09.12.2016

Încă o dată, felicitări Teatrul Masca

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Hai să zicem că nu mă pricep la teatru. Și că știința mea în materie de a aprecia o producție teatrală și jocul unui actor sunt undeva pe la piciorul broaștei. Să zicem, zic. Dar asta nu mă poate împiedica nicicum să îmi dau cu părerea despre aceste lucruri, atâta vreme cât o fac decent și fără să jignesc, cu voie sau fără de voie, breasla întreagă sau pe cei despre care scriu. Sau, așa cum fac mai jos, să apreciez o instituție teatrală pe alte motive decât cele pe care le au încruntații și mult prea serioșii  critici de teatru :D

I-am lăudat de mai multe ori pe cei de la Teatrul Masca. Dacă nu pentru prestația artistică (la care nu mă pricep, am stabilit mai sus :D), pentru excelenta activitate a instituției pe social media, de care, e cazul să o spunem deschis și să o felicităm pentru asta, este de vină Anca Florea :) Căci au foarte multe idei faine, dar cel mai important este că nu se opresc la stadiul de idei, ci le și aplică. Iar prezența lor în social media este constantă și asta se vede, căci Teatrul Masca a ajuns să fie în cercul celor pe care îi numim ”de-ai noștri” :)

Am fost duminică, 30 octombrie, la spectacolul special ”Clovnii vin la Halloween”, unde vreo 70% din public era format din copiii veniți, vorba unui puști la intrare, ”să ne speriem un pic”. Căci exact asta a fost, un spectacol pentru pitici, cu multe strigăte, sărituri, împingeri, palme (false, desigur), picioare undeva, de astea. A fost un show la care noi adulții ne bucuram de bucuria copiilor, care, firește, s-au distrat corespunzător.

Dar a fost un moment care mie, cel care, firește, nu înțeleg multe din teatru, mi-a spus foarte multe. Unul din clovni ținea la un moment dat o floare cu corola în jos și plângea întruna. Eforturile celorlalți clovni de a-i întoarce floarea și de a-l opri din plâns au fost zadarnice. Dar în momentul în care o clovniță a venit și s-a așezat cu capul în jos, cu picioarele spânzurate de un trapez, clovnul plângăcios s-a luminat tot și a venit și i-a oferit floarea întoarsă. Căci din poziția în care stătea clovnița, cu capul în jos, floarea era în poziția corectă :) Mi s-a părut o metaforă foarte frumoasă :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum vi se pare clipul de promovare al Festivalului Sonoro?

”Nu se mai face muzica de pe vremuri”. Oare?

3 comentarii

  1. marți, 1 noiembrie 2011, 06:04

    Cand spectatorii te iubesc, toata lumea e a ta!

    Iti multumim si pentru articol si pentru acest atat de special „de-ai nostri”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Chinezu
    marți, 1 noiembrie 2011, 06:36

    @Masca
    eu sunt, precum cronicarul, observatorul a ceea ce se intampla
    ati devenit de-ai nostri pentru ca ati vrut sa fiti de-ai nostri si ati stiut ce trebe facut si ati si facut :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 2 noiembrie 2011, 05:54

    […] Ecourile spectacolului de Halloween în online la Claudiu Ciobanu, Nicu Simion (infodelta.ro) şi Chinezu. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *