Stau în București de mai bine de 15 ani. Îmi aduc aminte cum am coborât, în Gara de Nord, din trenul de Baia Mare, cu două geamantane și ceva bani (puțini) în buzunar și habar nu aveam unde o să dorm nici în acea noapte, nici în nopțile următoare. Venisem la facultate, scăpasem de orașul ăla mic (simțeam eu atunci), care mă încorseta și în care nu puteam să ajung ceea ce doream. Așa că m-am aruncat cu capul înainte. Primele luni au fost grele. Apoi următoarele luni și mai grele. Erau momente în care aș fi vrut să le las pe toate și să mă întorc acasă (căci, după ce am început să simt cu adevărat ce înseamnă Bucureștiul, Baia Mare a devenit din nou ”acasă”…). Dar gândul că asta ar fi fost nu doar o înfrângere, ci o capitulare totală mă înfuria de fiecare dată atât de tare, încât strângeam din dinți și mergeam înainte.
Alții nu au rezistat. Știu foarte mulți care au depus armele și au plecat din București. Numai ei știu dacă asta a fost decizia corectă sau nu. La fel cum și eu, în ceea ce mă privește, știu că am iești câștigător că am rămas aici. Dar nu pot să nu mă gândesc la alții, la ceilalți care nu au au vrut, nu au putut să reziste. Și să mă strângă un pic stomacul.
M-am gândit la lucrurile astea atunci când am citit cartea ”Măscăricii” de V. S. Naipaul. Mai precis când am ajuns la citatul pe care îl redau mai jos.
”Câtă dreptate aveau strămoșii noștri arieni să creeze zei. Alergăm după sex și nu ne alegem decât cu două trupuri despărțite, într-un pat întinat. Idealul erotic, zeul, ne ocolește. Se întâmplă astfel de fiecare dată când, ieșind din noi înșine, nu căutăm decât prelungirimale noastre. Cu orașele se întâmplă ca și cu sexul. Căutăm un oraș tangibil și găsim doar un conglomerat de celule separate. În oraș, mai mult ca oriunde, ni se reamintește că suntem indivizi, unități. Și totuși ideea de oraș rezistă; ceea ce căutăm, în zadar, este zeul orașului.”
14 thoughts on “Orașul ne amintește mereu că suntem doar indivizi, unități”
O fi de la vreme?!
Cine alearga bre dupa sex? Dupa sex sa alergi tu. Eu stau si vine el la mine. Seara, lejer, cu un pa’ar de whisky in mina. Culci copchiii si apoi…
:rofl:
Ashijderea si cu orasul. De ce sa alerg dupa el? Vine el la mine, cu textura sa, cu binele si raul si cu frumosul si uritul si cu fosgaiala lui uneori fascinanta, alteori deliranta si scirboasa. Acest Ankh-Morpork pe care ne place sa-l porcaim, dar ne lafaim in generozitatea sa de sticla, asfalt, fum si beton.
Comme on. La vita e bella, mon cher. Adica, in traducere: vaca e frumoasa si grasa si daca ii dam fin, face muuuu.
:wink:
La oras, supravietuiesti. La tzara, traiesti.
Simt nevoia sa pun in balanta si reversul medaliei.
Indiferent cum ai alege, vin momentele in care indoiala te copleseste. Lumile intre care trebuie sa alegi sunt ale tale, de fiecare dintre ele te leaga ceva, ceva nespus de puternic! Omul este suma intamplarilor care l-au marcat, insa, oricata reusita a adunat in biografia sa, tot timpul gaseste ceva la care sa tanjeasca.
Salut,
Eu locuiesc acum intr-un oras de provincie, dupa o vreme petrecuta la Londra. Serviciul m-a trimis in tara pentru moment, ceea ce regret enorm.
Orice am spune, pentru cei ce ne plac provocarile, orasele mari, capitalele au multe, foarte multe lucruri bune: oportunitati profesionale, de educatie, varietate, distractie, lume cosmopolita.
Oricum, Romania mi se pare de rahat pe langa viata ‘de afara’, o mare groapa de gunoi. De cand am revenit, de vreun an, ma simt scarbit de aceasta tara, incepand cu multi dintre concetatenii nostri,..terminanand cu televiziunile de stiri care mananca zilnic aceleasi prostii.
Deunazi, te-am vazut la Realitatea…..probabil nu ajungeai acolo daca erai la Baia -Mare.
P.S. Inafara de faptul ca ‘te lauzi” ca ai construit un brand ( e posibil sa fie asa….daca zici tu), a zis moderatorul Catalin Striblea (care nu-mi place de nicio culoare – mi se pare fad si tern) ca ai fi locul trei la capitolul blogarasi pe net. De unde a tras concluzia asta? Esti inscris pe veun motor de contorizare (precum Trafic.ro -..stiu, acolo se contorizeaza vizitatorii) sau e o masurare subiectiva? banuiesc ca sunteti prieteni.
@Turambar
bine ca esti tu flacaias tanar si ferice, asa cum o sa ramai mereu, simpaticule care esti :D
@Virtuașl Kid
si eu as putea vorbi mult si bine despre reversul medaliei
care imi si place
numai ca, vezi tu, medalia ni se ofera tot cu fatza asta de care vorbesc eu :)
@Marius N
asa vorbeste lumea, ca au fost niste topuri, alea, alea
nici eu nu le cred, da-le dracu, ca tot blogarasi ramanem, cum zici tu
nu-ti mai pierde vremea cu citit blogarasi, ca iti pierzi vremea, zau
iar catalin mi-e prieten la catarama, desigur
am reusit sa legam prietenia exact in seara cu emisiunea cand ne-am vazut pentru prima data
Prima mea imagine clară din minte a Bucureştiului este aceea din Piaţa Unirii într-o dimineaţă de vară prin anul 1990 în jurul orei 6:30. Am ieşit de la metrou pe la McDonald (Unirii) şi mă îndreptam spre linia lui 32 şi am văzut întreg bulevardul cu fântâni înspre Casa Poporului luminat cu nuanţe de albăstriu de la norii de pe cer şi totul pe un fundal galben roşcat al unui răsărit de soare!
Asta e imaginea Bucureştiului pentru mine!
totusi, nu zic ca nu meriti locul trei (desi locul asta ar trebui tinut in functie de accesari si comentarii …sau macar citit), scrii binishor, saltaretz, ca sa zic asa. Pari un tip de treaba.
Intr-adevar, nu prea citesc bloguri, decat pe-a Simonei Gherghe – imi place gagica- si rareori a lui Mircea Badea, si el imi place cetodata, mai putin optiunile lui politico-gazetaresti.
Ciutacu, desi se lauda (el chiar se lauda) ca e mare scriitor si gazetar, mi se pare un toparlan care, chipurile, se mai da si „arogant”. Sa te lauzi ca „ai fi arogant” mi se pare o forma de complexare care doreste sa si-o infranga dandu-se „arogant”, desi nu mi se pare arogant, ci mai degraba tafnos (pana si cand vorbeste, parca mesteca chewing gum) si..evident…inregimentat politic, ca e doar ‘ arogant” cu dusmanii lui Felix. Fatul ca a lucrat la FPS, ca a fost asistent de nustiuce…mi se pare copilaros, au mai facut-o si altii, in speta eu.
Revenind la Bucuresti, sa-ti zic primele mele experiente cand am coborand din avion pe baneasa, venid de la Londra: m-a izbit din prima caldura nabusitoare de vara si praful din aer de pe aeroport, in comparatie cu racoarea placuta si aerul stropit cu ploaie de pe Luton.
La iesire, m-au luat in primire taximetristii bronzati de la natura de la aeroport, cu tarif de 20 de euro pentru cativa km pana la gara de Nord – evident, am negociat pana la 35 de Ron, cand pe o cursa asemanatoare oras-baneasa dadusem anterior 17Ron.
Pe drum, tragand cu nesat din tigara aprinsa fara a cere permisiunea, claxona si se lega de toate femeile de pe strada, incercand sa intram intr-o discutie despre gagici. La destinatie, nu aveam lei si am oprit taxiul sa schimb bani la banca ( el vorbea deja de un timp la telefon) si am intrat in banca cu tot cu bagaj, ca doar nu aveam sa las bagajul pe mana lui….dar..gninion..culmea, la banca era coada….in scurt timp a intrat dupa mine si a facut un scndal monstru in banca, ca doar el nu sta dupa mine….in fine, am iesit din banca fara a apuca sa schimb…a zis ca-mi schimba el, evident fara a-mi da restul de la valuta pentru suma discutata.
Am intrat apoi sa-mi incarc cartela la telefon…pre-pay. Ce crezi? cat era Euro la reincarcare cartela tel.? 6Ron, in conditiile in care euro, la oficial, era sub 4 Ron.
Asta a fost primirea in Romania…au urmat si altele, dar nu va mai plictisesc.
Altadata, ne-a luat de la Otopeni un taximetrist de culoare (negru) care culmea, nu vorbea nici romaneste nici engleza….cum draqu? vorbea chipurile franceza, dar eu nu stiu o boaba franceza…..cred ca numai eu puteam sa-l nimeresc..
Păi, no, am doar un an de Iaşi. La început am crezut că oraşul o să mă depăşească. Noutatea era în toate, trezitul dimineaţa, aruncatul ochilor şi văzutul de blocuri în loc de câmp verde mă demoraliza, unde mai pui că nu cunoşteam pe nimeni. Aglomeraţia ce o uram, şi o urăsc, mai moderat, simţeam că mă copleşeşte. Coboram sau nici nu urcam în autobuzele un pic mai pline.
Acum m-am obişnuit, iar dacă-mi voi găsi de muncă în Iaşi, nici gând de întors la ţară să stau cu sapa în mână.
Zeul orasului exista si este in relatiile dintre oameni. Daca sunt bune ai zeu bun, daca nu… e dracu pe acolo :D Sa vezi cum este intr-o metrolopa ca NY. Desi nu pierzi din centimetri te simti mai mic acolo dact in Bucuresti.
hmm destul de bun citatul mai ales pentru tinerii ca mine:))
Dar cred ca e in natura noastra sa cautam deci nu v-om inceta…
Zeul orasului este distribuit .. in fiecare dintre noi . Pntru ca fiecare are o bucata de amintire despre un loc . O bucata de impresie . Si , cum nu exista adevar adevart … adevarul este undeva la mijloc . SI asa se formeaza incet , incet , inteligenta colectiva – http://wp.me/p1fsSN-4H .SI este , dupa parerea meu , o sansa de a iesi din superficialitatea inconjuratoare- http://wp.me/p1fsSN-4X – si a ne retese retelele de neuroni plecati … care pe unde ..- http://wp.me/p1fsSN-4r
Pentru mine Bucureștiul nu înseamnă mare lucru, deși sunt aici de patru ani. Chiar mă plictisește adesea. Singurul său atribut perceptibil este mărimea.
P.S. E frumos în Baia Mare. Am fost în 2007 acolo la Olimpiada Națională de Geografie și am stat o săptămână. Mi s-a părut foarte liniștit și cochet.
@Chinezu: Am citit articolul de pe mobil ( adica am intrat pe blogul tau de pe mobil si am citit articolul ) :))).Intr-adevar te adaptezi greu intr-un mediu nou , cu alti oameni , cu alte mentalitati.Dar pana la urma te obisnuiesti si devii ca ei.
Eu unul imi pastrez valorile si mi le voi pastra indiferent de orasul in care voi locui pentru ca asa consider eu ca e intelept.