03.12.2016

Ce dracu mai citim?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Acesta este primul gues post din istoria Republicii acilea de față :D Îi aparține lui Rareș Petrișor, cel care mi-a recomandat, la un moment pe twitter, să citesc masiv din Radu Aldulescu, drept pentru care io i-am zis, foarte elegant, ”bulan, dacă ejti jmeker, ia scrie niște recomandări pentru blogu lu gigi care sunt io” :D Iar Rareș, mare domn, mare caracter, a prestat corespunzător, după cum puteți vedea mai jos :D

Cu presiunea unui deadline la tâmplă, cu sandalele pline de nisip, cu pantalonii un pic cam strâmți, cu un rid de expresie sau altceva în plus, cu două telefoane mai trecuți prin viață, lăsăm brațele jos ca și cum nu ne-ar mai păsa că ne batem. Ca și cum așteptăm un pumn în figură sau în plex. În orice clipă. Sunt unele cărți care te lovesc în plină figură și te încăpățânezi să te urci în ring cu ele, să le smulgi părul pagină după pagină; ele te trântesc la pământ în câteva cuvinte. Muriel Barbery a scris o asemenea carte. Se numește Eleganța ariciului (Nemira, 2009). Doamna Barbery, dincolo de faptul că și-a umplut magazia de premii după această carte, dezvăluie un nud sublim al singurătății  inteligenței frumoase. Și invers. Două femei – una, fetiță, cealaltă, o femeie trecută de 50 de ani – descoperă ciupituri neașteptate de corzi în locuri foarte înguste. În locuri în care până și singurătatea moare de foame sau explodează de fericire. Ca o camelie înflorită.

Femeia. Odă ei. Dragoste ei. Fericire ei. Durere ei. Că de ce o iubim. Căcum o iubim. Unde. În ce locuri. Ce i-ar plăcea. Unde i-ar plăcea. S-o gândim. S-o umplem. S-o folosim. S-o plângem. Doamne, ce de mai scriem despre femeie. Dan Lungu ne trage două palme reci ca dușul din cămin, ca murătura de pervazul de februarie, și ne spune cum stă treaba cu uitarea. Cum să uiți o femeie (Polirom, 2010). Dan Lungu afirmă, nu întreabă. Lumea și femeia se văd altfel prin gaura blugilor rupți, conversațiile se aud mai bine prin pereți, realitatea e mai aproape și mai frumoasă când ne desparte ceva de ea. Păcat că, pentru a ajunge la textul lui Dan Lungu, trebuie să fi uitat ceva femei deja. De ce păcat?

Sunt niște oameni care s-au născut special pentru romanele lui Radu Aldulescu. Sunt acolo, undeva, așteaptă să fie scriși. Îmi place în mod special Aldulescu pentru că scrie despre demoni. Inclusiv în Ana Maria și îngerii (Cartea Românească, 2010). Demonii din cărțile lui Aldulescu sunt unii accesibili, domestici, crescuți la sânul nostru, apăruți din mici obsesii, temeri. Cu atât mai greu de învins. Sunt o boală, o rugăciune neascultată. O călătorie într-o trăsură fără cai. Un bărbat impotent și totuși bun de iubit. Un piept care se usucă de boală dar înflorește de iubire. Ca un strat de flori pe un mormânt. Trecem granițe să ne salvăm copiii. Să ne salvăm speranțele. Spălăm pe jos. Spălăm veceuri. Luăm pumni în gură. Ne lăsăm violați. Ne rugăm. Ne rupem. Unii, fericiți, mor o singură dată. Alții, în fiecare zi. Îngerul Gabriel nu poate învinge un lupus. Sau poate, dar într-o altă carte. Într-o altă parte.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Joaca de-a și cu istoria atunci când scrii cărți

Astăzi vă întâlniți cu tovarășa Marylin Monroe

2 comentarii

  1. luni, 28 februarie 2011, 09:28

    Multumesc de recomandari. Trebuie sa vad cum si ce carti imi pun la dispozitie de No-PC Day. mi-am pus in cap odata pe luna sa nu ma atinc o zi de calculator. Numai bun sa citesc ceva nou :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 15 martie 2011, 04:50

    […] Și de aia e faină blogosfera, că întâlnești oameni faini, care au sufletul mare. După ce ne-a recomandat câteva cărți, la invitația mea, Rareș Petrișor mi-a făcut surpriza să recidiveze și să ne mai recomande […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *