03.12.2016

Cam ce poate vinde un blogger?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Când am primit mailul în care eram întrebat dacă pot să dau o mână de ajutor la vânzarea unui frigider retro (care arată chiar simpatic, după cum puteți vedea în foto de mai jos, dar și are un preț de… colecție :D), prima reacția a fost să zic, evident, că nu prea am io treabă cu de astea. Dar apoi mi-a venit ideea să scriu această postare. În care să discutăm exact ce zic eu în titlu. Și fiecare dintre voi să îți spună părerea, dar ideal ar fi să vorbească din propria experiență, din ce a vândut ea sau el până acum, direct, pe blog. Că altfel discutăm discuții :)

Sunt multe exemple de bloggerii care vând diverse produse pe blog. Multe dar nu suficiente, dacă mă întrebați pe mine. Deși, pe de altă parte, eu înclin mai mult balanța spre școala de gândire (mult spus, dar așa mi-a venit) care spune că bloggerul (blogosfera în general) nu vinde direct, ci indirect. Dar din vânzarea asta directă despre care vă invit să povestim mai jos tot trebuie să tragem o concluzie foarte… directă: indiferent ce crezi tu că faci cu blogul tău, indiferent cu câtă poezie ți-l privești, tu tot vinzi ceva pe blog. Te vinzi pe tine, imaginea ta (era să zic ”brandul tău” dar mai este un pic până acolo, în foarte multe cazuri…), vinzi creativitatea ta, vinzi resursa ta cea mai importantă ca blogger, și anume credibilitate. Deci vinzi. Indiferent cât de tare te lupți tu cu ideea că nuuuu, tu nu faci de astea, ce dracu.

Cea mai bună dovadă că tu vinzi ceva (chiar dacă nu vrei să conștientizezi asta) este că lumea cumpără. Cumpără citindu-te, găsind informații care îi ajută pe unii sau pe alții, comentând, fiind inspirați de ce zici tu, deci cumpără. Sigur că nu e o relație comercială directă, de un mercantilism evident, dar în esență tu oferi ceva și ceilalți consumă ce oferi tu. Iar asta este o relație de vânzare-cumpărare, indiferent cât de urât credeți că sună.

Bun, acestea fiind spuse, vă invit să răspundeți la întrebarea din titlu. Mulțam.

Frigider minibar retro Smeg FAB10RO

Acest model are balamalele pe partea dreapta. (deschiderea usii se face de la stanga la dreapta). FAB10OS are balamalele pe partea stanga.

Capacitate bruta: 120 litri
Consum de energie: 221 Kw/h per an
Clasa climatica: SN
Capacitate de congelare: 2 kg/24h
Autonomie in cazul intreruperii cu alimentare electrica: 10h
Climatic selector switch

Clasa energetica: A

Compartiment frigider:
Capacitate: 107 litri
Dezghetare automata
Termostat reglabil
2 rafturi din sticla ajustabile
1 cutie fructe si legume

Congelator (patru stele)
Capacitate: 13 litri
tava pentru cuburi gheata

Dimensiuni:
Inaltime: 96 cm
Adancime: 51.5 cm
Latime: 54.3 cm

Culoare: portocaliu

Garantie: 24 luni

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

O filmare care merge la fix in zi de duminică

Vineri suntem medieșeni! :D

19 comentarii

  1. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:37

    Nenea Chinezu, daca tot e vorba de asa ceva, ma ajuti sa vand cateva timbre?? (dubluri din propria colectie)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:39

    Eu fac trafic de influență. 100RON/kg. Mai am pe stoc vreo 10 tone, deci grăbiți-vă!! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:40

    Cam orice se potriveste cu nisa pe care o sbordeaza sau cu brandul lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:44

    Da, eu vand. In scop umanitar, pentru un baietel de un an jumate, care are nevoie urgenta de un transplant. Si care trebuie sa stranga o groaza de bani. Am vandut pana acum cam de 3500 de euro. Mult, putin, nu stiu. Insa, indirect, suma e mult mai mare si asta ma bucura. Plus, notoritatea de care se bucura acum cazul lui, si care aduce si mai multi bani in cont. In situatia asta, ideea mea de acum sase luni a avut efectul unui bulgare de zapada. Ceea ce e mare lucru!
    Nu stiu daca ti-am raspuns la intrebare, eu sper ca da.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:44

    Cam orice legat de tehnologie zic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:46

    Avand niste cunostiinte de baza in domeniu plus cateva resurse pe care le castigi in timp, un blogger poate sa vanda orice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. duminică, 20 noiembrie 2011, 12:51

    Un minibar pentru acasa care costa aproape 5000 lei tot nu vinzi. Sau poate-s negativist.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. duminică, 20 noiembrie 2011, 13:21

    Orice lucru pe care l-a testat si il poate recomanda, insa, de multe ori am constantat ca bloggerii nu vand CI SE VAND!. Gresesc eu?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. duminică, 20 noiembrie 2011, 13:27

    bre, hai cu exemple concrete, sa avem pe ce discuta
    bine, nu ca Serban, ca ala e concret ca fularul :))

    @MadMike
    detaliaza. si tu te vinzi ca blogger, inclusiv acum cu comentariul asta, cum ziceam mai sus

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. duminică, 20 noiembrie 2011, 15:13

    Eu vreau sa-i vând cititorilor mei(mulți, puțini, câți or fi!) pe băieții aștia portocalii care se cred veșnici la putere, deși, daca te uiti la ei cu ce viteza fura tot ce întâlnesc in cale, mai degraba poți crede ca se gândesc că vine sfârșitul lumii (lumii lor, nu lumii, in general). Când m-am apucat de lucru, am constatat că mulți vând acest produs și puțini îl cumpără, dar nu contează: mai bine excedent, decât lipsă. Diverse chestii, socoteli pe această temă găsiți pe http://www.mirceahamza.com, ca să vă faceți o idee de calitatea mărfii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. duminică, 20 noiembrie 2011, 15:44

    @Chinezu – Se vand cei ce uita ca si-au conceput un blog pentru a scrie informatii utile pe el, noutati, experiente personale si multe altele, nu advertoriale in exces. Sunt foarte multe cazuri si nu trebuie sa le mentionez eu ca nu-mi place, ce au uitat scopul principal al unui blog.
    De altfel, nimeni nu te obliga sa scrii acel advertorial unui produs, mai ales daca stii ca nu merita sa fie promovat, chiar daca esti platit. De multe ori sumele sunt mizere, cativa lei, pentru care nu stiu daca merita sa-ti patezi imaginea (Daca ai asa ceva bineinteles). Practic, esti „patron” si-ti permiti sa iei decizii, sa accepti sau sa refuzi. Principiul ca orice ban e bun nu se aplica si in blogging. Ceva maruntis poate sa-ti faca foarte mult „rau”.
    Pe de alta parte, eu nu sunt de acord cu cei ce recomanda produse/scriu advertoriale produselor ce nu le-au testat/vazut niciodata. Cum iti pot recomanda eu acum un Bugatti Veyron daca eu nu l-am testat? Aaa, ca am auzit eu ca e bun? Ca am avut un „prieten” care l-a testat si mi-a zis ca e ok? Nu prea cred ca ar trebui sa mergem pe principiile astea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 21 noiembrie 2011, 08:17

      @MadMike
      vad ca nu ne intelegem si tu o tii pe ata cu bloggerii care se vand
      iti mai spun o data si ma las pagubas: SI TU TE VINZI
      mai citeste odata ce am scris
      si daca nu recunosti asta atunci e grav, musiu, e grav…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  12. duminică, 20 noiembrie 2011, 16:55

    […] parere aveti? Iosif Buble, Sutu, Adriana Dutulescu, Piticu, Chinezu, Vox publica, Simona Tache, Moshe&Mordechai, Dan Selaru, Medusa, Semanticus, Civitas Politics, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. duminică, 20 noiembrie 2011, 18:41

    Eu direct nu am vandut, dar mi-am ajutat un verisor sa isi vanda masina :-). Am publicat poze si detalii si i-a fost cumparata :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. luni, 21 noiembrie 2011, 07:38

    concret nu am vandut nimic, dar nici nu am incercat sa vand ceva anume. dar am cam renuntat la ideea ca oamenii citesc de placere…nu, oamenii citesc pt a se informa cu privire la ceva anume, pt a se simti bine, etc. m-as inscrie la eu vand stari de bine.
    arata bine jucaria portocalie, dar pe criza asta….

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. Jules
    luni, 21 noiembrie 2011, 08:23

    Chiar am avut o discutie interesanta in weekend, incercand sa explic cuiva ca blogurile sunt, cum se spune, „pe val” in publicitate si media. Spunea ca nu mai citeste bloguri pentru ca nu are incredere in publicitatea de pe ele, pentru ca s-a creat impresia ca daca scrii un advertorial pe blog, e ca si cum te vinzi. Parerea mea este ca bloggeri au in primul rand alegerea de partea lor, putand accepta doar advertoriale la produse/servicii in care cred.
    Si acum, revenind la intrebare. Bloggerii pot vinde orice, atata timp cat cred in serviciul sau produsul respectiv. Si sunt de acord cu faptul ca prima vanzare pe care o fac este a propriei persoane.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. luni, 21 noiembrie 2011, 10:06

    Carti, filme, spectacole, concerte, restaurante… in principal asta, cred, pentru stilul de blog pe care il scriu eu. Poate si ceva vise frumoase cu calatorii :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. marți, 22 noiembrie 2011, 23:03

    @ MadMike: dar ce te face sa crezi ca bloggerii se vand asa de ieftin? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *