08.12.2016

Cât de tare vreți să vă vedeți cărțile publicate?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mă întreabă din când în când unii ”băh, tu de ce nu scoți o carte?”. Eu le răspund, foarte firesc, ”dar de ce?”, moment în care mulți dintre ei nu înțeleg nimic, căci nici întrebarea și nici răspunsul nu sunt complicate, ci ceea ce există între ele.

După mintea mea, orice poate scoate o carte. Dar nu oricine poate scrie o carte. Diferența este, evident, fundamentală. A insista asupra sa ar fi o jignire pentru voi, cei care îmi faceți onoarea să citiți această Republică Culturală Chineză. Trist este că pentru unii obiectivul este să își vadă numele pe o copertă, pe orice fel de copertă, să se poată lăuda peste tot că ei sunt scriitori, când, de fapt, sunt doar niște posesori de tiraj limitat pe care nu îl cumpără nimeni. Și în chestia asta numită scris de cărți trebuie să existe o minimă decență, un minim simț al ridicolului. A nu se confunda cu minima moralia, desigur.

Scriu rândurile de mai sus pentru că vreau să vă spun, de fapt, despre Concursul de Debut Literar Unicredit. Despre care am mai spus unor tinere talente (și nu prea…), iar reacția unuia (că era un el) m-a enervat și m-a determinat să scriu, cu amăreală, rândurile de mai sus. Pentru că a zis, citez ”eu îmi scot cartea pe banii mei, nu stau după nu știu ce juriu de fițoși care știu doar să comenteze”. Îi urez mult succes întru scoaterea tirajului limitat pe care să nu îl cumpere nimeni și de care să nu audă nimeni. În fine… Mai bine vă zic de concursul cu pricina.

Perioada de inscrieri se va finaliza pe 24 aprilie, iar Festivitatea de premiere, care va avea loc pe 23 iunie, va desemna castigatorii celor 3 categorii de concurs: roman, proza scurta si poezie.

La fel ca in anii precedenti, operele inscrise vor fi evaluate de catre personalitati din domeniul literar si academic. Juriul de anul acesta va fi format din: Liviu Papadima (Conferentiar, Doctor in Filologie, decan al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti), Paul Cernat (critic literar, publicist, lector universitar la Facultatea de Litere, Bucuresti) si Radu Paraschivescu (prozator, traducator, jurnalist si editor).

Volumele castigatoare vor fi publicate si promovate de Editura Humanitas in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura, editia a XVIII-a, care va avea loc in noiembrie 2011.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

V-ați uitat la filme pe care le-ați uitat a doua zi?

Știați că Europa FM are și garaj?

Un comentariu

  1. sâmbătă, 9 aprilie 2011, 10:32

    Hmm, am o intrebare: nu ar trebui sa scrie omul carti pentru ca asa simte? Vorba aia, ca si bloggingul, este vorba de o chemare, de faptul ca omul vrea si trebuie sa devina un pilon al societatii. Sau aberez?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *