Decret chinezăresc: Astăzi este ”Ziua celor 3 linkuri”!

Încă mai văd lume care face referire la postarea mea despre din ce în ce mai puține lucruri faine pe bloguri. Și încă mai văd că unii nu au înțeles nimic din ce am vrut să zic… Dar nu-i bai, noi să fim sănătoși și să trăim din ce în ce mai bine într-o blogosferă din ce în ce mai sănătoasă :)

Am mai observat că multă lume scrie fără a linkui pe nimeni, fără a face referire la o anumită postare scrisă de altcineva. Inclusiv eu, de multe ori. Ceea ce nu e neapărat rău. Dar când devine obicei și când intri într-o, dacă îmi permiteți forțarea, autarhie 2.0, când îți ajungi ție însuți ca blogger, parcă nu mai e ok. Sau, cel puțin, mie nu îmi pare că e în spiritul blogosferei pe care încercăm să coafăm cum trebuie.

Unul din lucrurile minunate care mi s-au întâmplat de când prestez ca blogger a fost tocmai faptul că am cunoscut foarte mulți oameni faini. Și nu e puțin lucru să ți se întâmple așa ceva. Și nu e puțin lucru să reușești să ții legătura periodic cu ei, să povestești una, alta, să schimbi experiență. Cu unii am trecut de la stadiul de cunoștință la cel de amiciție și cu câțiva de la cel de amiciție la cel de prietenie. Ceea ce mi se pare extraordinar. E unul din câștigurile certe din toată aventura asta a mea. Presupun că și voi simțiți la fel, că aveți oameni din online, bloggeri, cu care relaționați foarte bine, pe care îi apreciați și care vă apreciază. Și cu care simțiți că aveți multe în comun.

Și atunci vin și vă întreb: de ce nu le spunem oamenilor din online care ne plac, mai des, că ne plac? De ce nu dăm mai des linkuri către o postare de-a lor sau, pur și simplu, către blogul lor și să zicem doar că a scris bine, a scris frumos sau, mai simplu, că îți este dor de o bere/un ceai cu el/ea?

De aceea, m-am hotărât, cu de la sine putere, firește, să declar astăzi ”Ziua celor 3 linkuri”. Care înseamnă exact ce ziceam mai sus: să scrieți pe blogurile voastre o postare în care să faceți referire la 3 bloguri sau 3 postări care v-au plăcut astăzi ale prietenilor 2.0 pe care îi aveți. Vă rog să considerați asta ca o leapșă și să o preluați fiecare, după cum vă lasă sufletul :)

Mulțumesc că ați înțeles ce am vrut să zic mai sus :)

PS: O să încerc să îmi fac un obicei zilnic din a da cele 3 linkuri. Astăzi nu dau linkuri, însă. Chiar cred, în aroganța mea, că ce am zis mai sus e de ajuns pentru chestiunea în cauză :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

32 thoughts on “Decret chinezăresc: Astăzi este ”Ziua celor 3 linkuri”!”

  1. Pingback: VENEXIA cu linkuri | Teatrul Masca Blog

  2. Eu dau mereu linkuri, chiar si cand este ceva foarte cunoscut pe care l-am gasit pe alt blog. De aceea blogul meu se cheama „De pe bloguri adunate si-napoi la lume date”.

  3. Trei linkuri e relativ :D Pot fi si mai multe, ideea este sa tragem de maneca pretenarii de pe net si sa le spunem ca ne gandim la ei. Eu fac treaba asta ocazional. Dau multe linkuri, dar catre sursele mele :D

  4. marin tonciu tommy

    HI, China ! Am plecat dela comentariul tau pt un kil de zahar si am descoperit o lume fascinanta ! in izolarea mea pe balta pe care o pastoresc v-am ignorat SI CRED CA AM GRESIT ! Am crezut ca voi bloggerii sunteti dintr-o lume virtuala dar voi sunteti<>,vorba lui Dinu Noica ,o lume virtuala care face parte din lumea reala pentru ca sunteti intr-o permanenta miscare de ancorare a lumii reale ! Finalmente, I LOVE THIS GAME ! dar tare mi-e teama ca nu-i doar un joc si imi va schimba trairea in spatiul Daciei Ripensis ! Daca as avea blog as da astazi link -uri catre China,Stefan Murgeanu,Vlad Dulea-ce revelatie !,Cristian Lupsa,Cristina Bazavan und Vaclav Pavel-playwrite-ul,nu ornitologul ! Sunt 3 link-uri ? OOops ! Nu prea le-am avut la Mate !

