Am stat zilele astea să mă gândesc câți dintre prietenii mei au blog. Vorbesc de prietenii adevărați, ăia pe care îi știi de ani de zile și cu care o să rămâi tovarăș toată viața, cercul ăla foarte mic de ”câțiva”, la el mă refer. Că amici și cunoștințe avem de foioioioioi :)) Și am constatat cu oarecare ridicat de sprânceană că cei fără blog sunt majoritate absolută. Așa că am făcut un mini-focus grup rapid. I-am sunat și i-am întrebat ”măh, tu știi că io am blog”. Da, toți știau. ”Dar de citit mă citești?”. Răspunsurile le-aș încadra în zona lui așa și așa, mai mult spre da decât spre nu (probabil că au fost politicoși :D). Iar la întrebarea ”Te-ai gândit să îți faci un blog?”, răspunsul cvasi-general a fost unul general: ”La ce îmi trebuie?”.
Și atunci stau să mă gândesc. E bine că prietenii noștri buni sunt din altă sferă decât cea în care suntem noi sau nu? E bine că atunci când ne întâlnim nu discutăm despre bloguri și social media și campanii and shit, ci despre lucrurile care ne fac cu adevărat cine suntem – prietenie, familie, oameni? E bine că în grupul de prieteni redevenim ceea ce suntem și nu rămânem la stadiul de avatar și de html?
Întrebarea e deschisă. Pentru că încă nu mă grăbesc să dau răspunsul :)
PS. Evident că am exclus din această postare gașca DreamTeamRo. Care este altă poveste, una prea frumoasă ca să o încadrez undeva :)
31 thoughts on “Ce zic prietenii de blogul tău?”
Initial nu am vrut sa le zic prietenilor de blog, dar dupa am cedat tentatiei de a ma lauda cu micul meu „copil”. Ei zic ca li se pare super, ca imi arat o fata pe care nu o prea vad de obicei. Dar doar imi sunt prieteni, trebuie sa laude, nu? D-asta cred ca parerea unui necunoscut este mult mai avizata.
este bine, o atare diferențiere asigură echilibru și diversitate – e chiar indicat să avem prieteni cu preocupări cât mai diferite și care să ne completeze; și oricum, viața (adevărată) va rămâne mereu dincolo de online și de un ecran colorat…
E foarte bine asa. Nu multi au timp sau chef sa-si faca blog.
Si na, parca e altfel cand iti spune un prieten ca ai scris un articol de rahat. :)
Cred că este un lucru bun că prietenii nu au blog, nu de alta da după s-ar putea să te privească cu oareşcare invidie când tu ai un succes mai mare decât ei. E bine ca atunci când eşti în compania prietenilor să vlaşi deoparte o pasiune obsesivă cum este pentru mine bloggingul şi să vorbeşti de alte lucruri.
In cercul meu de prieteni, aia de care zici tu, pe care ii stii de-o viata, incerc sa nu aduc aminte de blogging, retele sociale etc, pentru ca am incercat, cu alte ocazii si am sfarsit prin a cadea in derizoriu :D. Zau.
Nu are rost. Sunt doua lumi diferite. Imi face placere sa discut cu ei si sa ne amintim diverse, dar nu si despre partea asta, pe care majoritatea nu o inteleg. Nu ca nu ar putea, in final, s-o inteleaga, dar am observat ca e mai bine sa nu amestec lucrurile.
@DreamTeamRo, in schimb, le imbina pe amandoua intr-un mod foarte fericit :).
Ne vedem deseara ! :D
Blogul e inca o chestie super mega ciudata pentru multi din offline!
In ultima vreme, aparent am inspirat cativa oameni sa isi deschida blog. Aveau ideea asta de ceva timp insa nu aveau curaj sa il deschida. Sunt inca la inceput, e creatia lor, si ma bucur ca au facut pasul asta.
Am oameni langa mine care scriu de mai mult timp si mi-au stat ca exemplu, insa da, diversitatea e cea mai buna. Si cand ma intalnesc cu cei care scriu, nu vorbim de blogging, decat daca a mai aparut cate o faza haioasa. In rest, indiferent daca ne citim sau nu, avem destule subiecte de discutat cand ne vedem.
Nici unul dintre vechii mei prieteni nu activeaza in mediul online, si asta ma bucura. Ma bucura pentru ca, atunci cand ma intalnesc cu ei, realizez ca sunt in primul rand om, si doar apoi om de online.
