ăsta Bizsmscamp – The fun part Review: Social Media Snow Camp Social Media Snow Camp 2011: despre profesionalism Q&A despre Social Media Snow Camp 2011! Cu multe linkuri! Social Media (fara) Snow Camp Biz Snow Camp Nu te obligă nimeni să evoluezi Aşadar, SMS Snow Camp 2011 BIZ Snow Camp – ziua companiilor Biz Snow Camp – ziua bloggerilor Cum ar fi fost fără Social Media Snow Camp? […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *