06.12.2016

Mâine predau oficial banderola de blogger oficial

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Hai să vă spun cum funcționează uneori gândirea mea bloggeristico-sportivă :)) După cum știți, am onoarea de a fi blogger oficial al excelentei inițiative Drumul Mingii. Și cum am ajuns până acum în această calitate în Timișoara și în Craiova, m-am gândit că simplul fapt că apar io hop țop în zonă nu e ceva care să reprezinte spiritul fotbalului adevărat pe care îl propovăduiește campania. Așa că o să încerc altceva. Să vă explic.

Pe sistem fotbalistic, cum ar veni :D, în peregrinările mele eu joc ”în deplasare” un meci amical foarte frumos. Și cum spiritul fotbalului adevărat presupune fair play și recunoașterea meritelor ”adversarilor”, am zis că e un gest cumsecade ca în fiecare oraș în care mă duc să predau, în mod simbolic, banderola de blogger oficial unui blogger din orașul cu pricina. Așa mi se pare frumos și de treabă :)

Criteriile după care aleg bloggerul căruia să îi predau banderola sunt, evident, subiective. Dar mă orientez spre bloggeri tineri, fani de fotbal adevărat și de sport în general și pentru care (fără să spun mari cuvinte) această predare simbolică de banderolă este o onoare și un prilej de a ieși mai serios în lume :) Nu aș vrea să înțeleagă bloggerii mai cu experiență că nu îi apreciez și nici bloggerii pe care îi știu deja și pe care îi consider amici că îi dau la o parte. Dar ce vorbesc eu aici, dacă îmi sunt tovarăși cu adevărat, știu că vor înțelege ce zic eu aici :)

Așa că mâine, în Craiova, va avea loc prima predare de banderolă de blogger oficial al Drumului Mingii. Și bloggerul craiovean ales pentru această (sper eu…) onoare este Dragoș. Pe care l-am ales tocmai pe criteriile de mai sus. Și care sper să confirme încredere pe care i-o acord cu mare drag :)

Oricum o să fiu și eu mâine în Parcul Tineretului din Craiova, de la ora 14.00, așa că vă aștept cu drag să veniți să vedeți premiera cu 2 bloggeri oficiali ai campaniei :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

La mulți ani, bre, Pământule care ești

(Vai, dar ce) Sărbători Fericite am avut (fără net)

23 comentarii

  1. vineri, 22 aprilie 2011, 09:54

    Frumoasa initiativa. Imi place, serios! Sunt si eu curios: ce trebuie sa faca un blogger oficial? Pe orasul lui, zic

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 22 aprilie 2011, 09:55

    frumoasa initiativa ;) gg

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 22 aprilie 2011, 10:09

    Cum am spus, nu poate fi decat o mare onoare pentru mine… Ramane pe maine in Tineretului :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 22 aprilie 2011, 10:09

    Fain de tot. Va sa zica, nenea Chinezu isi mareste garda de onoare chinezeasca :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 22 aprilie 2011, 10:41

    Iar ne-ai luat prin „susprindere”….
    Vrem si noi sa fim oficiali, chiar daca nu trece caravana chiar prin urbea noastra.
    Subiectivule care esti tu subiectiv!
    Lasa ca iti aranjam noi freza in „satul pruni”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 22 aprilie 2011, 10:54

    […] sa anunt acest lucru pana nu isi facea chiar el oficiala prezenta si din moment ce a facut asta ( AICI ) pot sa va zic ca nivelul distractiei s-a dublat, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. vineri, 22 aprilie 2011, 11:13

    Foarte bine venita initiativa ta, astept sa vad cui vei preda banderola cand vei ajunge la Braila :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 22 aprilie 2011, 11:14

    fain. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 22 aprilie 2011, 11:30

    Vin si eu si transmit in direct pe Blogatu.ro!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. vineri, 22 aprilie 2011, 11:30

    Minunat, sunt curios ce bloger o sa primeasca banderola la Braila, mai ales ca sunt putini.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. vineri, 22 aprilie 2011, 12:59

    da, foarte dragutz din partea ta sa-i promovezi pe bobocii merituosi :-) felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 22 aprilie 2011, 16:15

    Paşte fericit, boierule, alaturi de cei dragi si cititorii tai! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. vineri, 22 aprilie 2011, 19:33

    Multumim de invitatie, deci masa, felicitarile si dansul in Parcul Tineretului din Craiova, de la ora 14.00

    Venim cu bautura de acasa, sau capatam vreo shticlutza de la petrecere ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. vineri, 22 aprilie 2011, 22:08

    Foarte tare. Uite de asta te consider eu un blogger model :) Păcat că nu prea le am cu fotbalul. Mai des joc volei ( deși mulți spun că e joc de fete.. ete na) :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. vineri, 22 aprilie 2011, 23:10

    Vin si eu maine pe Drumul Mingii si recomand tuturor bloggerilor craioveni sa faca asta! http://blogatu.ro/2011/04/maine-23-aprilie-drumul-mingii-trece-prin-craiova.html

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. sâmbătă, 23 aprilie 2011, 18:11

    Sărbători fericite! Hristos a înviat!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. Adrian SM
    sâmbătă, 23 aprilie 2011, 19:27

    Eram în dilemă mare cu chinezii şi Paştele…. :)
    Da no, ţi-oi ura acilea Sărbători fericite alături de cei dragi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. duminică, 24 aprilie 2011, 01:48

    Hristos a înviat!
    Bucuraţi-vă si primiţi în suflet Lumina Invierii Domnului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. duminică, 24 aprilie 2011, 11:46

    Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va calauzeasca pasii pe drumul vietii.Fie ca Lumina invierii Domnului sa va calauzeasca pretutindeni.Va doresc un Paste fericit si binecuvantat tuturor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. duminică, 24 aprilie 2011, 23:36

    Știu că ei, chinezii, sunt cam budiști așa, dar risc, totuși: Paște fericit ! :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. luni, 25 aprilie 2011, 10:53

    Paste, mielul fericit, oul sade inrosit, de rusine s-o scumpit, iar iubitul iepuroi sa-ti aduca euroi, fericire, sanatate, mult noroc si spor la toate !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. luni, 25 aprilie 2011, 14:00

    Am transmis in direct de pe Drumul Mingii! http://blogatu.ro/2011/04/am-mers-pe-drumul-mingii.html

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. vineri, 6 mai 2011, 13:36

    Se putea sa lipseasca Blogatu? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *