06.12.2016

Distruge urâtul din import cu frumosul românesc

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Bibeloul în formă de pește pus pe un macrameu de pe televizorul Diamant este, pentru mulți dintre noi, care am prins perioada ceaușistă, imaginea-simbol a unei sufragerii obișnuite din perioada respectivă. Atunci ni se părea ceva normal. Acum ni se pare un kitsch. Numai că atunci nu priveam prin ochii estetici (îmi permiteți să spun așa, da?) pe care îi avem acum. Căci, firește, frumusețea unui lucru depinde îngrozitor de tare de contextul în care acel lucru este plasat și de, și mai îngrozitor, de bogăția din ochii celui care privesc :)

La asta m-am gândit când am văzut mailul care mă anunța de expoziția Genuine.ro, pusă sub semnul lui ”Distruge urâtul din import cu frumosul românesc”. Care, zic din start, mi se pare o idee foarte mișto :) Dar care, dacă nu cunoaștem contextul (acela că își propune să fie o expoziție dedicată 100% designului românesc), simplu enunț ar putea or să ne ridice sprânceana naționalistă (așa, măh, să le arătâm noi capitaliștilor!) sau să ne activeze zeflemeaua (naivilor care credeți că produsele noastre sunt mai bune decât cele ale lor…). Numai că de data asta contextul e chiar foarte fain :)

Așa că vă invit la expoziția cu pricina, care va avea loc în Mansardă la Cărturești (de pe Arthur Verona) pe 11 și 12 noiembrie, între orele 11 – 20.00.

Un fel de manifest video al evenimentului puteți vedea în filmul de mai jos :)

GENUINE.ro #2 – distruge uratul din import cu frumosul romanesc! from genuine.ro on Vimeo.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Caut bloggeri pentru Clubul pasionaților de istorie

Ia hai să vorbim un pic despre cărți electronice

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *