04.12.2016

De la un amator către un alt amator

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Stimate domnule președinte, măh Traiane,

Am auzit așa, ca cum ar zbura o pasăre găinățătoare printre ramuri de eucalipt sălbatic, cum că ați fi rostit, cu tăria care vă caracterizează în multe grade, cum știm, la ceva emisiune TV (mă iertați, am comis sacrilegiul să îmi bag picioarele în a vă mai viziona, căci altceva sunt prea domn să îmi bag) cum că bloggerii sunt niște amatori. Frumos spus, domnu, ați atins, cu acribia vizionară cu care ne-ați pocat de atât de multe ori, punctul G al bloGosferei. Și, ca să o spunem pe aia dreaptă, să nu mai tot umblăm pe 3 cărări, ați rezolvat și blogosfera din România, așa că vă puteți turna un pahar de oareceva ceai simandicos și să vă pupați singur.

Sunt primul care să zic, ridicându-mă în picioare și cu mâna ceva mai jos de inimă, că aveți dreptate, măh Traiane. Bloggerii e nește amatori, la care nici măcar o cinzeacă nu merită se le faci cinste. Nuș de ce pierzi vremea cu prostii de astea, când matale ai de construit socialismul, sau pedelismul sau ce te tot scremi matale să construiești cam de când poporul s-a îmbătat rău (cu democrație, măh, nu interpreta altfel) și te-a aburcat în Dealul Cotroceniului. Păi de bloggeri îți arde matale, domnu șăf, când țara are nevoie, mai mult decât oricând, de bucla matale răsfirată peste necesitățile stringente ale națiunii? De o mână de amatori te mănâncă pe matale undeva când pe ei îi doare la patină de strofocările matale de a ne duce pe înalte culmi mărețe de nuș ce vrei matale? Ai și matale minte…

Lasă-i dracu de amatori și devino și matale profesionist. Nu de alta, dar să știi, așa între noi fie vorba, că amator mai mare decât matale zău dacă am văzut. Amator de știi matale ce…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mergeți la Ideo Ideis, atâta vă zic

Gestul simplu al făcutului cafelei de dimineață

18 comentarii

  1. miercuri, 3 august 2011, 10:35

    Frumos spus… presedintele nostru jucator a dat iar iama prin ograda si ne-a mai imbogatite cu o doza din vasta-i cunoastere!

    Sa ne traiesti Traiane!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 3 august 2011, 10:36

    Cand s-a intalnit cu zoso, eram toti amatori? Nu stiam ca preasfintenia sa se intalneste cu amatori.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 3 august 2011, 10:38

    pai daca nu l`a cinstit zoso cu un black/red label….suntem amatori. ia sa fi servit ceva din partea bloggerilor sa vezi ce ultra calificati am fi fost :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 3 august 2011, 11:10

    Da, suntem nişte amatori, dar nişte amatori cu opinie. Şi, ce e mai tragic, e că alţii ne şi citesc opiniile astea exprimate într-un stil atât de… neprofesionist… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 3 august 2011, 12:07

    daca ar citi articolul asta, scris de un amator, ca deh asta ne e statutul, nu cred ca ar intelege ceva…
    Oricum, amatori, profesionisiti sau mai stiu eu cum suntem, avem drept de vot. Asa ca nea basescule… pazea ca suntem multi ;) si plus de asta cativa dintre noi sunt si formatori de opinie (vezi cazul de fata).
    Tare-s curios cum ai rezista la o campanie pe bloguri (marca blogalinitiative) anti-matale.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 3 august 2011, 13:02

    Așa președinte care știe de toate să tot ai! Tocmai mi-a mai crescut… încrederea în instituția prezidențială.
    Zic și eu așa ca amator!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 3 august 2011, 13:34

    Bre, sunt si eu curios, ca veni vorba: cati bloggeri profesionisti sunt in tara? 10? 20? Raportat la zecile de mii de bloguri existente, ti se pare extrem de relevant acel numar de profesionisti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 3 august 2011, 13:46

    Băsescu a comentat la bloggeri – înseamnă că bloggeri contează, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. miercuri, 3 august 2011, 13:51

    Să zicem multumesc lui Dumnezeu că nu este Tatoiu preşedintă, să mulţumim.
    Atât.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. miercuri, 3 august 2011, 14:28

    asta chiar nu are treaba de se ia si de bloggeri!!! cred ca daca facea o campanie de tara prietena lui, Lenuta, folosindu-se de bloggeri avea mai mult succes si se cheltuia si mai putin si avea si mai multa credibilitate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. miercuri, 3 august 2011, 14:31

    Chinezu, m-a amuzat articolul tau.

    Din fericire nu prea conteaza cine este in momentul de fata la conducerea Romaniei deoarece sunt prea multe de schimbat „per total”.

    Eu incerc sa imi fac viata mai buna in jurul meu si incerc sa ii conving si pe cunoscutii mei sa faca asta.

    Merg dupa vorba aia „Schimbate tu ca apoi sa poti schimba lumea”
    Am observat ca oameni din jurul meu se schimba dupa mine.

    Bafta in continuare! :)

    Cu stima,
    Pelivan Doru

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. miercuri, 3 august 2011, 14:36

    Doru spune foarte bine, asta fac si eu de vreo 2 ani si ceva si e mult mai bine, imi vad de „guvernul” meu mic de apartament si e super! insa sunt momente cand ies din zona asta si trebuie sa imi folosesc drepturile de cetatean roman sau sa ma folosesc de infrastructura din tara asta si …… I’m so pretty, and so pretty, lalalalalala!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. miercuri, 3 august 2011, 15:00

    Prea dur… :(

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. miercuri, 3 august 2011, 15:03

    „cu mana ceva mai jos de inima” asta mi-a placut.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. miercuri, 3 august 2011, 19:40

    Base asta are o vorba…ha ha ha sa traiti bine!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. miercuri, 3 august 2011, 21:30

    Un articol PREMIUM(?)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. joi, 4 august 2011, 14:36

    Ma, intrebare de baraj… ce-a spus? ca la tv prefer sa dau pe taraf decat sa-i ascult pe astia…
    Cat despre cine se ia basescu …. nu mai conteaza.. latra si el, ca altceva nu are ce face. Problema ii ca il bag multi in seama…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. joi, 4 august 2011, 19:36

    Parerea mea: Basescu spune ca nici profesionistii nu spun prea multe lucruri bune. Numai el si Google sunt demni de incredere. http://alteopiniisiganduri.blogspot.com/2011/08/basescu-si-amatorii.html

    Eu ma intreb il mai crede cineva, totusi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *