29.09.2016

Cel mai vândut produs din lumea asta…

Vă dați seama că citesc guest-porturile tovarășilor Roxana și Alex de la lumeamare.ro cu deosebit de mare interes :D Nu de alta, dar o să ajung și io cândva pe acolo și e păcat să nu mă documentez temeinic și dintr-o sursă atât de mișto precum vedeți mai jos :)

… ia ghiciţi voi care să fie? În vizita noastră la sediul ETA din Cairo (Autoritatea Egipteană de Turism) am aflat că „sun & sea” este acesta! Tot acolo am ascultat poate că cea mai interesantă poveste prescurtată a istoriei Egiptului, cuprinsă în câteva date impresionante, frumos legate între ele. Ceea ce dovedeşte faptul că egiptenii ştiu foarte bine care sunt produsele lor turistice şi încearcă să le valorifice.

Despre “sun&sea” ce să vă mai explic? Este evident că tot omu’ simte nevoia, după un an de dat cu sapa, să se relaxeze undeva la mal de mare, cu umbreluţa de stuf înfiptă în nisip şi cea de hârtie înfiptă în cocktail.

Ca să fiu sinceră până la capăt o să vă spun că am avut mari emoţii când am realizat câte zile vom petrece într-o staţiune de genul all-inclusive, un gen pe care eu l-aş traduce în „câtă lene şi mâncare încape”. Să fim serioşi, prea puţină lume merge în astfel de locuri ca să facă sport sau diferite incursiuni în împrejurimi – şi nu că ar lipsi sălile de sport sau împrejurimile! Aşa că nu credeam că voi face vreodata apologia unui all-inclusive, oriunde s-ar fi aflat acesta în lume. Dar măcar un lucru am învăţat şi eu din atâtea călătorii: că trebuie să primeşti cu mintea deschisă orice experienţă şi, dacă nu eşti pregătit măcar pentru asta, mai bine rămâi acasă.

Aşa că vă rog să deschideţi şi voi mintea şi ochii şi să mă urmăriţi explicându-vă de ce cred eu că cea mai faină combinaţie soare – mare – servicii e la Sharm El-Sheikh.

De soare nu se pune problema. Îl găsim la datorie chiar şi în zilele de iarnă. Dacă vă surâde scenariul în care să faceţi în ciudă prietenilor care dârdâie printre nămeţii din Bucureşti, fără să vă chinuiţi să plătiţi foarte mult pentru asta, acesta este locul! Cel mai bine este în perioada aceasta, aprilie – mai, sau septembrie – octombrie, când temperaturile nu sunt nici prea-prea nici sus-jos.

Ajungem aşadar la mare. Cum aş putea să vă descriu eu extazul care te cuprinde imediat ce bagi freza în Marea Roşie? Să mă repet şi să vă spun că nu e cu nimic exagerată comparaţia cu un acvariu uriaş? Să vă mai spun ca înoţi alături de peşti mari, minunat coloraţi sau că vei vedea corali până la mal? Să vă povestesc despre o enormă broască testoasă pe care am văzut-o în larg? Că apa e sărată şi ţine la suprafaţă chiar şi pe cei mai fricoşi ne-înotători, doritori să facă totuşi snorkeling? Că parcul naţional Raz Muhammad e unul dintre cele mai frumoase locaţii pentru diving din întreaga lume? Mai e nevoie să vă explic de ce partea cu marea e cel mai tare argument pentru a alege Egiptul?

La toate minunile acestea naturale se mai adaugă şi serviciile. Noi am stat la Savoy, un complex de lux care investeşte în marketing sume colosale şi este premiat pentru campaniile sale. Aici nu ai cum să nu scapi de stres. De la prosopul scos de la gheaţă care te aşteaptă la sosire, pentru a te răcori, până la oamenii zâmbitori şi amabili, camerele decorate cu bun gust, piscinele ca din filme, florile, cascadele, muzica plăcută, aromele de la Spa, bogăţia meniurilor de la nenumăratele restaurante, sucurile proaspăt stoarse care îţi pot fi aduse instant pe plajă sau pe lângă piscină, imediat ce te aşezi, toate denotă o singură grijă: ca tu să te relaxezi şi să te simţi stăpânul lumii.

Şi dacă vrei totuşi să ieşi din starea de faraon şi din lumea asta minunată (care e un soi de capcană, recunosc!), ai multe posibilităţi. Poţi practica diverse sporturi (inclusiv patinaj), poţi merge într-o excursie pe quad-uri în deşert sau într-o croazieră pe mare, poţi lua cina în cortul beduinilor sau poţi ieşi noaptea în cluburi.

Şi dacă vrei să simţi mai bine ceea ce înseamnă Egiptul şi întreaga zonă din punct de vedere istoric sau cultural, poţi face excursii la Muntele lui Moise, la Mânăstirea Sfânta Ecaterina, poţi lua avionul pentru a vedea Luxorul sau Alexandria, poate chiar Cairo sau … Petra, în Iordania. Nu te obligă nimeni să stai numai la mare şi la soare… dacă nu cumva exact asta vrei să faci!

Guvernatorul din Sharm din Sharm El-Sheikh ne-a spus că există o vorbă: „cine a fost odată în Sinaiul de Sud se va reîntoarce!”. Nu pot să închei decât sec, folsindu-mă de remarca aceea din reclama la o binecunoscută bere: „True!”

Sunteți pregătiți cu adevărat să faceți bani din blog?

Dar până când vă mai tot lovesc cu premii?

2 comentarii

  1. vineri, 20 mai 2011, 09:27

    […] că am îndrăznit şi eu să scriu, la Chinezu pe blog, despre ce a însemnat pentru noi vacanţa într-un loc în care găseşti poate că cea mai […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 21 iulie 2011, 09:02

    […] cel care se ocupă de tot ceea ce înseamnă culinar în cadrul Hotelului Savoy şi Soho square in Sharm El-Sheikh . Este un om cu totul deosebit, un om care a ales să lase Europa şi să trăiască în Asia şi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *