05.12.2016

Cam când ne oprim din învățat?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Asta cu omul cât trăiește învață e clasică deja. Un truism pe care, ca orice truism, ori nu îl mai băgăm în seamă, ori îl folosim de atâtea ori încât am ajuns să… nu îl mai băgăm în seamă :D Dar eu nu mă refer aici la învățatul ăsta de zi cu zi, pe care ți-l dă viața, ci la cel asumat, pe care ni-l dorim și pe care îl alegem noi, acela cu profesori care ne predau ceva și noi băgăm la tărtăcuță.

Unii dintre noi s-au văzut cu o diplomă în mână și gata, stop joc, zic că au prins pe ceva arhanghel de picior. Când, de fapt, diploma aia în zilele noastre este doar începutul unui drum la sfârșitul căruia, poate, dacă ai noroc și ai făcut deciziile bune, s-ar putea să îți justifici bucata aia de hârtie. Faptul că ai terminat un liceu sau o facultate nu înseamnă astăzi altceva decât că ești din punct de vedere al evidenței populației, ca să zic așa, încadrat într-o categorie sau alta. Adică ești statistică. Căci la nivelul tău, ăla personal al cămășii care e mai aproape de pielea ta, respectiva diplomă te ajută să înțelegii că s-a sfârșit o etapă și că ar trebui să începi alta.

Vă spun toate acestea pentru că vreau să aduc vorba despre Aspire Academy. De care auzicem eu ceva, dar fără să știu exact care e faza. Și de care m-am decis să scriu pentru că mi-a zis doamna mea că știe ce se întâmplă acolo și că merită recomandată. Dacă sunteți care știți mai multe, feel free să ziceți colea mai jos în comentarii. Să afle și alții :)

PS. Precizez, chiar daca unora o să vi se pară plictisitor, că aceasta nu este o campanie și că în afară de a vă informa pe voi despre chestiunea în cauză nu am nici un beneficiu direct că scriu despre asta.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Și încă un post despre onlineul adus în offline

Care este cel mai mare beneficiu pe care îl obțineți din blog?

6 comentarii

  1. luni, 13 iunie 2011, 07:41

    Bine ar fi sa nu ne prea oprim din invatat, mai ales cand avem la indemana asemenea proiecte frumoase. Irina Anghel, initiatoarea proiectului, este absolventa Harvard si am auzit-o vorbind despre intentia de a-l realiza inca de anul trecut. Ce a reusit sa organizeze a depasit asteptarile, ca numar de speakeri si activiati incluse in acea saptamina. Si sunt sigura ca nu se va opri aici. Asta este genul de proiect care ma face sa imi para rau ca am terminat deja de ceva timp facultatea:-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 13 iunie 2011, 08:39

    Pai, omu’ nu prea se opreste din invatat. Cel putin nu eu… Odata ca trebuie sa tin pasul cu noile tehnologii (deh, cu asta ma ocup), plus ca unele imi plac mie, asa ca ma pun pe studiat. Om vedea ce iese :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 13 iunie 2011, 08:54

    Eu te cred, că și pe mine m-ai ajutat fără să ceri ceva. Ideea este că dacă avem posibilitatea să învățăm ceva, mai ales acum cu Internetul, de ce să nu o facem?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 13 iunie 2011, 12:11

    Fiecare invata de la cineva cate ceva (atunci cand am comentat la postul tau despre SPA si am spus ce inseamna -vezi comentariul).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. Dan Doboseriu
    luni, 13 iunie 2011, 12:55

    Lectie de engleza :

    ODĂ LUI EBA

    Pe mezina lui Zeus, Eba non – gravida ,
    Pe Salaina Cenel o voi cânta-n versuri ;
    Căci ea a vrut să facă un copil cu Syda ,
    Dar a avut un ză eşec şi nu … succesuri .
    (Ca-n cărţile SiFi, uitând că are dresuri)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. doru
    duminică, 21 aprilie 2013, 01:47

    Bravo Danut. Ai vazut ca i s-a taiat microfonul (ebaubaului).Brovo inca odata …si succesuri…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *