A doua zi de Bruxelles a fost una intensă. Politic intensă :)) Pentru că am petrecut-o în Parlamentul European, unde am făcut 3 interviuri cu Ramona Mănescu, Corina Crețu și Marian Jean Marinescu. Au ieșit mișto toate trei, cu precizarea că tare m-am bucurat să o revăd pe Corina după atâta vreme, că ne-o fi fost dor și nouă de niște povești de astea politico-blogosferice :D Interviurile o să le vedeți când apare următorul număr al Revistei Biz, că doar de aia am venit aici :D
Eu vreau să vă spun despre impresia pe care ți-o lasă imensitatea aia de Parlament European după ce ți-ai petrecut o zi pe acolo, pe holurile alea. Te uiți la cei de acolo, cu tot felul de badgeuri, mulți cu niște fețe pe care, dacă ar fi tricou, ar scrie ”Ni uitați-vă la mine, io am inventat cum se pune coada la prună”, foarte preocupați în alergarea lor de colo încoace și toți, purtând câte un foaie în mână, un dosar la subraț, un clipboard fluturând agale. Ei sunt birocrația europeană. Ei sunt cei care fac să funcționeze mașinăria teribilă numită Parlamentul European. Sau, cel puțin, așa e în teorie.
Pentru că mie, care am lucrat și eu în Parlamentul nostru vreo 2 ani și ceva și, în esență, cu mici ajustări specifice, frecatul mentei seamănă cam peste tot în lume, pentru mine, ziceam, cel puțin jumate din fătucile și băieții ăia cu morgă interesată de propria importanță o cam frecau pe acolo. Părerea mea, desigur, pe care, dacă îmi permiteți, mi-o pot exprima așa abrupt cum mă știți și, dacă îmi permiteți, în oareșce cunoaștere a cauzei. Pentru că, mă știți doar, la întâlnirile pe care le-am avut cu oameni din staffurile europarlamentarilor români, îi întrebam direct în buză ”măh, așa-i că voi nu munciți mai nimic pe aici?”, agresiune incorectă politic la care gama de reacții era variată. Dar, desigur, în cele din urmă, după ce ne împăcam, exista un acord tacit între noi că da, în multe cazuri, există aici un dolce far niente. Instituțional și european, desigur…
Există și excepții. Am văzut agenda unor oameni, am stat ceva vreme cu ei și i-am văzut ce fac. Adică zbârnâie, laser frate. Și îți place când îi vezi atât de activi și atât de implicați. I-am întrebat ce îi mână în luptă. Răspunsurile au fost variate. De la ”dacă nu fac nimic, înnebunesc aici” la ”vreau o carieră în administrația europeană” sau chiar la ”vreau să învăț cât mai mult despre ce se întâmplă aici și apoi să îmi fac firmă de lobby”. În timp ce discutam cu ei, mi-am dat seama ce înseamnă, de fapt, a fi angajat la Parlamentul European: dacă vrei să nu faci nimic, poți să nu faci nimic, nu te obligă nimeni, salariul îți intră oricum. Dar dacă vrei să faci ceva, să înveți, să muncești, să fii implicat în ce se întâmplă pe acolo, atunci da, only the sky is the limit.
Ah, da, iar unii oamenii din staffurile europarlamentarilor noștri de pe acolo sunt pur și simplu nesimțiți. Puțini, din fericire, foarte puțini, dar sunt și de ăștia. Că doar oameni sunt și ei…
Am închis ziua de ieri la un restaurant, Amadeus, unde am mâncat niște costițe de foioioioioi și am băut un surprinzător de corespunzător vin al casei. Spre lauda mea, pe care mi-o adminstrez singur :D, deși aș fi putut să mănânc vreo 34 de scărițe de alea de costițe, m-am oprit după doar o porție căci nu mai vreau să iau proporțiile alea care nu îmi plac mie și care din buhai simpatic mă fac să arăt ca un buhai burtos :D
5 thoughts on “Jurnal de blogger. Cum se lucrează în Parlamentul European”
Ar trebui sa le iei niste interviuri si celor mai de vaza parlamentari ai nostri care ne reprezinta cu succes la imaginea Romaniei: EBA, Vadim si Becali. Ar iesi ceva spumos. Da` poate cu alta ocazie:).
Fresh news via Chinezu. Multumim ca dai de pamant cu viziunea idilica a PE si ca ne aduci aminte ca romani sunt si acolo, desi sunt de alta natie:D Asa cum era de stiut, dragii de ei se „spetesc” lucrand. Trebuie sa fie greu sa fugi cu o foaie de colo-colo toata ziua, nu?:)))
@Andrei Bibire : Ar iesi ceva spumos, dar nu stiu cat de util…
Putini oameni au reusit sa se pastreze in zona normalului, al firescului cu care trebuie sa ne insotim in viata de zi cu zi precum a reusit Corina Cretu. Te invidiem, dar poate ca o sa ajungem si noi sa o vizitam acolo, intr-o buna zi.
Poate nu ar fi rau … pune totul pe hartie si apoi scoate un serial pe f’un ziar mai de Doamne-ajuta sau (daca iti gasesti un sponsor) o brosura – „Parlamentul European prin ochii unui chinez de Romania”