08.12.2016

Alo, băieții, ne îngrijim și noi mai cu talent?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dă, măh, așa suntem noi băieții, mai delăsători, mai jemonfișiști, mai lasă-mă să te las când vine vorba de îngrijirea personală. Dar indiferent că suntem cum suntem, stimate doamne și domnișoare, ne iubiți așa cum numai voi știți să iubiți :D

Sigur că există o graniță foarte fină (cam de mărimea unui elefant îndesat într-o gheretă de polițist britanic) între a te lăsa să devii un emițător de miresme capabile să ofilească florile într-o florărie de cartier și a te da cu o găleată de gel pe freză și cu un borcan de parfum pe ceafă în fiecare dimineața. Și în acest caz, al îngrijirii personale, ca mai tot timpul în viața asta a noastră, adevărul și drumul cel bun se află undeva pe la mijloc.

Cele două categorii pe care le-am exagerat voit mai sus își regăsesc între oamenii cu care intru eu în contact o corespondență mai temperară, firește. Adică sunt cei care (cu spășenie spun că mă introduc fără efort în această categorie) pentru care folosirea intensă a dușului și, maximum, a unui deodorant și a unui after-shave reprezintă literă de lege și tot ce este peste ni se pare de prisos. Și mai sunt cei care au mult mai mare grijă de ei, folosesc creme, soluții, spume, șampoane speciale și alte produse care lor li se par la fel de necesare. Sunt gândiri diferite, fiecare are dreptate în felul lui.

De ce vă spuna toate astea? Pentru că în perioada următoare o să testez niște produse Dove. Din gama bărbătească Dove Men+Care, hoooo, nu începeți să rânjiți fasolea :D După care o să îmi spun părerea despre ele. Am acceptat propunerea pentru că, v-ați prins deja :D, este o provocare pentru mine să îmi bugetez timp (dap, așa mare efort presupune pentru mine asta :D) să folosesc toate produsele alea pe propria-mi piele, la propriu :D

Urați-mi succes :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cu ce am rămas eu după prima zi de TIFF

Vă vreau alături de noi în galerie la rugby!

15 comentarii

  1. joi, 9 iunie 2011, 09:09

    eu testez de mai mult timp cele din gama Garnier

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 9 iunie 2011, 09:11

    bun. si acum dupa ce l-am auzit pe liiceanu cum se da cu crema pe corpul sau super atragator, vom prinde si pe la tine niste texte asemanatoare sau „vii cu ceva nou”? :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Cristina Tatareanu
    joi, 9 iunie 2011, 09:40

    Foarte frumos! Un barbat ingrijit in ziua de azi socheaza mai ceva ca o femeie neingrijita, motiv pentru care salut initiativa ta. Ca e o gama sau alta, nu are importanta. Faptul ca te intereseaza cum mirosi si cum arati imi dovedeste ca iti respecti in primul rand sotia, apoi pe cei din jur si, nu chiar in ultimul rand, pe tine. Un barbat care arata bine si miroase bine emana forta si incredere, optimism si relaxare si este carlig pentru femei, indiferent de varsta. Si cand spun ca arata bine nu ma refer la frumusete, ci la felul in care ii radiaza fata de sanatate, in care isi poarta corpul si pielea. Felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 9 iunie 2011, 10:09

    Numa’ bine mi-am amintit un banc dragut. Ele nu merita bancuri tintite pe tema asta?

    „Domnisoara, ce bine mirosi! Cu ce te-ai dat? Cu bicicleta?”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 9 iunie 2011, 10:42

    Multi au probleme cu sapunul… Nu stiu de ce dar sunt certati cu el.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 9 iunie 2011, 12:23

    Succes!

    Eu, mai metrosexual din fire :))))), ma cosmetizes intens (tratament etc,). E foarte relaxant și efectele benefice asupra tenului/pielii sunt evidente.

    Mulțumesc :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. joi, 9 iunie 2011, 12:45

    Omul meu foloseste aceasta gama si este foarte multumit:) iar legat de mirosurile indecente….. sa te urci in metrou la ora 18 :(

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 9 iunie 2011, 12:51

    testezi si un epilat pe piept? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. joi, 9 iunie 2011, 13:18

    Iti incap in portbagajul de la „ecotour”
    Iti dau un copilot care sa te ajute si la testele de ingrijire????

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. joi, 9 iunie 2011, 14:36

    Mare atentie, sa nu devii prea fin dupa toate testele astea. :) Traim intr-o lume dura, in care finetea fara discernamant nu este tocmai recomandata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. joi, 9 iunie 2011, 15:32

    Coincidenta sau nu, a scris si zoso azi tot un articol pe tema igienei masculine :)
    N-ar fi mai dragut din partea ta sa gasesti modalitati de implicare a cititorilor tai si in genul asta de campanii si ma refer aici la cei fideli fara de care multe din campaniile tale trecute nu ar fi avut succes fara „munca lor gratuita”.
    P.S. A nu se intelege gresit, nu am participat si nu voi participa nici pe viitor la genul de campanii generatoare de sute de link-uri, netargetate, articole scrise de persoane neavizate, batai crunte pentru un ciolan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 10 iunie 2011, 10:53

    Ar merge campanii de genu in autobuze pentru promovarea mirosului placut si indepartarea celui neplacut..cam greu,dar ar merita incercat:)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. vineri, 10 iunie 2011, 10:57

    Ai grija sa nu scapi sapunu’ unde nu trebuie! :)) =)) =))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. vineri, 10 iunie 2011, 11:02

    @rocsanab chiar ar merge o campanie de guerilla marketing :))

    @chinezu: bai, si asa mi s-a terminat gelu de dus. Tu ma influentezi sa incerc si eu gama asta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. sâmbătă, 11 iunie 2011, 00:01

    Fie ca succesul meu de mâine de la examen să fie și succesul tău pe termen mediu și lung ( se vede la ce dau examen, da ? Economia Întreprinderii ) în folosirea acestor produse. :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *