Scriu această postare cu o mare vinovăție în suflet. Vinovăția celui care nu apreciază cu adevărat miracolul care se întâmplă pe o scenă de teatru. Vinovăție pentru că mi-e și rușine, da, foarte rușine, să vă spun cât de puține piese am văzut în ultimii ani. Vinovăție cu atât mai mare cu cât îmi place fantastic de mult la teatru. Atunci când reușesc să ajung…
Aseară am simțit că s-a schimbat ceva în mine. Care a potențat vinovăția de care spuneam și a adus-o până în momentul în care mi-am spus mie însumi ”așa nu se mai poate, măh, nemernicule…”. Și știu că de acum înainte o să mă vedeți mai des în teatrele bucureștene (și nu numai) și o să vedeți cum am văzut eu piesele la care am fost :)
Aseară am avut privilegiul de a participa la ultima repetiție înainte de premieră a piesei ”Ivanov” de Cehov, în regia maestrului Andrei Șerban, la invitația Cristinei Bazavan. Am mers înspre Teatrul Bulandra din Grădina Icoanei relaxat, fără nici un stres, dar curios să văd cum va fi, era o premieră pentru mine. Și vă spun acum (la doar 3 ore de la ieșirea din teatru, da scriu acest text la 01.20 noaptea, căci nu am avut răbdare până dimineață, îl pun în draft și apoi îl public…) că nu m-am așteptat să se întâmple furtuna care s-a întâmplat în sufletul meu. Care are în mai mică măsură legătură cu piesa pe care am văzut-o și cea mai mare legătură cu mine. Dar ce s-a întâmplat acolo a fost declanșatorul…
Aș vrea să vă spun ceva, în termeni elevați, despre jocul actorilor pe care i-am văzut aseară. Dar nu pot face așa ceva, nu mă pricep eu la așa ceva, nu pot da verdicte pentru că nu am criteriile necesare. Eu pot să vă spun, de la peluză, cum mă știți, că m-au impresionat teribil. Vlad Ivanov, unul din preferații mei ever, m-a făcut, din nou, să îmi țin respirația. Pe Mirela Oprișor am mai văzut-o, dar niciodată atât de teribilă… Marius Manole, căruia îi port o simpatie nenegociabilă, făcând un rol care o să îmi rămână multă vreme în minte. Victor Rebengiuc, ah, acest maestru al firescului ridicat la rang de artă. I-am descoperit cu imensă plăcere (da, spre rușinea mea, nu îi mai văzusem…) pe Cornel Scripcaru, Manuela Ciucur și Ioana Anton. Toți ceilalți de pe scenă m-au făcut să simt că ceva se întâmplă cu mine. M-au făcut să mă simt vinovat că nu vin să îi văd mai des.
Maestrul Andrei Șerban? Habar nu am unde e prin piesa asta. Că nu mă pricep. Dar cred că e un fel de zeu de ăla buclucaș, care, deși nu se vede, este prezent peste tot. Și care își lasă creația și creațiile să își trăiască rolurile. Și să le trăiască și pentru noi. Totul e atât de firesc în ”Ivanov” încât, de fapt, eu cred că piesa nici nu are regizor…
Nici măcar nu știu dacă ce am văzut e o capodoperă sau nu. Și nici nu mă interesează. Pentru mine e una din piesele care o să însemne toată viața ceva și care o să îmi aducă aminte de faptul că mă pot face vinovat nu neapărat făcând ceva, ci nefăcând ceva. Pentru mine ceea ce am văzut aseară este o capodoperă. Pentru că m-a schimbat. Pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă schimb.
Ca să nu credeți că am căzut în găleata cu nostalgism melancolic, dacă îmi permiteți barbarismul (necesar pentru o și mai necesară rupere de ritm și aducere a textului în ceea ce erați obișnuiți aici pe blog), vă pot spune că ”Ivanov” este despre branding. Văzut și înțeles pe 3 niveluri. Brandingul pe care ți-l faci tu în mintea ta, oglinda aia în care te vezi sau crezi că te vezi. Aici Vlad Ivanov este, din nou, magistral. Apoi e vorba despre brandingul pe care ți-l fac ceilalți și care funcționează pe principiul nu ești ceea ce crezi tu că ești, ci ceea ce cred ceilalți despre tine. Aici scena în care ceilalți discută despre Ivanov, așezându-se în fața reflectoarelor și luând niște trăsături demonice este fantastică. Și apoi mai este vorba despre brandingul pe care tu, ca spectator, îl vezi că se întâmplă în ceea ce te privește. Pentru că, așa cum se întâmplă când vezi mari actori pe scenă, pentru o fracțiune de secundă (sau mai multe…) te trezești că tu ești personajul acela, că tu îți joci propria viață. Și respirația ți se oprește, transpiri brusc și te forțezi să ieși din starea aia, care nu îți place, nu, nu îți place, pentru că te-a făcut să te vezi așa cum credeai că nu ești…
Mulțumesc tuturor celor care au fost pe scenă aseară pentru o seară care de azi este a mea și doar a mea :)
10 thoughts on “Până la urmă, de ce ne place să mergem la teatru?”
oooofff Chinezule, de dimineaţă mi-ai adus un dor melancolic pentru momentele când eram la faculta de actorie.
Foarte frumos ca ai descoperit teatrul, insa in Bucuresti se merge la teatru in mod constant. Mai interesant ar fi sa spui daca urmatoarea piesa o sa o vezi in aceasta stagiune sau iar peste catva ani…
deci de bunavoie si nesilit de nimeni vii la FITS, da?
promit sa’tz fac lista „de vazut” ca la shopping! :))
Pingback: Ivanov- vzt de un barbat | Blogul Cristinei Bazavan
e despre branding? i’ll be there! azi esti plin de articole meseriase ;)
Pingback: Ivanov şi spectaculoasa treime « pr intre randuri
Pingback: Ivanov- Teatrul Bulandra, primul şnur « Zapacita
am fost aseara la spectacol si am fost curios ce tip reactii va starnii?! in acest spectacol nu exista rol principal, ar fi nedrept sa spui ca vlad ivanov este in rolul principal si ar fi nedrept sa vb mai mult despre vlad ivanov in detrimentul lui scripcaru, de exemplu. a fost un spectacol de echipa, lucru subliniat de andrei serban la iesirea trupei pentru aplauze, nimeni nu a iesit singur, toata lumea s-a tinut de mana, fara ca cineva sa iasa in fata pentru a evidentia importanta sau complexitatea rolului sau! o singura remarca vreau sa fac, poate va enerva pe toata lumea, dar eu cred ca vlad ivanov nu este un actor mare care sa poata duce un spectacol in spate! cred ca este un actor pe care o conjunctura fericita l-a adus in prim plan, iar in aceasta confruntare cu trupa de la bulandra, se vede foarte clar lipsa lui de subtilitate artistica. mie mi s-a parut ca a avut cea mai slaba interpretare, neintuitiva, lipsita de concentrare, cred ca nici nu a inteles personajul, eu n-am inteles cine era ivanov, era profitor sau obosit de viata, un om cinstit sub vremuri, care nu se poate opune presiunii sociale, sau un manipulator abject? cehov a vrut ca personajul sa fie pe muchie de cutit, greu de descifrat, dar mie mi se pare ca vlad ivanov face o varza din tot tumultul ivanov-ului cehovian! personajul lui radu amzulescu, povesteste si face si o remarca la un moment dat, despre o partida de carti la care participase si ivanov: joaca ca o cizma! dupa felul in care a spus amzulescu replica, sigur asta este si parerea lui! subscriu!
Inca un spectacol la care va fi imposibil sa-ti cumperi bilete :)). Bine ca Bulandra vinde si online. Abia astept sa-l vad.
Pingback: Îmi place să văd că stă lumea la coadă | Chinezu