Care ar fi cea mai bună definiție a unui blogger?

De multe ori, atunci când discut cu cineva care tatonează, ca să zic așa, lumea asta a noastră a blogosferei (indiferent că e potențial client, potențial blogger sau doar curios), io mă lansez în propovăduirea chestiilor faine care se întâmplă prin zonă și fac în așa fel încât să-l entuziasmez și pe interlocutor. Dar, uneori, mă blochez nu la întrebări ample, care îmi ridică mingea la fileu și care îmi oferă teren să îmi desfășor arsenalul, ci la întrebări simple și directe, care necesită, în mintea celui care întreabă, un răspuns la fel de simplu.

Bine, mă blochez e mult spus, căci în mult prea rare ocazii mi se întâmplă mie așa ceva :)) Dar, recunosc, nu am un răspuns standard și, dacă vreți, PRistic la ele. Adică să răspund în câteva cuvinte simple, directe și cuprinzătoare la întrebări de genul celei din titlu.

Ca să înțelegeți mai bine ce zic, imaginați-vă că sunteți în fața unui potențial client, care vă roagă să îl ajutați cu promovarea unui produs pe social media, dar nu prea are habar cu ce se mănâncă. Și printre primele întrebări pe care vi le pune este și ”Dar, de fapt, ce este și ce face un blogger?”. Și încercați să răspundeți cât mai profi și mai sintetic puteți colea în comentarii mai jos. Mulțam :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Care ar fi cea mai bună definiție a unui blogger?”

  1. Nu știu ce este și ce face un blogger, dar pot spune ce sunt și ce fac eu, ca om care are un blog:

    – sunt o ființă umană, pasionată de oameni și ce fac ei, dar mai ales cum fac ei
    – scriu despre ce-mi place, ce nu-mi place, impărtășesc diverse experiențe și o fac cu mare bucurie
    – le ofer citiorilor mei ocazia să afle ceva nou, din care să și învețe ceva
    – promovez valori, bun-gust (așa cum îl înțeleg eu) și nu uit că cititorul trebuie să se și simtă bine când citește, așa că îmi păstrez tonul glumeț în orice articol

    Suficient? Că mai pot :)

    Mulțumesc

  2. Tehnic vorbind un blogger este un detinator de site personal unde scrie fie din experienta proprire, fie despre lucrurile care il intereseaza. Tot ce scrie, scire in felul sau, personal si, de cele mai multe ori, fara restrictii (decat cele autoimpuse). Daca isi exprima gandurile itnr-un mod suficient de convingator, atunci are sansa de a crea o comunitate in jurul blogului. Acolo e influenta, mai ales cand este vorba de un client care vrea sa faca niste campanii in social media.

    Ce face bloggerul? Scrie despre ce ii place, promoveaza ceea ce ii place si tine legatura cu cei asemenea lui. Cum astea nu-s de ajuns, mai si invata cate ceva, mai da o mana de ajutor ici si colo, comunica asa cum stie cu cititorii si isi face cunoscuta parerea.

  3. „Un blogger este o persoana normala, care cu ajutorul comunitatii din jurul blogului sau poate creste expunerea produselor/serviciilor oferite de dvs. Poate obtine feedback cu privire la acestea cu ajutorul cititorilor si poate face ca brand-ul dvs sa fie pe buzele tuturor printr-o campanie de social media.”

    Cam asta ar fi raspunsul meu….acum mai depinde si de om, daca e cineva pe care il cunosti personal discuti altfel, iar daca e cineva la care mergi special ca sa il convingi sa investeasca bani intr-o campanie facuta de tine altfel se poarta discutia. Mai ales daca omul nu are habar cu ce se mananca si e reticent cu privire la acest tip de promovare.

  4. blogger este cel care scrie un blog (web log). în rest, putem operaționaliza definiția în funcție de context și necesități, de la antreprenor (online) până la social media manager

  5. Eu voi raspunde cat mai scurt la intrebarea „ce este și ce face un blogger?” in realitate. Ambalajul „vandut” unui potential client e o alta mancare de peste si nu ma intereseaza.