Eu zic ca e bine cand sunt din alta sfera pt ca nu riscati sa va intalniti, povestiti si sa scrieti despre aceleasi subiecte. Si nu cred ca nu se discuta cu prietenii partea de blog, avand in vedere cat e de importanta, odata ce te-ai apucat de ea.
la mine prietenii rar recunosc ca citesc blogurile…. hehe ce sa facem. :p la noi trendul ajunge mai tarziu…
Eu nici nu le-am spus prietenilor despre blogul meu. Dar nu-i timpul trecut. De abia am inceput. :))
Mai bine ca nu au. In felul asta afli o parere din afara asupra activitatii tale. Inveti lucruri noi chiar despre blogul tau, pe care il ai de ani de zile. E mai bineca nu au blog.
Nu i-am intrebat niciodata daca stiu / imi citesc blogul. Am aflat insa cu surprindere (recunosc) ca stiu despre el si ca au subscris la RSS :D
Si mai cred ca prietenii – prieteni n-ar trebui neaparat sa-ti citeasca blogul ca sa afle una-alta despre tine. Mai degraba te-ar suna, nu? :) Sau v-ati vedea la o bere … sau .. sau … sau
Acum 4 ani nu ştia nimeni din cercul de prieteni sau din familie că am cont pe deviantart. Acum 2 ani nu ştia nimeni că am blog.
Azi ştiu părinţii [şi mama cel puţin îmi citeşte cu interes fiecare articol, în speranţa că va afla mai multe despre viaţa mea din ultimii ani, de când am venit la facultate in Iaşi], frate-miu mai şi comentează pe-acolo când se plictiseşte la serviciu. [deh, programatorii ăştia.]
Prietenii îmi citesc şi ei, cei cu care lucrez la cercetare la fel, profii, colegi de facultate şi de job.
Uneori mă enervează aspectul ăsta, alteori mă bucură. „Depinde”, vorba psihologului.
Mulţi au facebook şi bloguri sau site-uri personale.
Chiar îmi amintesc de o seară în care criticam toţi la masă, profi şi studenţi, un blog al unei „psiholoage” care se dă expertă în domeniu, dar ale căror articole n-au substanţă şi pur şi simplu spun românului ce vrea el să audă, într-un mod deloc profesional. Dar mă rog, respectiva se bate cu pumnul în piept că e terapeut & shit.
So, la partea cu „ce zic de blogul meu”, se leagă de vreun articol anume şi-mi zic că a fost „funny”, „interesant”, să scriu „mai des aşa”. Maică-mii îi plac poeziile, lui frate-miu îi place sarcasmul, profilor le place că nu stau cu capul doar în statistică şi cifre. Colegii de facultă abia aşteaptă să mai zic o amintire din cămin sau să-mi bat joc de prostia la nivel universitar. :)
Nu stiu si ma bucur. Ei ma aduc de multe ori cu picioarele pe pamant. Se mai intampla ca unii dintre ei sa afle si sa imi spuna ca nu stiau ce talente ascunse am :))
eu consider ca un singur lucru conteaza in viata. sa nu fugi de radacini. deci daca ai ceva care te scoate din online si te baga in ceva ce exista de mii de ani, e perfect. deci da, mai bine nu stiu prietenii ce e ala blog
uf, rasuflu usurat…
inseamna ca sunteti oameni normali, cu prieteni normali si ca nu ati cedat to the dark force of the internet :))
eu personal am cam ramas fara prieteni. in schimb am descoperit oameni misto in online. dar am alta metoda de a cobora cu picioarele pe pamant. so i’m good :)
putini dintre prietenii mei au treaba cu online-ul si asta e bine zic eu. Cred ca as lua-o razna daca as vorbi mereu si mereu de online, noroc cu offline-ul care te ajuta sa te recreezi si iti si da idei pt online :)
Culmea e ca tot mai multi „cunoscuti” stiu ca mai ma dau online si toti vin cu intrebari si idei si una alta
Si prietenii mei stiu ca am blog, si da, ma citesc (nu chiar toti). E minunat ca atunci cand sunt cu ei nu vorbesc despre blogging.
