Sâmbătă am fost pe Drumul Mingii în Craiova, unde am mâncat mici și am băut Timișoreana cu o gașcă faină de oameni (era să zic bloggeri, dar când bem bere suntem oameni, da, nu bloggeri :D). M-au onorat cu prezența Marius și Lucian de la craiovaforum.ro, Afaith, Gabi, Neydamn, Dragoș (căruia i-am predat simbolic banderola de blogger oficial), Marius. Țin să le mulțumesc că au fost alături de noi mai ales că era fix cu o zi înainte de sărbători, când greu scoți pe cineva din casă, cu condiția minimă să mai fie cineva acasă :)) Despre ce s-a întâmplat acolo vă invit să citiți la Dragoș, care și-a luat foarte în serios calitatea de blogger oficial și a prestat corespunzător :))
De mare angajament mi s-a părut, adică nu mi s-a părut, chiar a fost! faptul că Neydamn, Marius și Dragoș au și vrut să alerge pe Drumul Mingii, fapt care a făcut ca ficatul meu 2.0 să crească masiv și să mă bucur că există oameni atât de faini :D Iată-i pe cei 3 înainte de pornirea la drum și îi mai puteți vedea și pe Neydamn și pe Dragoș în exercițiul funcțiunii, ca să zic așa :))
Evident că Marius nu putea rata un live istoric din autocarul oficial Drumul Mingii :))
12 thoughts on “Drumul Mingii în Craiova a fost de foioioioioioi :D”
Vrem si noi in autocarul oficial…. dar si mai mult vrem si noi o bucatica din banderola de blogger oficial, ca sa crape si chietrele de oftica!
Foarte faina aceasta campanie. Si sambata si ieri au fost doua zile senzationale si ii sfatuiesc pe cei care urmeaza sa fie vizitati de Drumul Mingii sa nu cumva sa rateze aceasta ocazie…
Voi reveni cu poze, sper sa va placa :)
Se pare ca misti multa lume peste tot pe unde emrgi. Foarte bine. Mici si bere… ce mai vrei de la viata? Da, o companie buna :D
Salut..am participat si eu la drumul mingii joc fotbal la echipa VIITORUL CARCEA as vrea si eu pozele … sper sa primesc un raspuns ceva…mersi..
Salut Edward, le voi prelucra si ti le voi trimite :)
Citeam cele de mai sus .. si instant ma luat o pofta de’o berica receeeee .. yam ! :)
Pingback: Recomandări de seară: mingea pe ultimul drum » Daily Cotcodac
Măi, dar pentru fete nu organizați ceva, că și noi suntem dornice de mișcare? Un maraton prin mallurile patriei eventual… ;))
Prin Bistrita cand ajungeti ?
Pingback: Bloggerii și twitteriștii din Pitești sunt așteptați la bere :D | Chinezu
Cum fac rost de pozele pe care le-ai facut :))…ne intalnim la bar la cretu..sau cum..raspunde-mi cu e-mail sau pe mess…te rog…Numai Bine !