09.12.2016

Comunitati cu FITSe

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pervovski-ul meu este unic, minunat. Deşi un oraş întreg poate să îi vadă lucrările pe unul dintre zidurile Teatrului Naţional Radu Stanca, sute de oameni trec dar nu întorc privirea. Suntem totuşi mulţi care ne oprim, îl apreciem sau nu, unii îl contestăm dar nu toţi îl înţelegem. Dan Perjovski are efectul acesta, de a transmite un mesaj care nu este neapărat pe placul nostru. Dar ce poate să spună Dan Perjovski despre Festival?

Ce aşteptări aveţi de la această ediţie a Festivalului de Teatru de la Sibiu?

Festivalul acesta de la Sibiu creează un teritoriu mai tolerant, mai dispus să se vadă lucruri care poate că în mod obişnuit nu se văd, deci aştept de la festival, din cauză că se numeşte “Comunităţi”, o lărgire a acestui teritoriu, în care intru şi eu cu arta mea. Vezi, acum un an eram pe partea cealaltă, dincolo de zidul acesta, curtea oamenilor care văd lucruri de genul acesta în mod frecvent. Acum sunt în partea deschisă şi discut cu oameni care nu merg la muzeu sau habar n-au ce-i cu arta contemporană şi aşteaptă aici autobuzul… Deci e o discuţie mai dificilă

Am auzit de curând că s-ar putea să vă mutaţi în Sibiu. E adevărat?

Nu chiar, mai degrabă ne comutăm, adică Lia şi cu mine suntem amândoi sibieni, familiile noastre sunt de aici, şi atunci ne-am construit un atelier al nostru. E un plan de lungă durată, e un atelier în care ne-am adus toate cărţile, aici putem lucra mai în linişte, Bucureştiul e foarte agitat în momentul acesta; şi atunci o să avem sezoane acolo, o parte aici, o parte acolo. Ţine de o politică culturală personală, am construit un atelier care poate fi considerat o arhivă, deci poate fi extrem de uşor reciclat într-un birou de cercetare, iar ideea noastră pe termen lung e ca această construcţie cu proiecţiile dinăuntru care sunt foarte valoroase să rămână ca o instituţie în acest oraş. Adică după ce noi crăpăm, să rămână un obiect de valoare în urma noastră, care să poată fi folosit de alţii. Atunci când ai un plan cu bătaie lungă, tragi mai uşor. E un efort cumplit de greu. Să nu crezi că după ce am mers în toată lumea asta, dacă stau cu spatele şi trece unu’ din faţă şi zice – ce-i cu boul ăsta, ce-s tâmpeniile astea? -, nu-ţi face plăcere, pentru că e foarte dificil să mai vorbesşti cu oamenii care nu au avut şansa şi poate nici nu vor avea să testeze cultura la un nivel mai profund.

Având în vedere că numele festivalul din acest an este „Comunităţi”, consideraţi că teatrul şi cultura pot aduce împreună o comunitate?

Da, chiar şi de la faptul că m-am uitat peste programul festivalului, am văzut că sunt cam 60 de tări, e deja foarte mult, oamenii pot să îşi dea seama că există foarte multe feluri de comunităţi. Poate fi una întâmplătoare că aştepăm un autobuz împreună – suntem o comunitate. Putem întâmplător să mâncăm în acelaşi restaurant sau să vizităm aceeaşi grădină zoologică, să ne uităm la acelaşi leu; dar mai sunt şi altele, care sunt comunităţi etnice, religioase, ori lumea asta care vine aici atât de diversă poate creeză ideea toleranţei, adică nu numai comunitatea ta are drepturi, ci toată lumea. De aceea am scris pe perete “Oraşul meu e mişto”, pentru că are o comunitate rromă masivă şi e “Mein Stadt” (Oraşul meu). Ar fi foarte interesant dacă lumea măcar aici s-ar mai conştientiza, dar la nivelul Europei, orice ţară, orice spaţiu, orice teritoriu care are mai multe lere din acestea, progresează, va rămâne unicolor. Cine nu poate percepe şi nu creează spaţiu pentru alţii va pierde pe termen lung. Dacă noi doi discutăm toată ziua, ne plictisim, mai bine vine cineva cu alte idei, asta e cu comunităţile. Îmi închipui că teatrul nu şi-a propus să rezolve această problemă, dar deschide o umbrelă în care intră foarte multe lucruri.

PS. Dacă auziţi la ştiri că cineva a furat o bucată din zid, nu vă uitaţi la mine.

Mai multi Andrzej

Scorpions, un acord al sufletului meu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *