31.08.2016

Iexcluziv!!! Domnu’ profesor GHP dă note blogosferei :D

Mă pregăteam să îi fac o introducere mai cât de cât domnului profesor George Hari Popescu, dar m-am răzgândit brusc. Că mi-am dat seama că se prezintă el de foioioioi în interviul de mai jos :D Și da, titlul e foarte bun, firește :)))))))

Stimate domnule profesor, bă George :D Spune-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră ca sa știe cei care ne citește că cine sunteți și ce descurcăreală faceți prin online pe la noi și pă la catedră :D
Sunt născut vara. În 76. Peste cîteva luni venea cutremurul. Predau din 1999, că altceva nu m-am priceput să mă apuc să fac atunci. Cochetez cu un blog de mic trafic de prin 2000 şi ceva. La FJSC, am introdus vreo două cursuri noi: Cyberculture şi Scriitura pentru mediile digitale. Îmi fac doctoratul, poate termin anul ăsta teza, dacă-mi ajută Dumnezeul cercetării ştiinţifice. Ah da, merg cu bicla. Cînd e frumos şi cînd sunt fotografi prin preajmă. De aici şi Bicla.ro. Mai întreabă-mă, că eu sunt un univers, nu ştiu de unde să mă apuc :D

Ia uite, mă, că nu știam io ca fac interviu cu Leonardo DaVinci 2.0 : )))))) No bun, să (ne) revenim. Am văzut că ai început un fel de experiment interesant cu studenții tăi. Ia bagă niște detalii. Dar încearcă să nu o dai în metodologie pedagogică și de alea, că scot cablu de la wireless :D
Nu e experiment neapărat, ci am vrut să arăt lumii că mai fac şi ei ceva practic din cînd în cînd. Mă seacă ăştia care mă bagă în oală cu tot sistemul educaţional şi critică lipsa practicii în facultăţi. Am ales cele mai interesante creaţii ale lor şi le-am turnat pe blog. Pentru unii, e prima lor publicare. Ba chiar unii mi-au trimis mailuri, să mă întrebe dacă le pun şi tema lor. Am tot spus la consilii să facă asta şi alţi profi, să arătăm lumii ce lucrăm cu studenţii. Din păcate, nu toţi studenţii au bloguri, deşi asta e chiar obligatoriu la unul dintre cursuri. Îl fac ei atunci, pentru notă, apoi îl abandonează. Din fericire, unii continuă. Ba chiar mă roagă să le zic ce cred despre scriitura lor. Dar poţi spune că e şi un experiment: să vedem dacă vor fi mai motivaţi, dacă lumea le comentează creaţiile pe blogul meu.

Ai un procentaj la faza asta? Și cam care ar fi motivele pentru care continuă cu scriitura? Că ăia care abandonează nu mă interesează, că vreau să fiu pozitiv :)
Cred că vreo 70% abandonează. Cei care continuă o fac în primul rînd pentru că începe să le placă. Vezi, ei nu sunt obişnuiţi cu scrisul. Vin din liceu ca nişte statui, cam bîte. Urlu la ei să scrie, să creeze. Le spun că asta te ţine în viaţă, te face să te te simţi om. Nu doar scrisul, creaţia în general. Le zic să scrie orice le trece prin minte, pe orice suport. Şi să încerce să arate şi altora, să aibă feedback. Alţii continuă pentru că iau note bune şi sunt motivaţi astfel. Alţii pentru că au lucruri interesante de spus şi publicul îi apreciază. Dar scade rata celor care continuă, faţă de alţi ani. E tot mai greu să le arăt că în RO poate fi apreciată creaţia originală. În lumea torrent-elor şi a Copy-Paste-ului generalizat, e greu.

Ăsta e începutul, adică scrisul, asta e clar. Dar te rezumi doar la a le arăta cum se scrie 2.0 sau mergi și mai departe? Adică dacă le spui că degeaba scriu ei literatură de sertar dacă nu îi citește nimeni și că a fi blogger înseamnă să te și promovezi? Să se miște mai cu talent de marketing, cum ar veni :)
Da, le dau şi mici sfaturi de promovare, dar asta ar trebui să înveţe şi de alte cursuri. Oricum, le spun că trebuie să fie prezenţi online, dacă vor public. Să răspundă la apeluri, să ajute alţi oameni, să comenteze pe bloguri dar mai ales să scrie zilnic, că vin oamenii dacă li se umplre zilnic RSS-ul. Dar nu fac SEO si lucruri foarte tehnice. Nu sunt specialist şi nici nu intră în scopul cursurilor mele. A, fac chestii tehnice care ţin de lizibilitate. Le mai spun că degeaba scrii interesant dacă nu-ţi formatezi textul pentru ecran.

Ai întâmpinat greutăți când ai anunțat că vrei să predai cursuri de astea moderne? Sau cum a fost, cine a fost cu inițiativa? Spune-ne ceva bârfe de astea de subterană, să nu fie interviul ăsta prea scolastic :))
A, n-au fost deloc probleme, ba chiar am fost încurajat! Conducerea la noi e foarte deschisă la iniţiative de tipul ăsta. Din păcate, oamenii din afară nu pot fi plătiţi ca lumea şi trebuie să ne descurcăm cu cei din interiorul şcolii. Însă trebuie să spun o chestie care mă doare: de multe ori, ies în faţă vedetele care predau la noi, nu profii vechi, care au avut rezultate bune. Lumea ştie că predă Turcescu la noi, nu Popescu. Greutăţile au fost cînd am avut nevoie de bibliografie, care e scumpă. Iar acum, de cînd nu mai putem face achiziţii, adio cărţi şi materiale! De un an aştept boxe şi microfoane în laborator. Statul nu ne dă voie să cumpărăm, e un naşpet. Facultatea are încasări şi nu poate folosi banii. În schimb, sunt subvenţionate facultăţi în pierdere, precum Chimia. Eu nu vreau sa fie scolastic, dar tu mă întrebi de cursuri. Dar vin cu lucruri de acasă. Boxele mele. Am primit markere donaţie. Le mai iau prăjituri şi bomboane studenţilor uneori, ca să vină cu drag la cursuri.

Băi, io mereu am zis că degeaba ne dăm noi mari onlineri, că uite și în cazul vostru tot offlineul ne omoară… Apropo de inepția statului în anumite privințe, vroiam să te întreb dacă mai există cursuri de astea de intrare forțată în modernitate (dacă îmi permiți expresia) și prin alte facultăți de stat? Adică de astea unde să se studieze social media and shit :D
Da, la Iaşi ştiam că e un tip, Leontieş. El cred că a introdus primul un curs de Jurnalism online în RO. Apoi a fost Brăduţ Ulmanu la noi. Adică te referi la universităţi, da? Cursuri de profil mai sunt şi prin alte părţi. Timsoft din Timişoara face din astea de ani buni. Dar cred că la FJSC e cea mai mare ofertă de cursuri din astea. Avem Internet, Multimedia, Cyberculture, Scriitură pentru medii digitale etc. Nu vreau să pară promovare, zic şi eu ce ştiu. Pe de altă parte, e logic să fiu mîndru de instituţia unde lucrez, nu? Evident, cunosc criticile din afară. De aia invit pe oricine doreşte la cursurile mele. Au fost două cazuri cînd au venit doi oameni care mă criticaseră. Unul a continuat să mă critice moderat, celălalt a încetat dar nici nu m-a lăudat :)

No bun. Ia hai să îți fac o aroganță :D Adică nu, e doar provocare și numai dacă accepți se transformă în aroganță :D Te țin izmenele 2.0 să organizezi un curs special la care eu să invit (pe cine vreau eu, nu tu, că aici e șpilul ) niște bloggeri care activează serios în câmpul muncii și care au trecut demult de anii studenției?
Nu ar fi relevant, pentru că ei ştiu deja lucrurile pe care eu le spun studenţilor. Dar am putea face ceva de tipul ăsta în semestrul doi. De exemplu, ar putea veni cîţiva să asiste cînd le predau studenţilor. Şi să se pună în pielea lor, să vadă dacă învaţă ceva. Da, facem.

Pentru că tot ești profesor de 2.0, dă o notă generală blogosferei de pe la noi. Ca și cum ar fi la examenul maturității. Maturitate nu îți spun ce înseamnă, că ești profesor și știi tu :D Și motivează răspunsul.
E cam riscant ce-mi ceri, voi fi înjurat şi acuzat că habar n-am. Sunt şi multe criterii pe baza cărora s-ar face o medie. Dar hai să zicem, pe capitole: La scriitură aş zice un 8, e destul de bine. La lizibilitate, cam 7. Unii bloggeri talentaţi mă uimesc prin lipsa preocupării privind formatarea textului, aşezarea în ecran etc. Abilităţi tehnice, cred că 9. Adică sunt foarte mulţi care se descurcă la un CSS, un HTML, o bază de date etc. Relaţia cu cititorii, hai un 7-8. A, multimedia: cam 5-6. Sunt puţini care creează clipuri audio sau video sau alte minunăţii multimedia. Ce ar mai fi? Actualizare: tot un 8-9. Se poate şi mai des la unii. E însă cu dus-întors. Unii nu sunt interesaţi de unele puncte de mai sus, pentru că nu trăiesc din blog. Scriu şi ei de plăcere, dar s-ar putea lipsi de blog. Eu scriu de plăcere, dar mă gîndesc că poate voi cîştiga 1-2 lei în viitor, dacă voi avea mai mulţi vizitatori. Şi cum să am vizitatori? Scriu des şi interesant, asta încerc. Îmi iese rar. Hai să-ţi zic o filozofie: profesorul îţi dă doar un capăt de aţă, tot tu trebuie să tragi de restul. Nu-i pot eu învăţa să fie talentaţi şi interesanţi. Dar le pot da indicii, bazîndu-mă pe ce am citit, pe ce am practicat, pe ce văd în străinătate.

La faza cu banii stăm mai nasol. Cred că ar trebui făcut un curs ”Cum să fac vreo 2 lei din blog sau măcar cum să mimez bine că încerc să fac asta” :))
Da, cu banii e greu. Îmi ies 300 de lei din Profitshare la cîteva luni. Neavînd trafic, nu sunt interesant pentru campanii de PR şi alte chestii moderne. Dar ştiu că nici bloggeri mari nu o duc strălucit, dar se descurcă. Nici ţara nu e în regulă, din păcate, alte lucruri sunt interesante de băgat bani.

Bun, hai că o să zică unii că te las prea moale și că m-ai cumpărat cu un butoi de bere și un meniu KFC :D Așa că te întreb ceea ce știai că o să te întreb: nu e ciudat ca tu, care nu faci mare brânză cu blogul, predai cum să bloguiești?
Cu blogul fac ceva: scriu pe el de ani buni. Nu-i invăţ pe studenţi să scrie pe blogurile lor pentru a cîştiga bani, ci pentru a se simţi vii, pentru a-şi exersa stilul. Mai e o chestie: mulţi dintre ei nu lucrează în facultate. Se duc la angajator şi n-au portofoliu. Iată, blogul poate fi un punct de plecare. Vor pune adresa în CV, ca să aibă omul care-l anagajează ce să rumege. În plus, cursurile nu sunt axate pe blogging. Ci pe abilităţi tehnice de bază, plus scriitură. Jurnalism de tip nou, adică. Nu voi putea preda vreodată un curs despre cum să scrii ca să scoţi bani din blog. Nu mă pricep. Mă pricep în a arăta diferenţele dintre scriitura tradiţională şi cea pentru ecran. Pot preda despre cum să-ţi creezi un stil, un ton, cum să faci să sune interesant textele.

No bun, hai că începem să terminăm :D Transmite un mesaj celor care abia așteptă să termine de citit ca să poată să te înjure sau, că ai și de ăștia, să te laude :))
Îi citesc şi pe cei care urăsc FJSC-ul şi educaţia universitară în general, şi pe cei care laudă lucrurile astea. M-aş bucura ca fiecare dintre cei stau pe margine să se implice, să creeze. Trebuie să lăsăm o mulţime de lucruri în urmă. Mai e ceva: mă gîndesc de pe acum la momentul de „tăcere”… Cel în care vei fi tu cu tine, la pensie cîndva. Te vei uita pe ce ai lăsat în urmă. E bine să ai pe ce să te uiţi în momentul ăla de tăcere. Atunci cînd nu e nimeni în casă, cînd se aude ticăitul ceasului, cînd e linişte. Cum zicea un nene deştept: Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!

Și întrebarea de rezistență: ce îți place și ce nu îți place la chinezu.eu? Și dă și o notă, că așa ești obișnuit :D
A, e ceva ce voiam să-ţi zic de mult: la unele texte mai vechi, titlul iese din caseta lui din template, pentru că aia era gîndită pentru limba engleză, unde zicem mult în puţine cuvinte. Cînd ai timp, poate le rezolvi :) Îmi place că scrii mult şi des. Atunci cînd e mult însă, nu e mereu lizibil. Mai e nevoie de intertitluri, de liste cu bumbi, eventual nişte ilustraţii pretext. Îţi dau 10, pentru că promiţi mult şi nu vreau să mă înjuri pe blog după ce termini facultatea :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Uneori e așa de greu să scrii ceva pe blog…

Care considerați că este, în general, rolul blogurilor?

9 comentarii

  1. vineri, 14 ianuarie 2011, 10:05

    OFFTOPIC:

    Domnule Popescu,

    Chimia are, intr-adevar, pierderi. La fel fizica. Numai ca, dupa cum probabil stiti, in ultima vreme universitatilor li se cer articole ISI ca unul din principalii indicatori de performanta. Vreti sa aruncati un ochi sa vedeti cine a adus cele mai multe articole ISI? Clar nu Jurnalismul si Geografia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 14 ianuarie 2011, 12:08

    Facem si Publicitate online unde discutam de mult social media si bannere si bloguri si statistici etc la master :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 14 ianuarie 2011, 13:01

    Marius, avem cu toţii articole ISI şi PISI, dar numai unii au încasări. Iar banii de la ăia care fac bani şi articole ISI se duc la ăia care fac doar articole ISI.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 14 ianuarie 2011, 13:01

    Chinezule, merci pentru promovare, banii au început deja să curgă, să ştii! Dacă găsiţi abateri de la ortografie în răspunsurile mele, să ştiţi că e vina Chinezului! :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 14 ianuarie 2011, 14:04

    […] Interviul a fost executat prin Yahoo Mess, unde intru din an în Paşte. Am scris cu diacritice, să pară că sunt prof şi am încercat să dau răspunsuri peste adevăratul meu nivel. Sper că am reuşit să-i păcălesc pe unii. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 14 ianuarie 2011, 15:46

    Cum stii tu „sî ti râzi di om” cu folos!
    Sa stii ca eu chiar ma mandresc cu faptul sa am copilul pe blogul tau.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. sâmbătă, 15 ianuarie 2011, 13:58

    Banii pentru educatie nu vor ajunge ever.
    Plus sfanta gelozie academica, mda.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. sâmbătă, 15 ianuarie 2011, 14:08

    […] atasata, am mai scris. La fel si despre creativitate.  Despre proiectele din cadrul facultatii, au scris cei care de altfel aveau si pregatirea sa o […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. luni, 21 ianuarie 2013, 15:07

    […] l-am intervievat aici și m-am amuzat teribil când am citit că i se mai spune și Leonardo Di Caprio 2.0. Deci da, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *