Sfânta treime 2.0 ca social media person, ca să zic așa

Am avut o discuție cu cineva care și-a închis definitiv și iremediabil blogul și a trecut pe facebook. Căci, zice el, ăsta e viitorul, blogurile o să moară încet, încet și facebook va înghiți totul.

De prisos să spun că ne-am contrat vreo două ore sau, calculat altfel, vreo 8 beri, că nu ne-am împăcat nicicum. Eu ziceam că blogul și facebook nu se exclud, ba dimpotrivă merg excelent împreună, fac o echipă în care se potențează reciproc, el nu și nu, că blogul e istorie and shit. Era inutil să duc mai departe discuția. Am decis că e mai bine să îl las pe păcătos să se dumirească singur :)

Discuția cu amicul cu pricina mi-a confirmat ceea ce zic eu de ceva vreme, că acum nu mai e de ajuns să fii blogger, trebuie să fii social media person. Adică, mă rog, nu trebe, dar e recomandabil. După mintea mea, asta însemnă, așa basic, sfânta treime: blog – facebook – twitter. În care să fii activ, în care să fii ”persoană”. Adică o anumită parte din viața ta (cât de mare, tu decizi, în funcție de ce obiective ai) să o trăiești în new media acestea. Și, pe viceversa, ele să fie o parte din viața ta. Căci altfel, cu respect și prietenie v-o spun, nu se poate.

Aș vrea să rețineți din ce zic mai sus că io vorbesc de acea social media person care dorește să facă măcar un cubuleț de brânză în 2.0, nu să rămână în ceea ce (cu drag, dar decisiv zic) eu numesc poezie. Dacă vrei să te profesionalizezi și să începi să îți creezi niște beneficii din joaca asta serioasă pe care o săvârșești în blogosferă, din punctul meu de vedere cam cu sfânta asta treime 2.0 trebuie să te trezești, să prestezi și să te culci.

Dar despre asta, mai în detaliu, în emisiunile viitoare, când o să mă adun și eu de pe drumuri ca să scriu și despre Blogal Initiative…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Sfânta treime 2.0 ca social media person, ca să zic așa”

  1. Adevărat grăieşte gura păcătosului, păi când am început cu blogging-ul am început să am şi cont pe twiitter şi să mă ţin de el, adică să socializez cum s-ar zice, da cu faceebok-ul nu mă prea împac deloc, trebe să mai studiez care cum şi în ce fel…

  2. Pingback: Pentru de dimineață | aghiuţă

  3. cand o sa pot pune un banner 728×90 pe facebook si vreo 6 de 125×125, plus un 468×60 sunt articol, in post, atunci o sa fac la fel. pana atunci, dpdv economic, amicul tau e un varzau, care prefera sa alimenteze cu continut situl altuia, recte facebook

  4. Ai dreptate cu faptul ca o data ce vrei sa devii o „social media person” trebuie sa te implici in retelele de socializare, dar nu as limita acest lucru doar la cele trei: blog, Facebook si Twitter, chiar daca sunt cele mai cunoscute. Asta pentru ca ai putea constata ca, pentru realizarea obiectivelor tale, este mult mai relevant sa fii prezent si activ, de exemplu, pe LinkedIn si nu pe Facebook.
    De aceea zic ca important este ca fiecare sa stie foarte bine ceea ce vrea sa obtina din implicarea in social media si sa aleaga in functie de cum acestea il ajuta sa ajunga mai usor la ceea ce il intereseaza.

  5. Si retelele de socializare evolueaza. Azi e Facebook pe val, maine va fi alta. Stii ce? E mai bine ca a plecat. Sa plece toti si sa ne lase sa bloggerim in liniste

  6. Amin. Sfanta treime la putere. Cum a zis si Ionut mai sus, cand mi-am afcut blog am stiut ca trebuie sa ma ocup de contul de facebook mai bine (am profil si pagina) si ca trebuie sa fac si cont de Twitter. Am facut si nu imi pare rau. Invat sa folosesc tehnologiile acestea si devine tot mai clar ca, cel putin pentru blogari, trebuie sa fii prezent in tot felul de retele online. Acum sunt pe val Facebook si Twitter, maine vor fi altele, dar sa fii numai pe blog nu iti ofera o deschidere prea mare. Totul devine pe contectat si mai personal.

  7. Clar ca merg mana in mana, dar eu sincer tind sa fac o previziune .. in 5 ani de acuma, o sa apara ceva si mai tare ca si feisbukhu, si atunci toti vor da navala acolo, pecand blogul ramane blog .. si adeptii raman adepti :)

  8. (trei)mea cu 2.0 nu se prea impaca hai sa trecem la 3.0 :)), cat despre bloguri eu cred ca ele vor ramane asemeni vinurilor bune care se invechesc peste ani si devin tot mai bune si mai putine. Faptul ca raman dinc e in ce mai putine si sper eu ca mai de calitate va duce la cresterea cotei lor si implicit a valorii! Din contra Facebookul il vad ca pe ceva trecator…

  9. Stai să vezi surpiză, când o apărea ceva mai tare ca Facebook și o să intre marele site în inevitabilul con de umbră… Cum au fost ICQ, mIRC, Hi5 și așa mai departe. Să nu zic că eu am prins Excite, Altavista și multe altele. Deh, bătrânețea…

  10. Pingback: Cum ar putea arăta blogul viitorului? | WorldIT

  11. Pingback: PC review » Cum ar putea arata blogul viitorului?

  12. Cam idioțel omul ăla, ori era puțin experimentat, ori nu știu, a primit vreo leurdă-n cap. Cred și eu că Facebook-ul și blogging-ul sunt lucruri total diferite, dar care se pot completa foarte frumos ( cum ți-am scris la un comentariu anterior, de când dau link-uri și pe Facebook, oamenii intră și de-acolo, mai ales dacă n-au blog și n-au chef de abonare sau nu știu Google Reader ). E clar că impactul nu se poate compara, mă rog, nu vreau să ofer mai multe argumente și să fac discuția discuțiilor aici, mă arătam doar de-acord. Dar eu huiduiesc twitter-ul … ce păcat că nu vreau să fiu o ”social-media person” ca la carte .. :)) Deh, mereu rebelă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.