Si eu am primit aceleasi cam aceleasi raspunsuri…Stiu ca am blog, dar prea putini il si citesc…
Nici prietenii mei nu au legatura cu onlineul, mai nimeni nu are blog sau cont de Twitter. Sunt convinsa ca nu inteleg cu adevarat DE CE imi place asa de mult sa scriu si sa interactionez astfel, dar partea buna e ca mai mereu am primit feedback, observatii (de la greseli de typing pana la sugestii de imbunatatire a unui post), ceea ce m-a bucurat foarte mult, in primul rand pentru ca am corectat anumite greseli, dar si pentru ca am vazut ca le pasa.
Mi-ar placea sa am mai multi prieteni care scriu, pentru ca am o gramada de intrebari/multe de discutat despre online si blog si nu intotdeauna am cu cine vorbi. In schimb, asa cum s-a spus mai sus, intalnirea cu prietenii e o supapa (dar numai daca esti mai mult online decat offline) si o modalitate de-a fi deconectat, la propriu:). Dar eu i-as vrea (si) bloggeri, serios.
eu am vreo 5 prieteni adevarati care stiu ca am blog si doar 2 il citesc :D
P.S: la inceput au zis ca nu am ce face cu timpul liber sau ca am inebunit :)) gen toti au fost: ” la ce iti tre sau ce faci/scrii cu/pe un blog ” :))
cei mai buni prieteni ai mei nu au blog. mai mult, li se pare inutil. Pentru mine e ideala pozitia lor. Si asa vorbesc toata ziua de trafic, blog, adwords. Macar cu ei sa ma relaxez:)
Mno, că tot veni vorba despre ce spun alţii despre blogurile noastre. Cică o colegă azi: „Tu de ce nu te pui să scrii o carte? Scrii mult prea bine pe blog ca să te pierzi aşa.”
Deci, pe lângă că m-a lăsat aproape fără grai, m-am şi pus aşa pe gânduri: de ce crede că mă pierd scriind pe bloguri? Cred că tre dezbătut mai pe larg. Pe blog, bineînţeles :D
La mine nici macar muierea nu stie ca am blog.
şi eu sunt din cei mai undercover aşea. asta din motive tehnico-tactice. am o grămadă de prieteni cu care mă întâlnesc săptămânal, dar am reuşit să rezist tentaţiei de a spune cuiva.
partea cea mai funny e că mulţi din ei citesc pe haoleu, le place la nebunie, îi aud cum discută pe marginea articolelor, deja au preluat şi nişte clişee funny, dar niciunul nu s-a gândit vreodată că eu sunt cea care scrie, cea cu care râd pe tema asta, prietena lor din copilărie. la fel şi cu colegii: îi văd cum intră curioşi în fecare zi, cum râd citind, gândindu-se cine ar fi cea din spatele blogului şi ceva în mine se mişcă profund.
dehh…
Hmmm … îmi place subiectul. :D
Nu, n-am vrut nici eu la început să spun prietenilor că am blog, mai îmi scăpa așa câteodată, dar fără să insist, mă gândeam că poate nu-i interesează. De când mă promovez, chipurile, și pe Facebook, au acces mult mai ușor la ceea ce scriu și am descoperit că unora chiar le place !!! Feedback-ul pe care-l primesc este foarte bun și sunt mereu încurajată, iar mamă-mea zice că nu mă recunoaște-n scris, că-s prea faină. :)) Mă mai și laudă altora … copchilu scrie pe blog ! Ce-i aia, nu știu, dar scrie !
Acuma dacă-i bine sau nu că prietenii n-au blog … hm, e mai bine că n-au, răspuns final. Să lăsăm diversitatea-n floare, când mă întâlnesc cu prietenele chiar nu am chef să discut despre blog. Blog-ul e păstrat pentru online și foarte rar offline, când îmi mai prind urechile pe la vreun blogmeet. Îmi primesc câteodată felicitările ( oa, ce articol fain ai scris ieri / săptămâna asta / ce fain scrii / ce-mi placi etc. ) și dacă se întâmplă, discutăm pe marginea subiectului din articol, dar nu mai mult.
@haolică: Te admir pentru cum reziști :D
@chinezu: Dacă intru la spam .. scuze :D E vina browser-ului, face figuri de cele mai multe ori, mai ales acolo unde comentez extremissim de rar.
@Miscellaneous: mersi frumos.
Pe mine din cei foarte apropiati, ma citesc cam 50%, dar am avut surpriza sa ma citeasca oameni la care nu m-as fi gandit in veci ca ar sta sa vada ce aberez eu.