  5. Pingback: Casa viitorului | Music Oriented Blog

  6. Avand un blog culinar,eu dau link de cate ori postez o reteta gasita pe un blog confrate-sora,chiar daca-i de pe Googu,dau link.
    Mai am un pic si dau link si la caietul cu retete al bunicii.:))
    Cat despre faza cu 3 linkuri,nu stiu ce sa zic.
    Mie nu-mi plac leapsele,pentru ca nu stiu cata amicitie si cat interes zac in ele.
    Eu dau link la 3,pe urma ei se simt obligati sa-mi dea linck mie…si tot asa…
    Cei la care nu le-am dat link,se supara,ca nu i-am nominalizat …
    Mai bine cate un link venit din inima din cand in cand,cand simt si cand ceva sau cineva ma face sa scot clopu.
    In rest mesajele-comentariile sunt cea mai buna masura a aprecierii.
    Parerea mea.:)

  7. Eh, cat de bine zici, Chinezule! Imi pare atat de bine ca pe blogul asta nu gasesc incrancenarea din alte parti.
    Eu ma tem ca oamenii din online nu mai spun despre altii ca le place ceea ce au scris aceia din urma fiindca vor fi suspectati de parti-pris-uri. Apreciez initiativa ta si sper sa merit si eu vreun link.

  8. E foarte folositor sa ai lincuri catre articole asemanatoare,aste este o practica cunoscuta de seo. Recomand oricui sa incerce macar o saptamana la rand sa puna lincuri relevante si sa urmareasca rezultatele in serps

  9. Întîmplător, postarea mea de azi (adică ieri, dacă mă uit la ceas) are zeci de linkuri, că am mai dat o dată cîştigătorii concursului. Se pune?
    Dar am să preiau şi leapşa :))

  10. e buna ideea, dar are o mica scapare:) daca zici ca azi e ziua celor trei linkuri, inseamna ca trebuie sa dam trei linkuri in fiecare zi de 24 martie in fiecare an?…mi-am permis si eu o gluma. Maine o sa dau si eu trei linkuri, si unul va fi cu siguranta catre acest post :) numai bine .

  11. Pingback: Cele 3 link-uri ! | Coltul Lui Kriogen

  12. Faina ideea, dar se aplica numai la bloguri generaliste sau despre social media & stuff. Daca ai un blog nisat si incerci sa-l tii consecvent, e aiurea sa te apuci sa scrii articole doar de dragul de a pune 3 link-uri. :)

  13. ioi, câte posturi o să apară acum pline de link-uri frumoase către oameni speciali:) super tare iniţiativa, poate fi un fel de followfriday de pe twitter, într-o zi a săptămânii să dăm link-uri ca nebunii:D

  14. Pingback: Eu sunt mai deosebit:) : Papen

  15. Pingback: Prietenii mei | Pioneza dintre fese

  16. Cred ca am inteles. Daca „blogosfera” trebuie sa creasca in importanta, asta e o metoda care da cele mai bune rezultate. Si este felul in care tu iti publici articolele pe blog, cu multe link-uri. Daca n-ar fi doar o zi ci toate zilele ar fi si mai bine.

  17. Pingback: Leapşa - Ziua celor trei linkuri

  18. Pingback: Ziua celor 3 linkuri – varianta chinezărească | Chinezu

  19. Pingback: Povești de marți | toane

  20. Pingback: 3 bloguri care îmi plac | Moldovan Cristian blog

  21. Pingback: Un blog scris cu suflet - Retro RamnicLa Ceas De Seara

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.