    In mare, bloggerul e o persoana ce freaca menta online. Cu deosebit atasament fata de exprimari laudative la adresa proprie: „eu muncesc (mai mult), eu gandesc mai mult, mai profund decat altii, eu am bun-gust / bun-simt intr-o tara / lume in care nu prea se mai intalnesc.” La fel ca orice Gigel de pe net, ii plac si alte generalitati: „scriu despre ce ma pasioneaza, promovez adevaratele valori, …”. Desi scrie o groaza de platitudini si are nenumarate articole mediocre, are impresia ca e un izvor de originalitate (si daca n-o are, macar ii prosteste pe cei ce accepta). Ar fi chiar incredibil sa nu fie asa avand in vedere ca scrie minim 5 articole pe saptamana. Dar nu intelege ca originalitatea nu e un poster pe care-l gasesti la orice colt.

    Succesul tradus in bani al unui blogger e consecinta faptului ca Gigeii online nu-si pun intrebari „filozofice” de genul: „Ok, ce te diferentiaza pe tine de alti Gigei online ? In mod intrinsec ? Spui ceva original ? Ai realizat tu ceva demn de apreciere ?”. Gigeii online sunt o turma careia ii arati pozitia in Zelist si este convinsa ca acolo se afla valoarea.

  6. Măi Esqvilyn, ce să zic… Bravo ție că ai descoperit ce sunt bloggerii în realitate :)) Sincer :D. Știi zicala aceea „filozofică”: oamenii au impresia că vorbesc despre alții, însă, de fapt, vorbesc despre ei înșiși?

    Dacă-mi permiți, am să-ți mai pun o întrebare, pe care am pus-o și altcuiva pe aici pe blog: Știi celebra replică din „Caldură Mare”, aia cu „Amice…”?

    Mersi

    P.S. îmi cer scuze față de Cristi pentru off-topic. Și la fel ar trebui să faci și tu :)

  7. @Laurentiu Horubet: Eu nu obisnuiesc sa scriu „pe langa”. Eu am definit ce inseamna multi bloggeri pentru mine. Nu minciuni spre a fi vandute.

    „oamenii au impresia că vorbesc despre alții, însă, de fapt, vorbesc despre ei înșiși?”
    Daca vrei, putem analiza cat de mult ma incadrez eu in definitia pe care am dat-o in comentariul meu precedent si cat de mult se incadreaza alti bloggeri. Alegi tu celalalt blogger, de preferinta „mare”. Si numaram laudele de sine din articole si judecam meritul asociat ideilor expuse si (presupuselor) fapte.
    Adaug un lucru important: a masura, a argumenta. Turma nu se simte confortabil atunci cand comunicarea urmand aceste principii depaseste anumite limite de timp si spatiu (de text scris). Ar umple nenumarate randuri (per total, in timp) cu „ce cool a fost la party-ul cutare :D”, dar cand vine vorba de argumente prea multe, nu mai au timp.

    „Știi celebra replică din “Caldură Mare”, aia cu “Amice…”?”
    N-o stiu, spune-o tu. Dar cel mai important, argumenteaza judecata pe care o faci pornind de la aceasta replica.

  8. Mai adaug ceva, ca-s in pauza de masa :D

    1. Ce este un blogger: Un om care are un blog, adica tot un fel de site, numai ca apar posturile cronologic descrescator :)
    2. Ce face un blogger: scrie chestii pe al lui blog, al altora, pe twitter, pe facebook etc. (ce, cum, cat deja e o problema de perceptie, deci subiectiva) si se adreseaza tuturor cunoscatorilor de limba romana (in cazul .ro). Mai face si ce poate sa-si promoveze blogul cu pricina, astfel ca acei cunoscatori de limba romana sa-l acceseze in numar cat mai mare si sa se tot intoarca :)

    Mersi

  9. Cred ca blogger-ii nu se pot incadra, toti, intr-o singura definitie – „Blogger-ul este …”.
    Cred ca blogger-ul este ceea ce face, asa ca sunt tot felul de „chestii” in care el se poate „intrupa”.
    Asa, pe scurt, blogger-ul este ceea ce blogăreşte.

  10. Pingback: Cine va câștiga războiul? Jurnaliștii sau bloggerii ? | dienutza1991

  11. Pingback: onlined | A avea sau nu Blog

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.