Mult stimat domnule primar de Rășinari

Later edit: La 3 ani şi un pic de când am călcat eu pe acolo, Groparu zice că nu s-a schimbat mare lucru. Şi că revolta pe care am simţit-o eu a simţit-o şi el. Mdea…

––––––––––

Stimate domn,

Îmi permit să vă scriu această scrisoare publică pentru că ieri, într-o mohorâtâ zi de duminică, am avut ocazia să calc în localitatea pe care, conform funcției, o administrați, pentru prima dată în viața mea. Vă raportez că m-am dus plin de speranță în orașul care ni i-a dat pe Octavian Goga și pe Emil Cioran, dornic de o infuzie masivă de cultură, căci așa sunt io, mai optimist, ca să nu zic tăntălau.

Mă așteptam să văd peste tot indicatoare unde să găsim casele memoriale ale celor doi adevărați, ceva muzee, dacă o fi să fie, ceva acolo, ce mama dracului, că doar nu eram pe pustietate. Dar nimic, nimic. Întâi m-am învinovățit pe mine, căci am zis că am fost furat de peisajul urbei, altminteri un oraș chiar frumușel. Așa că am mai luat o tură orașul cu mașina. Tot nimic. Ba, stai, mint, fi-mi-ar pretențiile turistice ale dracului să îmi fie, am văzut la un moment dat un indicator mic către ”Muzeul Etnografic”. Zic ”hai la muzeu” că întrebăm acolo. Numai că încrederea mea în indicațiile indicatorului cu pricina m-au dus fix în poarta unei mătuși, moment în care mi-am dar seama ori că aveți, ca autoritate locală, un umor atât de fin încât să ne trimiteți la muzeul care este, de fapt, locuința unei țărănci în carne și oase, ori că dați dovadă de miserupism la adresa turiștilor. Cu voia dumneavoastră, optez pentru varianta a doua.

În ciuda faptului că totul în Rășinari îmi spune ”du-te, fraiere turist, acasă și lasă-ne în pace”, m-am încăpățânat să o iau la pas prin urbe, considerând o înfrângere personală dacă nu găsesc cele două case memoriale. Informații despre casa lui Goga am primit nu de la Primărie (închisă, că era duminică) și nici de la punctul de informare turistică (sanchi, un coteț din lemn, închis ca o temniță), ci de la un birt și, mai apoi, de la un puști de vreo 8 ani care ne-a spus, în pur spirit rășinărean că ”degeaba mereți acolo, că-i închis și nu știe nimeni cine are cheia”. Ceea ce s-a și întâmplat, căci am ajuns la casa memorială doar ca să avem de unde pleca. Am găsit-o și pe cea a lui Cioran. Tot la fel am pățit. Așa că ne-am dus acasă.

Domnule primar, această experiență m-a făcut să trec Rășinarului pe harta mea personală doar ca punct de trecere spre Păltiniș. Căci mai mult de atât zău dacă meritați…

PS. Apropo, vă invit să mergeți într-un schimb de experiență câțiva kilometri mai încolo, la Cisnădioara și/sau la Cisnădie să vedeți cum devine treaba cu turismul. Dacă nu aveți bani de transport, vă decontez eu. Măcar atâta să fac și eu pentru orașul care ni i-a dat pe Goga și pe Cioran și care acum ne dă altceva. Nu spun ce. Că sunt gentlaman.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Mult stimat domnule primar de Rășinari”

  1. Nu poti face treaba cu oameni care nu au turism in cap. Ca ce se gandeste primarul: imi iese ceva la chestia asta? Nu. Ei atunci muje la turism, stam foarte bine si asa.
    Ma uitam la englezi, la americani…stiu sa vanda si un kkt ca fiind profiterol.

  2. @zimbrul
    lasa americanii, dar cum ziceam, sa mearga la cisnadioara sa vada cum se face cu minim bun simt o chestie
    din care fac si bani, normal
    n-ai cu cine…

  3. Si noi am fost la fel de socati, nu intelegeam de ce umblam de jumatate de ora prin sat si nu gasim casa Cioran. Ne-a lamurit un localnic care ne-a spus ca nu exista asa ceva, acum este o casa particulara si atat.

  4. Chestia cu punctul turistic inchis am patit-o si noi, dar in Bucuresti, in Gara de Nord si din pacate oricat am intrebat sau am cautat pe net altul nu am gasit. Inca la noi in tara este o problema sa gasesti informatii utile (orar si zile de vizita, preturi,etc) despre obiective turistice.

  5. Frumos ai scris, sper sa vada cine trebuie acest articol. Eu nu inteleg cum pot unii renunta la cultura asa usor. Ca si primarie trebuia sa pastreze acele case ca muzee, ca doar au locuit personalitati acolo nene….dar nah, ce sa faci cand li se rupe…scuza-mi franceza.

  6. Sunt o persoana fericita pentru ca in casa lui Cioran am ajuns, cunoscand proprietarul, in casa lui O. Goga inca nu am ajuns…totusi am aproape 30 de ani si sunt din Rasinari. sper ca ati inteles ironia.

  7. Salut, inainte sa dezinformezi, te-as ruga sa te informezi.
    1. Rasinari este o comuna;
    2. Atat casa lui Cioran, cat si cea a lui Goga, nu sunt proprietatea Primariei Rasinari, ci a mostenitorilor acestora. Daca vrei un raspuns, poti sa ii intrebi pe acestia de ce nu vor sa fie deschise publicului.
    3. Pana acum cativa ani, exista acel Muzeu Etnografic, in adevaratul sens al cuvantului dar din motive cat se poate de obiective s-a inchis (nu poti sa platesti un salariu unui om care sa se ocupe de muzeu si sa incasezi banii pe 30 de bilete pe an).

    Toate cele bune!

  8. Baietii aia 2 nu merita ei prea multa stima doar pentru simplul fapt ca s-au nascut in „orasul” poate mai incolo si metropola Rasinari,pentru ca au trait altundeva.In plus mi se pare normal ca mostenitorul marilor oameni pe care unii i venerati mai mult ca pe Dumnezeu sa isi revendice locuinta,doar nu va sta in faptul ca vin 10,100 sau 1000 de turisti sa viziteze o tencuiala alba,3brazi,2 fire de iarba si ceva material vechi din lemn.Asa ca domnule turist ia-te la tranta cu „cultele”si spune-le ca mostenitorii lui Goga si Cioran ni vor sa iti arate casa lor.E o sugestie nu o lua ca atare ca ai multe sanse sa te impiedici.Apropo de bani.Poate iti deconteaza primaria un curs o meditatie de geografie sa faci diferenta intre oras si comuna,sat si metropola,tari,regiuni…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.