Bloggerii sunt prea spurcați la gură

Așa mi-a spus, zilele trecute, un șăf de intreprindere capitalistă (omul e chiar bazat rău) când am povestit despre social media and shit. El a deschis discuția, pentru că dorea să înțeleagă mai multe, căci, zicea el (și pe bună dreptate), ”nu îmi place, dar dacă toată lumea o face, e cazul să o fac și eu”. Cred că ați auzit și voi păreri de astea, ați început să simțiți, din ce în ce mai des, atitudini de astea.

Numai că, vedeți voi, vă spun exact ce i-am spus amicului director: dacă intri în social media pe principiul ”ah, să-mi bag bugetu’, trebe să o facem și pe asta”, atunci mai bine stai acasă. Dacă, în schimb, deși nu îți place, ești rațional și înțelegi că ai nevoie de așa ceva și că te-ar putea ajuta să aplici strategia pe care, cu trudă, sârg și bani, mulți bani ai scribălit-o, atunci mai că avem ce povesti.

Bloggerii sunt prea spurcați la gură. Așa mi-a zis. Dar când l-am luat la bani mărunți și i-am cerut aprig ”băh, adu argumente la ce zici, că altfel îți fac cravata fular”, omul a recunoscut, oarecum surprins și el, că nu știe de ce are impresia asta, dar că așa știe el. Adică, dragilor, noi ca bloggeri am reușit să ”facem un succes”. Pentru că atunci când încep să circule șabloane, clișee despre noi, atunci înseamnă că suntem în trendline, așa cum sunt mai toate categoriile sociale care încep să conteze.

Desigur că, dacă aș fi un apostol înfocat al 2.0-ului, care să văd doar cât e de frumos, aș putea reacționa dur la astfel de ziceri și să zic că nu e așa. Dar nu am cum să fac asta. Pentru că știu că amicul are dreptate când zice ce zice. Nu 100% dreptate, dar are. Bloggerii sunt spurcați la gură. Da, așa este. Și care e problema? Păi hai să vă zic io, cu mintea mea înceată, cum văd lucrurile.

Gura spurcată a bloggerilor e o problemă pentru că cei care au banul și l-ar băga, la o adică, în blogosfera asta a noastră, se uită în gura noastră spurcată și își zice în barbă ”băh, io nu bag bani aici în mizeria asta”. Iar cei care, totuși, alocă niște bugete timide, o fac cu strângere de inimă. Că după aia le place și văd că dracul nu e chiar așa de negru, asta e drept. Și chiar îmbucurător. Numai că sunt puțini cei care fac asta. Cei mai mulți (a se citi bani mulți) țin banii în cont din cauza gurii larg deschise și spurcate.

Blogosfera pare așa pentru că cei care abia acum amușină 2.0 ăsta de pe la noi au ca punct de referință presa tradițională. Care funcționează altfel. Nu mai onorabil, dă-i pace, ba chiar dimpotrivă, doar știm ce mizerii se fac și pe acolo. Dar funcționează în tăcere, cu batista pe țambal. Iar oamenii ăștia cu bani așa au fost obișnuiți, să facem cumva să fie bine și să păstrăm acel decorum de decență, profesionalism și alte ism-uri. Deși pe dedesubt rahatul era cât China, dacă îmi permiteți.

Bine, acuma, dacă mă întrebați pe mine, a alege între mizeria băgată suav sub covor din presa tradițională și a te risca să te arunci în gura spurcată a blogosferei nici măcar nu e o alegere. Diferența dintre ce se întâmplă în varianta clasică și ce se întâmplă în 2.0 este diferența dintre a participa la o ședință și a participa la o petrecere în aer liber. În ambele cazuri se adună oameni și fac niște chestii. Ce fel de oameni, ce relații există între ei, ce obții tu de la oamenii ăștia, aici e șmecheria. Și după ce înțelegi asta o să vezi că nu mai e chiar așa spurcată gura blogosferei. Ba chiar, din când în când, din ce în ce mai des, te-ai chiar obișnuit să o asculți și să auzi ce vorbește ea despre tine. Bună dimineața :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

17 thoughts on “Bloggerii sunt prea spurcați la gură”

  1. Prostie exista din plin la romani si ea e monetizata inclusiv de catre unii bloggeri romani veterani, bloggeri care ulterior afirma ca vor sa fuga din tara din cauza starii natiunii. Din respect pentru blogosfera, refuz sa dau nume.

  2. Spurcata, nespurcata… mai conteaza din moment ce click-urile vin garla si afacerea merge? :D Stau multi si se roaga de mine sa le pun un banner, indiferent cat de spurcat as vorbi..

    Si apoi, cele mai multe bannere le vad pe bloguri cu pornache, injuraturi si continut copiat… asa ca…

  3. Eee, uite ca mai exista si oameni care mananca cacat cu tacamurile de argint, nu cu de-alea luate din Obor de la basarabeni. Altfel spus prefer libertinajul lingvistic de pe bloguri in locul limbajului forestier de prin ziarele quality. (apropo, quality e un cuvant porcos)

  4. Bloggerii cu traditie au greutate: ceea ce ei scriu pe blog este luat in seama, indiferent daca e de bine sau rau, de cei care ii citesc, si nu intotdeauna o companie e avantajata de asta. Compania stie ca e imposibil sa controleze ce scrie un blogger despre ea si de aici intreaga nesiguranta si scepticismul fata de web 2.0., pentru ca, in general, ceea ce nu iti da senzatia ca poti stapani te face sa te simti vulnerabil, deci expus, deci in dezavantaj. Asa ca, dupa ei, mai bine evita.

  5. Mai ciudat este cat de tare cred oamenii in clisee din acestea. Eu am fost la o degustare de vinuri si cand am caut cunostinta cu reprezentatul producatorului de vinuri si i-am spus ca sunt bloagher, a spus ceva gen „eu nu prea citesc bloguri, dar ar prinde bine sa scrie obiectiv”, de nu intelegeam ce vrea sa zica. La un moment dat, i-am spus de la obraz „amice, daca imi place vinul, voi scrie ca imi place. Daca nu imi place, voi scrie ca nu imi place… sunt un consumator ca oricare altul. Dar nu am nici o intentie sa-ti caut tie nod in papura”. Am ramas amici de atunci :)

  6. ca orice generalizare pripită și opinia respectivului șef de întreprindere capitalistă permite multe nuanțe – unii sunt, unii nu. și depinde de scopul urmărit – de la autenticitate (cu sine însuși sau cu vox populi, limbaj mustos etc) până la elitism atent dirijat. există bloggeri și bloggeri. iar dacă vrem să intrăm și în definirea spurcăciunii/spurcăciunilor verbale, chiar nu mai terminăm :)

  7. @turambar: fiind vorba si de bani … nu mai e tot un drac :( . Ca stiu mai multi oameni care cheama popa sa zica „popeste” decat sa povesteasca fapte „popesti” :D

  8. Cred ca o mare problema o reprezinta comentariile multor bloggeri. Majoritatea dintre acestea se vor „dure” doar pt. a castiga trafic, indiferent daca bloggerul respectiv are expertiza pe domeniul respectiv sau nu. Sa fii cat mai „rau” e o moda (scuze, trend) sigura de ati aduce trafic. Cand comentariile vor avea importanta functie de substanta mesajului, lucrurile vor evolua din ce in ce mai bine.

  9. Pingback: Ce bloguri din ro. mi-au plăcut în 2010? Uite, astea! | [D][S][N]

  10. Si cati directorasi din astia nu sunt. Bazati-nebazati, sunt penibili atunci cand incep sa indrge baliverne de ca si cum ei ar stii tot si toate. Incercam sa ii explic eu unui de ce e bun un blog, cu ce se mananca… a stat un minut sa asculte si a inceput sa povesteasca d-ale lui din alte vremuri (demult apuse). La cateva zile, cu un ranjet tampit imi zice „sa fecem si noi blog d-ala ca am auzit ca se poarta”. Mi-a ramas zambetul agatat in aer. „Dar eu v-am zis de blog…”. „Da, da bine. Hai ba sa facem si d-ala!”… Si cu „ba-ul” ala a ramas. Uff! Nu mai continui ca ma enervez!
    Un mare like pt articol!

  11. Pingback: Ce bloguri din ro. mi-au plăcut în 2010? Uite, astea! - [D][S][N] | [D][S][N]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.