Later edit: În primul rând vă mulțumesc pentru că ați reacționat (vă știți voi care sunteți…) la ce am zis mai jos și m-ați făcut să mă răzgândesc. Căci da, m-am răzgândit și nu le mai dau :) Rareori fac așa ceva, dar de data asta, fiind ceva de suflet, îmi dați voie să îmi retrag ce am zis, da? :)) Mulțumesc pentru înțelegere.
Erau vremuri, prin 91-92 când era o întreagă aventură să pui mâna pe o caseta cu ceva trupă care îți plăcea ție ca lumea. Eu unul eram un pic mai fericit, căci noi, în Baia Mare, aveam un circuit care aducea casete din Germania via Ungaria și ne venea destul de repede muzica. Dar ne și costa. Dar merita :) Apoi, prin 94-96, în București, aveam niște băieți care vindeau casete la tarabă în Romană. Și cărora le dădea o listă cu ce mă interesa, iar ei mă anunțau când le aveau. Piratate la greu, vă dați seama, dar așa nu mă interesa pe mine atunci chestia aia :)) Apoi lumea s-a schimbat, a apărut CD-ul, apoi mp3-ul, apoi toate alealalte și uite că am ajuns să vedem casestele astea ca pe niște chestii de colecție. În timp am tot scăpat de sutele de casete pe care le aveam, le-am dat pe la prieteni, pe la cunoștințe, care cum le doarea. Dar tot am mai ținut câteva așa pentru mine.
Dar a venit momentul să mă despart și de ele :) Este, dacă vreți, un gest simbolic de trimitere a trecutului acolo unde îi este locul, în amintire. Bine, e drept că tot mi-am mai păstrat câteva de alea speciale rău, cu autografe sau rarități, dar grosul îl dau.
Așa că daca există dintre voi oameni care colecționează casete sau care cred că ar putea face ceva mai bun cu ele, dați-mi un semn pe cristi.china pe gmail. Și cele câteva zeci de casete (hard and heavy majoritar) își găsesc un nou stăpân :D
13 thoughts on “Există colecționari de casete? De alea audio”
Eu eram curios cine indrazneste sa iti rupa mobila. Pe langa casetele cu muzica mai am si o cutie de casete din alea cu jocuri pentru hc, load””.
Eu colectionez si acum casete audio, am vreo 300. Tot asa hard and heavy. Am si eu o gramadade raritati. Vad acolo in poza un album celebru Savatage, dupa un concer live :) Mai vad un Toto celebru pe acolo. Nu inteleg cum poti sa te desparti de asa ceva.
Si eu am o cutie maricica… Nici nu le mai folosesc… Stau ascunse intr-un dulap si nici de praf nu le sterg…Nu au mai vazut lumina de vreo doi ani.
Si eu cumparam la greu casete audio prin anii ’90, din toate genurile care-mi placeau (bine, poate mai putin rock). Acum le pastrez ca pe un obiect de cult. Ma surprinde ca tu ai decis sa-ti vinzi o buna parte din colectie.
Salut. Vad acolo un o caseta Toto, stii ca este rara nu? eu nu am asa ceva. Daca tot ziceai ca le dai, dami-le mie! Eu si asa colectionez :) Vrei ceva la schimb pe ele??
Pingback: Pavel IonuţPavel Ionuţ
Chiar ai pus asa, ostentativ (si oarecum pentru cunoscatori) caseta aia cu Toto ? Sau s-a nimerit ? :D
Nu mă consider colecționar de casete dar nici nu pot să mă despart de ele. Prea multe amintiri.
Cine este interesat de casete audio,va rog sa ma contactati la ghepardeye@live.com .Iata cateva mostre:
http://www.2shared.com/photo/hMU9tDOu/Imagine0237.html
http://www.2shared.com/photo/Ljx0Cl22/Imagine0238.html
http://www.2shared.com/photo/tfvV76KU/Imagine0239.html
http://www.2shared.com/photo/cAR6GS3h/Imagine0240.html
http://www.2shared.com/photo/L0IHxEHL/Imagine0241.html
http://www.2shared.com/photo/fR5ieq7a/Imagine0242.html
http://www.2shared.com/photo/DybEaMWF/Imagine0243.html
http://www.2shared.com/photo/U5tXOA1P/Imagine0244.html
http://www.2shared.com/photo/qKmzZuVm/Imagine0245.html
eu fac colectie de casete audio dar vreau casete ori cu trupe rom. ori cu manele!
multumesc
Ești încă în România compila undeva casete audio și înregistrare fonograf? nedeljko.nedjo@gmail.com
Eu mi-as dori foarte mult casete cu Madalina Manole,Thalia,Bătălia Oreiro…cele pe care le-am avut,mi-au fost aruncate din păcate:(
Eu mi-as dori foarte mult casete cu Madalina Manole,Thalia,natalia Oreiro…cele pe care le-am avut,mi-au fost aruncate din păcate:(