10.12.2016

Nu ne vom plictisi niciodată când le vom citi scrierile nemuritoare

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Prietenii mei apropiați îmi spun, clătinând agale din scăfârlie, ”amice, ești deja prea obsedat de faza cu Imperiul Roman, zău…”. Eu dau din umeri, firește, căci ce aș putea să le răspund? Căci da sunt mare, mare, mare fan al senzaționalei lecții pe care ne-o dă creșterea și decăderea acestui teribil noroc pe care l-a avut civilizația occidentală și care se numește Imperiul Roman. Citesc tot ce prind pe această temă și aș putea spune că sunt în stare să duc o discuție decentă pe perioada dintre sfârșitul Republicii (cam de pe la Sulla, zic eu) și până spre finalul dinastiei Iulio-Claudiene. Nu zic că nu știu și în rest, dar perioada asta m-a fascinat de-a dreptul.

Tocmai am terminat de citit ”Istoria în Roma antică – Teoria și poetica genului” a marelui savant român Eugen Cizek. O carte de referință pentru cei care sunt pasionați de subiect. În care autorul face o trecere sintetică, dar mai mult decât suficientă ca punct de plecare, prin opera marilor istorici romani, pornind de la Cato cel Bătrân și Sempronius Asellio, trecând prin Salustius, Titus Livius, Tacitus și ajungând la extraordinarul istoric de secol IV Amian (din păcate fără un ”brand” atât de mare ca al altor istorici).

Este o lectură fascinantă pentru cei pasionați de istorie, căci maestrul Cizek ne conduce cu o mână fermă, dar îngăduitoare prin conflictul dintre istoria-cunoaștere și istoria-realitate, între adevărul istoric și adevărul absolut, între istoria ca oratorie și istoria ca poezie, căci atunci când scriu acești istorici, acestea erau problemele. Disputa nu era pe neutralitatea istoricului, pe respectarea adevărului absolut. Dezbaterea se purta în jurul conceptului de ”fides historica”, înțeles, de cei mai mulți dintre acești istorici, ca pe un adevăr care nu trebuie să mintă, dar care nici să spună adevărul de dragul adevărului.

Sigur că noi, în 2011, suntem înclinați să încruntăm sprânceana când auzim noțiuni de acestea. Dar istoricii despre care este vorba în carte au trăit în niște vremuri mai ciudate, când a spune lucrurilor pe nume îți aducea de multe ori necazul în viața. Iar baletul programatic pe care îl făceau în operele lor este, din acest punct de vedere, de înțeles.

Recomand cartea tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine cum și de ce s-a scris istoria cum s-a scris. Și închei așa cum, în spiritul a ceea ce simt eu față de ce a însemnat Imperiul Roman, încheie carte și profesorul Cizek: ”Istoria-cunoaștere a romanilor constituie o pasionantă mărturie a gândirii universale, o dezvoltare măreață a creativității unor oameni apropiați de noi în multe privințe. Nu ne vom plictisi niciodată când le vom citi scrierile nemuritoare”.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

”Nu se mai face muzica de pe vremuri”. Oare?

Gata, e clar, am căzut în oala rocko-melancolică

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *