Am citit aseară excelentul dialog dintre Andrei Pleșu și Adam Michnik. În care, în contextul ”rezistenței prin cultură”, s-a făcut referire la celebra discuție dintre Hertha Muller și Gabriel Liiceanu, în care laureata cu premiul Nobel i-a acuzat pe intelectualii români că nu s-au luptat mai vârtos cu regimul comunist. Și mi-am adus aminte de un text pe care l-am scris la momentul în care a primit premiul. Îl redau mai jos. Nu aș schimba nici o virgulă nici astăzi.
Hertha Muller a primit Nobelul pentru literatură. Felicitări.
Am văzut-o pe Hertha Muller aseară pe TVR 1, din întâmplare, într-o reluare a unui interviu pe care i l-a luat Marina Constantinescu în 2007. Mi-a plăcut nemţoaica. Opinii ferme, argumentate, de o luciditate acerbă, cu atitudine naturală nu de aia teatrală cum vezi la mulţi când ştiu că sunt filmaţi. Într-o română foarte bună, cu un uşor accent şvăbesc. Mi-a rămas în minte expresia ei de final: Trebuie să facem treabă. Spusă pe acelaşi ton ca şi restul interviului, ferm, lucid, natural, dar ca un verdict.
Am văzut prima dată ştirea că a câştigat Nobelul pe twitter. Şi m-am bucurat pentru ea. Cum m-aş fi bucurat pentru oricine care câştigă un Nobel. Dar apoi am început să văd peste tot păreri, ştiri, informaţii, breaking newsuri despre “românca” Hertha Muller care aşa şi pe dincolo.
Nu, Hertha Muller nu este româncă. Ea este doar exact aşa cum spune New York Times a Romanian-born German novelist. S-a născut în România, a trăit în România, a suferit în România şi, poate, aici a început să devină scriitoarea care este. Apoi a ales, a vrut întotdeauna, să meargă în Germania, să devină nemţoaică. A fost alegerea ei. Aşa că Hertha Muller este nemţoaică. Şi e mai bine să o lăsăm aşa…
Faptul că Hertha Muller a primit Nobelul este foarte bine pentru ea. Dar pentru noi nu. Pentru România nu. Faceţi de curiozitate un exerciţiu şi citiţi mai multe ştiri internaţionale legate de awardul ăsta. Şi veţi vedea că România apare în ele doar ca ţara de origine a scriitoarei, acea ţară întunecată a lui Ceauşescu, unde săraca Hertha a suferit enorm şi de care a vrut să scape, acea ţară care nici acum nu şi-a curăţat mizeria lăsată de regimul comunist. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…
Pe Hertha Muller nu o poţi condamna că în fiecare poziţie publică pe care o are legată de România aduce aminte de Securitate, dosare, trecut (ne)asumat. Nu ai cum să o condamni. Pentru că ce spune ea este perfecta realitate românească. Urătâ, diformă, nefirească, dar atât de românească. Şi o să vedeţi că în jdemiile de interviuri pe care le va da de acum înainte, după primirea Nobelului, atunci când va veni vorba de România, tot astea vor fi temele predilecte. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…
Puţini sunt cei care au văzut în Hertha Muller o valoare înainte de Nobel şi enorm de puţină lume de pe la noi a auzit măcar de ea. Acum, dintr-o dată, o naţiune întreagă o re-adoptă pe Hertha Muller, cu o naturaleţe absolut stupefiantă, de parcă Nobelul pe care ea l-a primit ni se cuvine nouă, românilor, tuturor, ca pe o medalie de aia ieftină de pus în vitrină la prăfuit. Dintr-o dată Hertha Muller devine mai româncă decât cel mai român român. Dar, tovarăşi, ea tot nemţoaică rămâne.
E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi.
3 thoughts on “Despre rezistența prin cultură și un pic de Hertha Muller”
Vreau sa ma refer la discutia dintre Herta Muller si Liiceanu. Ne-am obisnuit – in ideea de idolatrizare tot mai la moda in ziua de azi – sa primim pe nemestecate idei si personaje care uneori se urca sus in copac si de la inaltime privesc catre muritori. Un asemenea personaj este Liiceanu. Nu-i neg calitatile scriitoricesti, „Jurnalul de la Paltinis” si „Despre Limita”, atunci cand le-am citit, au venit ca un pas mai departe in formarea mea intelectuala. Dar intr-un Liiceanu dizident in vremea lui Ceausescu nu voi crede, pentru ca nu este asa ceva. Dupa cum nu cred in dizidenta lui Dinescu sau in cea a Anei Blandiana.
Acesti oameni nu au facut acea disidenta pe care incearca sa ne-o vare pe gat. Si aici este greseala H. Muller. Ea a aruncat la cos intreaga dizidenta intelectuala a Romaniei intorcand spatele tarii de origine. Ori nu este adevarat.
Despre preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa nu se vorbeste aproape deloc iar despre Radu Gyr se vorbeste in soapta, de parca destinul sau l-ar urmari nefast si dupa moarte.
Cred ca aici este brandul de tara al Romaniei. In oamenii care nu s-au scuzat si au continuat sa lupte pentru cultura, pentru valori. Oameni care astazi, din pacate, se imputineaza.
Probabil ca si Liiceanu a facut un fel de dizidenta, cine stie, dar e o diferenta mare intre stranutul lui Liiceanu si pneumonia lui Gafencu, Radu Gyr si Calciu Dumitreasa in celulele de la Aiud.
Plesu a incercat sa-l apere pe Liiceanu prin interviul cu Adam Michnik. A vrut sa intoarca palma data de H. Muller. Nu stiiu daca i-a reusit.
Da, Trebuie să facem treabă.Ferm, lucid, natural si mai ales valorificand o identitate proprie si nu una artificiala. Un brand autentic nu este o minciuna ci se sprijina pe niste particularitati proprii lui.
@patrick Interesant punct de vedere.
Discutia este bineinteles tardiva, dar sigur necesara. Nu cred de loc ca : ” Herta Muller a aruncat la cos intreaga dizidenta intelectuala a Romaniei intorcand spatele tarii de origine”. A dat de pamant cu falsa dizidenta (intelectuala ) dupa opinia ei, si aici are un drept suveran. Nu a intors de loc spatele tarii, ba chiar dimpotriva ,a afirmat mereu ca isi iubeste tara dar ca tara sau mai exact unii din ea, o resping. De asemenea cred ca este absolut gresit sa afirmam : „Faptul că Hertha Muller a primit Nobelul este foarte bine pentru ea. Dar pentru noi nu.” Pentru romanul de rand este chiar foarte bine – Herta Muller spune ceea ce romanii au stiut mereu dar nu au avut curajul sa spuna nici atunci si nici acum . Pe de alta parte, nu este bine de loc pentru falsii dizidenti, falsii patrioti, etc.
Si inca un lucru foarte grav dar trecut sub tacere. Dupa ce a devenit celebra pe plan mondial, un ( fost ) urmaritor de-al ei acuzat-o public prin EVZ ca are o …psihoza ! Ati auzit cumva de vreun lider de opinie, un intelectual de marca ( fost dizident ), un fost sau actual reprezentant al statului care sa ia atitudine fata de o insulta adusa unui cetatean roman de origine germana si ajuns laureat al premiului Nobel ? Nu cred.