24.05.2016

Ia să văd dacă ați fost puși în niște situații… ciudate :D

Îmi plac provocările care mă obligă să îmi aduc aminte de niște lucruri pe care altfel nu prea le-aș scoate din sertarul ăla unde se prăfuiesc (unii zic că se învechesc și așa capătă valoare, dar io nu cred teoria asta, eu zic că doar se învechesc…). Așa și cu campania pentru Grand Cinema Digiplex, mai precis pentru showul de stand up comedy din fiecare luni, până în 19 decembrie, de la 20.30, show susținut de cei pe care îi vedeți în afișul de mai jos. No bun, ideea provocării era să îmi aduc aminte de un moment mai ciudat la care am participat, ceea ce fac mai jos. Adică și mai jos, sub afișul de care vă ziceam :))

Bun, înainte de a vă lăsa să îmi citiți opera de vastă valoare literară pe care am comis-o, aș vrea să vă întreb în ce categorie din cele două v-ați integra până aproape de perfecțiune dacă stați în primul rând la un show de stand up comedy și cei de pe scenă vă iau un pic la mișto: A. vă enervați, vă ridicați și plecați. B. vă râdeți împreună cu cei de pe scenă și vă simțiți bine :D

Afișul despre care vă spuneam și, mai jos, textul pe care vă invit să îl lecturați, că doar nu l-am scris degeaba :))

Eram cu tovarășul ăsta al meu, prin 1991, la Costinești. Ăsta al meu era lovit rău cu pucul, rău de tot. Și numai ce îl văd că zice ”măh, io am să cumpăr ceva, hai să mergem să căutăm”. Cum știam că urmează ceva de mare angajament (era trade markul lui să facă din nimic ceva), mă duc. Evident că nu mai conta că eram lefteri în momentul ăla, mai aveam ceva gen vreo 5 lei de acuma, astea erau detalii. Ajungem la un moment dat la ceva gen alimentară de pe vremuri. Intrăm. Și începe dialogul de mai jos între al meu și tanti de la tejghea.

El (cu un aer demn, de intelectual venit la mare să se relaxeze între doctorate): Sărut mâinile, doamnă scumpă.

Ea (zâmbind plăcut surprinsă și îndreptându-și spatele): Ăăăă… bună ziua.

El (așezându-se confortabil cu cotul pe tejgheaua de după care duduia îl privea clipind des): Mergem treaba, merge?

Ea (dând din umeri): Nu e ca pe vremuri, dar merge, de ce să ne plângem, că m-ar bate Dumnezeu.

El (suspinând și uitându-se la duduie, cu o privire înceată, din susul făpturii până în josul ei, mă rog, până unde se vedea ea de tejghea): Nimic nu mai e ca pe vremuri, scumpă doamnă, dar chiar nimic.

Ea (procesând din greu spusele lui): …

El (schimbând brusc atitudinea și devenind un client de ăla de-al casei, parcurgând rapid cu privirea rafurile): Și ziceți că aveți covrigi?

Ea (puțintel surprinsă că infuzia de empatie s-a curmat brusc): Păăăăi, nu avem covrigi.

El (ridicând sprâncenele pe stilul ”ce frumooooos”): Perfect, atunci dați-mi doi covrigi.

Ea (uitându-se, pentru prima oară, chiorâș la el): Păăăăăi, nu avem covrigi, v-am spus.

El (imperturbabil): Și dacă sunteți amabilă, covrigii ăia să fie cu mac, pentru că așa îmi plac mie covrigii, cu mult mac.

Ea (încruntându-te pentru prima oară): Păăăăi, nu auziți că nu am covrigi?

El (impenetrabil): Dar să nu fie prea copți covrigii ăia, că se întâresc prea tare și nu sunt buni pentru dinți.

Ea (începând să se enerveze): Păăăăi faceți mișto de mine, domnu? Dacă v-am spus că nu avem covrigi, dumneavoastră… eiiii…

El (întristându-se brusc): Aaaaaaa, ce păcat, deci ziceți că nu aveți… Ce păcat…

Ea (revenind la sentimente mai bune): Păăăăi, nu avem covrigi, cum v-am zis, dacă vreți altceva.

El (părând că studiază oferta ei): Da, da, da, da… Păi dacă nu aveți covrigi cu mac… hai, treacă de la mine, dați-mi doi covrigi cu sare.

Ea (înroșindu-se toată): Să vă fie rușine, domnu, că vă bateți joc de mine, care muncesc toată ziua și…

El (întrerupând-o brusc, cu un gest suveran și de necombătut): Înțeleg, stimată doamnă, îmi cer scuze. A fost vina mea că nu am înțeles de la început ce ați spus. Încă o dată scuzele mele.

Ea (cu zâmbetul din nou în obraji): Păăăi, lăsați, nu face nimic…

El (cu o atitudine demnă și ridicând vocea): Nu, stimată doamnă, mă simt foarte nelalocul meu. Așa că vă rog (și bagă mâna încet în buzunar, scoate niște bani, îi pune pe tejghea sub privirile mirate ale scumpei doamne) să luați banii aceștia, ca un semn că mi-ați iertat clipa de rătăcire în care v-am supărat și pentru care îmi pare tare rău, scumpă doamnă și să vă luați niște covrigi, scumpă doamnă. De ăia cu mac.

Și întorcându-se încet și demn spre mine, îmi aruncă un ”hai să mergem, stimabile” și a ieșit pe ușă, lăsând-o pe scumpa doamnă într-o cumplită năuceală…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Despre ce am vorbit la Social Media Snow Camp

Cărui blogger îi aduce Moș Crăciun un notebook?

5 comentarii

  1. sâmbătă, 3 decembrie 2011, 19:09

    No, apoi unu din asta daca iti intra in magazin … ti-a stricat ziua.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. sâmbătă, 3 decembrie 2011, 20:47

    Chiar d-astea n-am patit :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 4 decembrie 2011, 14:06

    Da,a fost bună gluma pe vremea aia.
    Mă întreb dacă faci ceva identic în ziua de azi,oare ce se poate întâmpla..?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. duminică, 4 decembrie 2011, 16:06

    am inteles si el vrea sau nu sa su n meti pt ajor p emai

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 5 decembrie 2011, 09:58

    mai cunosc oameni de genu, care provoaca incomfort de asta intentionat!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *