30.08.2016

Cămile şi minuni ale lumii

A doua postare din excursia Roxanei și a lui Alex în Egipt, trimisă conform înțelegerii parafate :D, are darul de a te face să te întrebi ”frateeee, cât mai am până la concediu?” :))

Pe platoul de la Giza este în prezent o linişte neobişnuită. Dacă anul trecut vedeam un număr impresionant de autocare în parcarea de la Marea Piramidă (Kufu) zilele acestea abia dacă am văzut două, din care unul era al nostru. Piramida nu părea să se sinchisească de treaba asta, a văzut destule la viaţa ei şi ştie că nu toate momentele din istorie sunt favorabile. Câte o cămilă mai protestează pe ici pe colo dar, repet, nu din cauza turiştilor lipsă, abia ce mai stă şi ea tolănită la soare. Comercianţii te înconjoară mai hotărât ca oricând, încercând să scoată tot ce pot din mâna de turişti care vine şi pleacă. Statuete, eşarfe, tricouri din bumbac egiptean, invitaţii la plimbare cu trăsura, calul sau caleaşca (zisă şi limuzina egipteană), de toate pentru toţi. Oscilezi între a ţine ochii în pământ pentru a nu fi abordat şi a-i ridica spre înălţimea impresionantă a piramidelor.

Piramidele câştigă din nou iar comercianţii se dovedesc a fi până la urmă chiar simpatici.

Unul încearcă să ne convingă să facem o plimbare cu trăsura. „Maybe later?” ne întreabă el nedorind să accepte refuzul nostru hotărât. „Maybe never ever?” îşi mai încearcă norocul încă o dată, glumind. O fetiţă de aproximativ 5 ani încearcă să îmi vândă nişte cărţi poştale decolorate de soare. Sfârşim prin a râde şi a scoate limba una la alta. Un băiat mai mare, cu ochii incredibil de verzi îmi propune nişte magneţi ietfini. Mă ofer să îi cumpăr pe toţi de pe panou la un preţ ridicol, ca să îl descurajez. Prinde gluma imediat şi râde. Egiptenii zâmbesc mult şi au umor iar dacă treci peste insisteţa lor (de care au atât de multă nevoie pentru a reuşi totuşi să vândă ceva!) chiar poţi să te amuzi şi să te simţi bine. Ca în multe alte momente din viaţă, e o chestiune de alegere personală: poţi să râzi sau poţi să te enervezi. De ce ai face cea mai proastă alegere?

Revenind la lucruri serioase, voi v-aţi uitat vreodată de aproape la blocurile din care sunt făcute piramidele? La dimensiunea, tăietura şi îmbinarea acestora (mai ales la interior)? Călătorii din antichitate ne spuneau că piramidele străluceau ca diamantele, în vremurile în care erau încă acoperite cu calcar. Astăzi, chiar dacă plăcile netede au dispărut transformându-se în moschei prin Cairo, nu poţi să nu observi forma lor perfectă. Probabil că aţi citit, ca şi mine, nenumăratele teorii şi interptetări. Probabil că aţi încercat şi voi efectul de piramidă asupra lamei de ras sau alte mici experimente sau fenomene care par să nu fie tocmai legende şi sunt în continuare obiect de studiu pentru oameni de ştiinţă din toată lumea. Probabil că aţi fost curioşi şi v-aţi intrebat cine, când şi mai ales de ce le-a constuit. Deşi am lecturat ceva pe tema asta nu mă simt în stare să dau un răspuns. Sfinxul erodat de apă? Piramide construite cu mult înaintea faraonilor? Totul este posibil! Şi ca să revin la ceea ce întrebam mai sus, e de ajuns să ajungeţi lângă o piramidă, să vă uitaţi în sus şi să realizaţi dimensiunea ei şi minunea pe care o reprezintă pentru a fi uluiţi. Cum a putut fi aşa ceva făcut acum cine ştie câte mii de ani? Voi ce părere aveţi?

Vă sfătuiesc să nu daţi un răspuns fără să ajungeţi acolo. Şi ca să vă spun drept nu e un moment mai potrivit ca cel de faţă pentru a vă bucura în relativă linişte de privelişte şi pentru a apuca să vă auziţi, măcar în pauza dintre invitaţia pe o cămilă şi oferta pentru propria nevastă, propriile gânduri.

Haideți să lămurim o chestie

Un anunț foarte important pentru mine

14 comentarii

  1. joi, 12 mai 2011, 08:41

    Speechless!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 12 mai 2011, 09:01

    […] lor. Am scris despre toate acestea şi vă invit să citiţi al doilea articol transmis pentru Chinezu, conform mandatulul nostru de ambasadori. Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. joi, 12 mai 2011, 10:10

    wow, si nu ar fi fost rau sa calculati si cei patru Pi. Fenician, antic si alte alea? Glumesc, e super fain :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 12 mai 2011, 11:32

    Vreau si eu in Egipt.:(

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 12 mai 2011, 12:03

    … şi aşa, la modul informativ… cât se oferă pentru o nevastă…? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. LumeaMare
    joi, 12 mai 2011, 18:11

    Pretul in camile al unei neveste depinde de cat de frumoasa si totdata grasa e :-) Daca e slaba si urata una, daca e frumoasa poa sa fie si peste 20, nu mai stiu exact. Multe oricum, o camila e f pretioasa, mai ales pentru beduini de ex…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. joi, 12 mai 2011, 18:43

    Bine, bine…voi cunoaşteţi marfa… ;)
    Cam câte cămile face…? :)))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 12 mai 2011, 20:56

    Alex, ia zi, nu a fost mai frumos cu piramidele in ceata de ziceai ca decoleaza ? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 13 mai 2011, 06:22

    Felicitari pentru imagini ! ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. LumeaMare
    vineri, 13 mai 2011, 11:14

    @badge: vezi ca te spun :)))
    @Imperator: sincer, nu :). A fost mai frumos pentru ca a fost prima data cand le vedeam, e drept 2 din 3, dar acum a fost libeeeer si soare.

    @alex mazilu: multumim :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. vineri, 13 mai 2011, 11:43

    …pârâcioşilor…!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 13 mai 2011, 11:51

    Mie mi s-au parut mult mai misterioase in ceata :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. sâmbătă, 14 mai 2011, 00:29

    Ce pustiu, ce diferenta fata de acum un an… :(

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. marți, 17 mai 2011, 12:52

    […] am revăzut cu aceeaşi fascinaţie şi încantare piramidele, Sfinxul sau Muzeul de Egiptologie. Ca activităţi ne-au impresionat în mod deosebit plimbarea cu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *