Care mai aveți video? De aparatul ăla cu casete zic

Eh, ce vremuri… Pe vremea lui Ceaușescu, când un aparat video costa cât o Dacie și când casetele se plimbau prin târg ca niște sfinte moaște de sorginte modernă :) Și cum ne adunam pe la câte un prieten pe acasă când se răspândea vestea că a primit un film nou… Rambo, alea cu, firește, Chuck Noris, alea cu karate, pornoșaguri când prindeam (că no, alea erau fructul interzis la care era și păcat că nu te holbezi :D) sau filmele de groază precum Duhul morții sau Spiritul Răului, la care eu adormeam pe la jumătatea  filmului, căci zău dacă înțelegeam de ce ar trebui să mă speriu de nuș ce duh care intra în nuș ce personaj prin nuș ce orificiu…

Erau faine filmele, nu zic, dar nu cred că de aia ne adunam noi neapărat să le vedem. Ci faptul că reușeam să facem ceva împreună, altceva decât ni se permitea la nivel oficial, în acea perioadă în care a trăi era echivalent cu a-ți duce zilele cu chiu cu vai. Era semi-clandestin ce se întâmpla la astfel de adunări. Pseudo-secretul, de care știau toți, desigur, era, cred, o formă prin care noi încercam să ne oferim singur un simulacru de libertate, pe care o gustam din toți porii…

E greu pentru cei din generația de acum să înțeleagă acele vremuri. Și ce simțeam noi când ne întâlneam să vedem filme de astea oficial interzise, nerăbdarea cu care așteptam să vină nu știu ce film nou, despre care știam că se află în circuit pe undeva prin târg și bucuria cu care aflam pe telefon (de ăla fix, cu disc :D) că a ajuns la prietenul nostru cu video și că mâine seară ne întâlnim să îl vedem. Și da, firește, nelipsita Irina Margareta Nistor, a cărei voce ne-a însoțit permanent :))

Și, ca să revin la întrebarea din titlu, eu am un aparat video. Dar, acum îmi dau seama, îl folosesc doar pe post de suport pentru televizorul ăla mic, din dormitor, căruia eu îi spun acvariu :)) Că la altceva zău dacă mai am la ce să îl folosesc :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

18 thoughts on “Care mai aveți video? De aparatul ăla cu casete zic”

  1. au …. ai mei :) dar nu-l mai folosesc. O vreme era pe post de ceas ;))
    Eu imi amintesc ca trebuia sa-mi fac programare pentru cate un film bun la magazinul de inchiriat casete … ce vremuri …

  2. Eu nu am prins perioada dinainte de ’89, de fapt am prins vreo 2 ani, dar nu ma dadeam in vant dupa filme p-atunci. Prin 91, 92 stiu ca aveam deja video si cum pe toate le traducea doamna Nistor eu credeam ca asa sunt in intreaga lume filmele, nici nu-mi imaginam ca actorii aia au alta voce. A facut rost tata la un moment dat de 4 filme care ne-au ramas de tot, Rambo 1,2 si Singur Acasa 1,2, cred ca de nu m-am uitat la filmele alea. Imi zicea mama sa mai le mai las ca uzez caseta si nu le mai derulam pe video de frica, o faceam cu dispozitivul acela manual, incet si cu grija. Pentru tinerii din ziua de azi sigur pare a fi ceva de groaza, dar eu imi amintesc cu drag de acele vremuri.

  3. Tinerii de azi ridica o spranceana si baga un „huh” cand citesc despre video si intrunirile din jurul lui. Chiar daca aveam doar vreo 10-12 ani ne adunam sa mai vedem un film cu Brusli, la singurul baiat din zona care avea minunea de aparat. Si nu era doar simplu film, era mai mult magie, stare pe care azi am pierdut-o cu totii…din pacate.
    Pentru mine tot magie ramane aparatul fiindca n-am avut niciodata. Pe cand mi-as fi permis era deja „out of fashion” :)

  4. Noi avem o arhiva intrega a teatrului pe casete video. E drept ca le-am transpus pe cd-uri, dar pastram cu sfintenie casetele alea. Daca iti mai amintesti, pe casetele alea inregistram de cateva ori filmele, la fel cum faceam cu casetele de muzica si din acest motiv, intre filmarile recente se mai gaseau si alte momente mai vechi, din filme artistice, de la repetitii etc. Intr-o zi eram in turneu in strainatate. Cum aveam de mers 3 zile pana la Luxemburg luaseram cu noi niste video-casete din arhiva sa ne bucuram, sa ne laudam :) Pregatim noi o caseta video, dar inainte Mihai Malaimare le-a tinut un discurs mobilizator tinerilor actori despre cum trebuie respectata meseria asta, ce inseamna sa traiesti in si pentru teatru etc. Nici Anamaria Pislaru sau Sorin Dinculescu nu se lasasera mai prejos…ce sa-ti spun, cu totii le facuseram o strasnica morala tinerilor actori veniti de curand in trupa, actori care de altfel erau foarte foarte draguti si talentati, desi e drept ca intarziau la repetitii sau mai uitau cate o miscare etc. Si dupa atatea vorbe cati metri avea drumul de la Gyula la Békéscsaba (!) am pus in sfarsit caseta, nu inainte de a ne deschide cate o bere si a ne aprinde tigarile (pe vremea aia se fuma in autocar). Ce a urmat poate fi povestit doar cu bip-uri. In loc de scenele de teatru promise, pe monitor se vedea cum cateva fete cantau la …microfon. Pana aici nu ar fi fost nicio problema, doar ca la o privire mai atenta, microfonul nu prea era microfon… Pe coperta scria clar Masca, arhiva 1991, dar nu era un film cu noi, ci un foarte instructiv film XXX intrerupt deseori de cate 10 secunde de scene din spectacolele noastre! S-ar putea ca in arhiva sa mai avem pe undeva filmul ala :)
    ps Ne cerem scuze pentru un comentariu atat de lung.

  5. Chiar ieri am văzut o plăcuţă pe un stâlp „Închirieri casete-video” şi mă gândeam în sinea mea că sigur biznisul respectiv e mort şi îngropat de câţiva ani buni.. :))

  6. Am eu unul fain. Chiar daca sta acolo, in gramada de lucruri „nu le aruncam mama ca poate avem nevoie de ele vreodata” il mai pun in functiune (mentionez ca am butonat la el pana l-am invatat sa invarta CD-uri, dar doar sa le invarta) si ma uit la cate un episod din Star Wars. Ca de, ala a fost primul meu film vazut pe o caseta video si parca doar asa are sens.
    Tot related, ce crezi ca facea tata cand m-am nascut eu? Daca nu era evident, se uita la Star Wars pe o caseta video. Tocmai facuse rost de ea :))

  7. He heeeeee…..si io mai am un videorecorder din acela cu caseta,un TOSHIBA …..e pe post de decor ,de mobilier,arata insa impecabil…..da vorba cuiva de pe aici” lasa-l mama,ca cine stie,poate candva l-om mai folosi ”….inca nu stiu cand si cu ce ocazie,dar poate ne mai vine dor de cate o vizionare cu nunta lui verisoru,botezul lui finutu nush care….pana una alta ,mi-e dor de vremurile acelea in care faceai eforturi sa mai pui mana pe un film bun,niste videoclipuri muzicale,desene animate cu Tom si Jerry (m-a innebunit frate-miu cu caseta asta!)and other stuffs….

  8. Haha :)) Si al meu statea in acelasi loc pana sa faca ai mei curatenie generala sa-l mute pe balcon :)))). Sunt mai micuta, 19 ani.. dar si eu eram cu casetele video, sau muzica la casetofon and so on si sincer imi este dor de vremea aia!

  9. Crezi tu ca gasesti vre-un gadget pe care sa nu-l am???

    Eu am video nou nu cred ca l-am folosit de 2 ori :)) am zis ca fac o afacere cu unu care filma nunti prin 2000+ si imi trebuie sa trec casetele pe cd si na trebuie la casa omului, dar omu a facut afacerea doar din gura, eu am ramas cu video-ul.

  10. Da’ la mama dracului de nu caut in draci Duhul mortii pe goagal si imi da numai site-uri cu crestin.ro si ortodox.ro. Nu il aveti careva in format avi, ca e un film care m-a lasat masca pe vremea cand inchiriam video cu 500 de lei pe noapte si faceam videoteca cu prietenii si cunostintele la 25 lei biletu’ pe noapte
    VA ROOOG daca il are careva, sau un link de torrent. Am crescut cu el in cap.
    Multumesc.

  11. buna ziua ,
    si noi avem un aparat video-akai si din pacate nu stim de ce nu mai primeste casete.stie cineva ? ne poate da cineva o idee ?am vrea sa revedem din casetele cu desene animate ,caseta de la nunta …..au trecut mai bine de 15 ani de cand nu l-am mai folosit.
    sanatate la toata lumea si multumim

  12. Si eu am casete dublate de irina nistor si tot mai vreau sa fac rost de ele am una de exemplu cu vandamme absent nemotivat care nu mai e la o calitate asa de buna dar tot nu imi vine sa o arunc asa ca le tin in 2 cutii mari pe sifonier va pup

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.