Treaba e serioasă, degeaba rânjim și io și voi :D Căci e vorba de xoxo.ro, un serviciu chiar mișto prin care poți să îți încarci fotografiile într-un soft pe care îl poți descărca gratis de pe site, faci un album mișto cu el, iar xoxo.ro ți-l imprimă și voila că ai propria ta carte cu propriile tale fotografii alese cu propriile tale mânuțe :)) Mai au și alte servicii acolo, băgați un ochi dacă vă interesează.
Ideea e că una sau unul dintre voi, cei care îmi faceți onoarea să mă citiți, poate câștiga un album de ăsta, în care să pună ce poze vrea și să fie, cum ar veni, o piedică mișto în calea uitării :)) Pentru a câștiga aceast premiu, trebe să îmi arătați o fotografie cât mai funny cu o persoană care este blogger (fată sau băiat, doamnă sau domn, blogger să fie :D), urmând ca juriul DreamTeamRo va decide care este cea mai funny poză și care, pe cale de consecință, va primi albumul cu pricina. Ca să vedem pozele, puteți să dați un link către poză (sau către o postare sau un link unde e poza, ați înțeles voi), ca să fie publică toată treaba, în văzul lumii, colea în comentarii :D
Și ceilalți membri din DreamTeamRO (căci prin intermediul găștii derulăm această campanie, căci da, este o campanie :D) vor posta pe blogurile lor concursurile lor… specifice. O să dau link acilea la mine către ei pe măsură ce desăvârșesc ei acolo la ei isprava :D Termenul limită de predare a isprăvilor este 30 mai, ora 00.00 :D
Succes.
PS. Evident că premiul nu e ceva ce să vă dea pe spate. Dar trag nădejde că mulți dintre voi veți participa de distracție și ca să ne simțim, încă o dată, bine împreună :)
29 thoughts on “Am nevoie de poze cu bloggerițe și bloggeri simpatici :D”
Ultimele 3 poze din postul asta :)
http://www.imperatortravel.ro/2009/11/goa-portugalia-indiei.html
Presupun ca putem arata si poze cu noi nu? Sau trebuie sa arat poza amuzanta cu altul? :) Nu de alta, dar eu ma consider blogger si chiar am una haioasa tare :)
Sau mai bine prima poza din postul asta… tot prin India :) Imperator-maharajah :)
http://www.imperatortravel.ro/2010/03/vacanta-2010-india-in-noiembrie-la-750-euro.html
@Kriogen
arata, mah, si cu tine, ca doara putem rade si de tine chiar cu tine :)))))))))
@Chinezu ….no daca tu vrei sa razi de mine…nu ma mai joc :)) Kidding
O intrebare totusi, poza trebuie sa faca parte dintr-un articol? Sau pot sa o urc pe ftp si sa-ti dau link-ul de acolo? Nu de alta, dar n-as vrea sa rada toata blogosfera de mine :))
@Kriogen
pai nu, mah, nu lucram cu secrete, trebe aratata public :D pune si tu o dunga de aia rosie pe ochi si ziceam ca nu erai tu :))))))))
cine mai pune poze…k eu nu am curaj ;)
Pingback: Eu vreau sa imi amintesc de vremurile bune | Coltul Lui Kriogen
@Chinezu gata domle, am pus-o….:)) poza
@Sandu eu sunt pionierul….din cate se vede :))
poza cred ca o ai si tu in telefon, plus ca stii toata povestea din spate :))))
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=172684729454681&set=a.172684116121409.41735.100001394647742&type=1&theater
Uite aici: http://rboyblog.blogspot.com/2009/10/history.html
Pingback: Chinezu despre blogging | [D][S][N]
Pingback: M-am strambat pentru Chinezu” « SanduIonut.ro
pentru tine chinezule…. http://www.sanduionut.ro/m-am-strambat-pentru-chinezu
Sa vezi acum ce-o sa curga cu poze :)) Vad ca bloggerii sunt mai curajosi. Asteptam bloggeritele :D
Cucuruz.com sau Jorjh – http://a8.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc4/164536_177468705604103_100000229256165_546707_1555851_n.jpg – poza facuta la wwwparty 2010, la Cluj-Napoca
Saaaau http://a1.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc4/39836_145090515508589_100000229256165_360352_4917314_n.jpg :P – facuta la #timisoaranoastra, august 2010
Noi o sa participam in concurs cu imaginea unei inclestari pe viata si pe moarte intre generatii diferite de bloggeri, convinsi ca ceva tot o sa castigam:
http://jumatati.blogspot.com/2011/01/o-directa-lu-chinezu.html
Realitatea vine peste tine incet, dar sigur!
intru si eu in hora cu > http://a2.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc6/199746_1548112594419_1583202540_31126821_3812759_n.jpg
http://a4.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc6/200190_1549707634294_1583202540_31129346_6822493_n.jpg
http://a8.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc6/164481_1448598466628_1583202540_30957519_2896017_n.jpg
Pingback: Papen » Blog Archive » Pozitiile corespunzatoare
:) http://www.flickr.com/photos/34751588@N03/5750077529/in/photostream
Uite aici una cu o blogăriță simpatică https://www.facebook.com/photo.php?fbid=118038608209897&set=t.100000202585109&type=1 :))) și n-o să recunosc nici în ruptul capului că ăla de pe minge îs eu :)
Au facut reclama in trecut la Colgate http://fs65.trilulilu.ro/stream.php?type=image&source=site&size=large&hash=a04020591f7cb1&username=yoyolina&key=x.jpg
:D o poza cu mine intr-o postura a Van Gogh http://www.flickr.com/photos/45153539@N02/5750699122/in/photostream
Tu vrei poze cu mine sau cu burta mea? I am the god, nu e fun e doar fun-tastik.
http://haotik.ro/2008/01/29/haotik-heaven.htm
A mapasat si eu pe declansatorul de la aparatul foto : http://corvinash.ro/cosmine-lupta-pentru-mine/
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=466762056268&set=a.466760371268.250961.517171268 sau http://www.facebook.com/photo.php?fbid=466762336268&set=a.466760371268.250961.517171268 :P
Pingback: Câteva concursuri marca DreamTeamRO - #DreamTeamRO
Pingback: Știu că vă place și vouă poza câștigătoare | Chinezu