07.12.2016

Cărți pe care le citim doar pentru că îi cunoaștem pe autori

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mie mi se întâmplă de astea. Chiar mai des decât aș vrea :)) Nu pentru că nu vreau să citesc cât mai mult, aiaiaiaiai, că aș face asta mai tot timpul. Ci pentru că nu mai am vreme să citesc tot ce aș vrea. Așa că, fiindcă sunt un domn, ce caracterul meu :D, cărțile pe care le primesc de la autorii pe care îi cunosc personal intră pe vârful vrafului de volume pe care, sunt sigur, toți le avem de citit și pe care, sunt sigur, nu prea reușim să le citim :))

Dacă nu le-aș primi chiar de la autori, nu cred că le-aș citi. Pe aceleași motive de care vorbesc mai sus. Pur și simplu nu am când. Și atunci mă focusez ori pe cărți care mă ajută pe zona de business, ori pe cărți despre Istoria Imperiului Roman (de regulă) sau beletristică rămasă restantă de mult prea multă vreme, care mă relaxează. Și cam atât.

Spre exemplu, cartea lui Dragoș Asaftei intitulată direct în buză ”Primii 10 pași în fotografia digitală”. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Dragoș și nu aș aprecia ce face el, nu aș fi citit cartea asta. La motivele de mai sus se adaugă și unul fundamental: eu cu DSLR-ul meu suntem prieteni buni pentru că îl pun pe automat și gata :)) Așadar, priceperea mea în domeniul făcutului de poze nu depășește amatorismul cel mai deșănțat :D Dar nici nu mă prea trage ața să învăț, că doar am un singur neuron și ăla vai de capul lui ce solicitat este :))

Tot e bine că am citit aseară cartea. Pentru că am mai învățat una, alta, ce să o mai învârt :)) Spre exemplu, după ce am citit această carte, știu ce înseamnă Regula treimilor: când facem o poză trebuie să împărțim cadrul în 9 casete de dimensiuni egale și să încadrăm subiectul chiar la intersecția colțurilor. Sau că atunci când fotografiem o persoană să evităm centrarea subiectului, deoarece fotografia se va concentra asupra unui singur punct. Deci, ca să rezum, am mai învățat și eu ceva :D

Evident că pentru cei care vă pricepeți să faceți poze, ce zic eu aici și, pe cale de consecință, a scris Dragoș în carte e apă de ploaie. Numai că, vedeți voi, Dragoș a scris cartea asta la 18 ani. Și nu numai că a scris-o, dar i-a fost și publicată. Și nu numai că i-a fost publicată dar se și vinde. Vă spun asta doar așa, ca să știți, căci știu că așa ceva nu vă poate opri să nu credeți, din nou, că voi știți, din nou, mai bine…

Hai să vă mai zic de o carte. Cea a lui Răzvan Marc, despre Austria. Și din care, cu binecuvântarea autorului :D, aveți mai jos fragmentul despre Donau. Și cum în perioada următoare o să ajung și eu prin țara lui Schubert, evident că îmi vor prinde zer schon sfaturile din carte :D Așa că merci, domnu Răzvan :D

DONAU – Ce culoare are Dunarea?
Introducere

Si cand ploua e frumos pe valea Dunarii in Austria inferioara. Viata si Dunarea isi urmeaza cursul de mii de ani, de pe vremea romanilor ce si-au stabilit cea mai mare asezare din nord-estul imperiului aici, la Petronnel Caruntum, de pe vremea lui Richard Inima de Leu ce a fost inchis intr-o fortareata cu vedere la fluviu, de pe vremea cand barocul era la moda iar manastirile benedictine isi schimbau pe vecire menirea si infatisarea devenind din temple ale religiei adevarate muzee de arta… de pe vremea habsburgilor care s-au simtit dintotdeauna bine adiati de briza ce venea dinspre apa. Calatoria prin cea mai frumoasa portiune a Austriei binecuvantata de cel mai mare fluviu al Europei centrale incepe la manastirea benedictina Melk, trece prin orasele-cetati Durnstein si Krems si aluneca usor inspre estul Vienei acolo unde azi se incearca recreerea asezarilor romane, pentru a se opri in mod glorios la granita cu Slovacia, la portile Bratislavei acolo unde Maria Tereza isi petrecea verile in bancheturi si concerte, la Schloss Hof. E un traseu incarcat de istorie ce iti imprima si tie, ca vizitator, propriul ritm, atemporal, dincolo de vechi si nou. E un loc pentru cunoscatori, pentru cine stie cum se traieste bine. Daca ploaia s-a oprit si v-ati terminat cafeaua e momentul sa o luam din loc pentru ca viata, la fel ca si Dunarea, isi urmeaza cursul si astazi.

Dunarea nu este albastra cu siguranta, poate doar in miez de noapte sub un cer cu luna plina. In rest poate fi si verde si maro si gri. Niciodata galbena, rosie sau alba. E totusi o doamna in varsta.

Cum ajungi acolo?

Cel mai important oras al regiunii Donau este Krems. Situat la aproximativ o ora de Viena cu masina pe autostrada in directia Salzburg, Krems poate fi baza de unde sa incepeti explorarea zonei. Daca nu aveti propria masina luati trenul de la gara Franz Josef si pentru aproximativ 14 euro ajungeti pe malul Dunarii la Krems tot intr-o ora. Daca vreti o calatorie mai spectaculoasa exista vapoare care va duc pe Dunare de la Viena la Krems insa doar in sezonul cald si numai in zilele de duminica. Regiunea o puteti explora in voie cu autobuzul, cu bicicleta sau, pentru cine e pasionat (rau de tot) de drumetii, pe jos. Exista sosele, drumeaguri, carari si trasee pentru orice mijloc de transport insa de preferat e vaporul pe Dunare sau bicicleta. De la Krems la Melk se poate ajunge cu trenul, vaporul sau autobuzul iar inspre Petronnel Caruntum sunteti mai castigati daca va intoarceti la Viena. De aici luati trenul S7 de la gara Floridsdorf si in mai putin de o ora ajungeti in vremea romanilor cu doar 10 euro.

Atractii – lucruri si locuri de facut si de vazut

Mandria locului, pe langa Dunarea cea manos curgatoare, sunt monumentele de arta, cultura si religie ce transforma zona intr-un adevarat muzeu. E greu sa treci de un cot al dunarii sau sa-ti ridici privirea inspre dealurile acoperite de podgorii fata sa vezi un castel semet, niste ruine impunatoare sau o manastire benedictina sa ca rpimele atractii ce va invit sa le descoperiti sunt legate de cultura.

Cultura

Stift Melk: Cine merge pe autostrada dinspre Viena inspre Salzburg n-ar cum sa rateze, in dreapta drumului cladirea impunatoare a manastirii Melk. Multi s-au oprit sa o viziteze si mai multi au fost intotdeauna foarte grabiti si s-au bucurat doar de priveliste.

Manastire, muzeu, scoala si loc de relaxare Melkul are o istorie lunga si interesanta fiind construita initial ca fortareata romana. A servit apoi drept curte a dinastiei Babenberg pana in 1089 cand Leopold al doilea a transformat-o in manastire benedictina.  Jakob Prantauer se numeste cel care in 1702 a transformat manastirea in bijuteria de arta baroca ce atrage azi mai mult de 1 milion de turisti anual. Melk-ul isi incanta vizitatorii si cu expozitiile permanente din muzeul manastirii, expozitii ce vorbesc de istorie, religie si lumi de mult apuse cand miracolele infloreau la tot pasul, cu bliblioteca ce contine zeci de mii de volume frumos legate si care emana o atmosfera de studiu cum rar intalnesti in alte parti. Nu e de mirare ca aici, scriitori celebri, precum Umberto Eco, au ales sa se retraga si sa creeze in liniste. Insa piesa de resistenta este biserica manastirii. O simfonie de aur si reprezentari biblice care trebuie vazuta si nu povestita. Gradina manastirii este de vis la propriu. Ordonata, plina de culoare dar cu linii ferme si alei perfect trasate indeamna la relaxare insa este si locul ideal pentru meditatie, departe de forfota turistilor si de zgomotul lumii moderne.

Durnstein: Trecand Dunarea de la Melk inspre Krems drumul serpuieste printre livezi de caise (numitele marillen din care localnicii fac cel mai tare schnaps din Austria) si dealuri presarate cu cetati pana cand, un tunel in stanca va scoate in orasul cetate Durnstein. Oprire obligatorie pentru orice croaziera de placere pe Dunare, la Durnstein veti admira orasul vechi impecabil pastrat, biserica cu turnuri aurite, ruinele fortaretei unde a fost inchis Richard Inima de Leu si intre doua poze si o cafea pe malul Dunarii veti face plinul de suveniruri pentru cei dragi din nenumaratele magazine din centrul vechi. Poate va mirati ce cauta Richard Inima de Leu la Durnstein? Ei bine, se intorcea cu prada din tara sfanta. Se spune ca Leopold al cincilea, furios fiind ca Richard l-a inselat la imaprtirea pradei de la Cruciada l-a inchis pe acesta in fortareata din Durnstein. Se ztie ca Richard Inima de Leu a fost eliberat pe o cautiune de 35000 de kilograme de argint. Drumul, pe jos, pana sus la ruine dureaza cam o jumatate de ora iar singurul lucru pentru care merita sa va obositi este privelistea Dunarii de la inaltime.

Krems: E locul unde merita sa va stabiliti baza de explorare a regiunii dunarene. Hoteluri confortabile, restaurante de mare clasa si mall-uri moderne va vor tine ancorati in prezent intr-o mare de istorie insa asta nu inseamna ca Kremsul nu ofera partea lui de vestigii. Compus in vechime din trei orase Krems, Und si Stein acestea au devenit azi mai degraba cartiere. Averea orasului a fost facuta din vama pe Dunare  – cine avea bani sa plateasca trecea mai departe cine nu, i se confisca marfa. Astfel ca urma bunastarii din vechime se vede si azi in cladirile impunatoare din Krems si in mostenirea genetica a locuitorilor de aici, calmi, relaxati, constienti de propria bunastare. Nu ratati muzeul Wachau sau Steiner Tor (poarta orasului).

Petronnel-Carnuntum: La est de Viena, pe malul Dunarii se afla ruinele in plina excavare a ceea ce a fost cea mai mare asezare romana din aceasta parte a imperiului. Situl arheologic este azi atractie turistica. Mai multe case romane au fost reconstruite intocmai cum erau acum 2000 de ani si partea interesanta este ca aceste contructii sunt perfect locuibile: bucatariile se pot folosi si iarna casele sunt incalzite prin acelasi sistem ingenios inventat de romani. La Carnuntum sapaturile continua si inovatiile in a prezenta publicului istoria intr-un mod cat mai inedit nu se opresc aici.  Cu cat arheologii vor scoate la lumina mai multe amanunte din viata de zi cu zi a stramosilor nostri cu atat arhitectii de azi vor incerca sa creeze sau sa recreeze cat mai fidel atmosfera din acele vremuri.

www.carnuntum.co.at

Schloss Hoff: Excursia culturala pe Dunare in Austria se incheie magistral intr-un alt loc de poveste cu regine si printi. Castelul Hof, situat pe o culme de deal acolo unde Dunarea trece in Slovacia si Bratislava este doar la o aruncatura de bat.

Castelul este astazi muzeu, bineinteles, si majoritatea incaperilor au fost renovate si daruite publicului pentru a-i satisface curiozitatea referitoare la felul in care traiau fetele regale in secolul trecut. Sali intregi in care sunt expuse obiecte de imbracaminte si mobilier originale, picturi infatisand viata la curte si documente din epoca culmineaza cu marea sala de luat masa, perfect reconstruita cu vesela din acele vremuri si bucate din plastic. Iar piesa de rezistenta este chiar dormitorul Mariei Tereza, celebra imparateasa ce a domnit cu o mana de fier.

www.schlosshoff.at

Natura

Natura in valea Dunarii graviteaza evident in jurul fluviului. SI chiar daca dealurile rasar ici colo strajuind cursul apei, peisajul este dominat de campii. Intinse, fertile, parfumate. Se spune ca cea mai buna perioada de vizitat zona este fie primavara cand livezile de caise sunt in floare, fie toamna atunci cand frunzele de vie se imbraca in arama. Suna si este poetic si frumos vizual insa adevarul e ca locurile acestea au cate ceva de oferit in fiecare anotimp. Doua lucruri sunt esentiale pentru oricine vrea sa simta natura cu adevarat in Donau. O croaziera pe fluviu si o vizita intr-unul din parcurile naturale de aici.

Modul cel mai placut pentru a admira maretia Dunarii este la bordul unui vas de croaziera. Doua ore intre Krems si Melk de exemplu trec fara sa va dati seama datorita peisajelor de pe ambele maluri, atat de frumoase si de inedite incat veti ramane cu furculita in aer uitandu-va pe geam. Vapoarele au fiecare restaurante ce servesc preparate locale iar daca afara este soare puteti sa va luati cafeaua al fresco in timp ca in difuzoare aflati istoria locurilor pe unde treceti povestita in cateva limbi de circulatie internationala. Companiile ce fac azi excursiile de placere pe Dunare au si ele istoria lor, spusa in fotografii pe peretii vasului. Majoritatea trasportau marfuri si busteni in urma cu doar cativa zeci de ani.

Tentatiile ne insotesc inca de pe vremea lui Adam si Eva, atunci cand s-a intamplat povestea cu sarpele si marul… V-ati gandit vreodata cate specii de serpi traiesc langa Dunare si cati dintre ei sunt veninosi? Raspunsurile si multe altele le puteti afla in Parcul national al Dunarii. Nu mai tin minte cate specii sunt dar stiu sigur ca nu exista serpi veninosi pe langa Dunare. Asa ca daca o sa intalniti vreunul in cale, nu va speriati. De altfel acest parc natural a fost creat tocmai in ideea de a familiariza locuitorii zonei cu flora si fauna inconjuratoare. Astfel ca aici puteti afla totul despre plante, specii de pesti, animale sau pasari iar exemplul cu sarpele l-am ales pentru ca este mai spectaculos. O vizita aici va va aduce Dunarea mai aproape de suflet, va va familiariza cu imensul fluviu si veti intelege mai bine importanta lui din punct de vedere ecologic.

Mancare si bautura

Cu siguranta va veti ingrasa atunci cand petreceti cateva zile in regiunea Donau. Uitati de cure de slabire, diete si alte chestii rele pentru suflet si poate bune la silueta pentru ca experienta Donau se traieste si in restaurante cu staif si podgorii renumite. Vin alb si bucatarie traditionala sunt ofertele zonei iar pentru o mai buna digestie, schnapsul de caise este cel mai bun medicament. Un cuvant insa ar trebui tinut minte date fiind imprejurarile delicioase: moderatie. Nu am vazut in Donau oameni grasi, desigur ei umbla mult cu bicicleta si nici beti sau mahmuri. Pofta buna!

Adresa pentru snitele imense, salate de cartofi cu marar, ciulama de hribi si cremsnituri ce depasesc marginile farfuriilor de desert o gasiti in mijlocul orasului vechi din Krems. Senumeste Gasthof Amos-jell si e condus cu zambet si dragoste de traditie de o doamna bine facuta care spune cu mana pe inima ca nu a folosit in restaurantul ei decat ingrediente locale si nu a gatit decat dupa retete mostenite din familie. Doamna Jell are o predilectie pentru frumos asa ca fiecare farfurie ce iese din bucatarie este atent decorata. Sotul dansei este macelar si impreuna detin si o podgorie pentru a putea servi oaspetilor, intotdeauna, cel mai bun vin al casei. Va recomand o vizita vara cand ciupercile salbatice sunt din abundenta atat pe dealurile din imprejurimi cat si in meniul de la Amos-Jell.

Si pentru ca de la inceput am tot vorbit de dealuri impodobite cu podgorii si pentru ca sunt convins ca orice la orice masa vi s-a oferit vin alb din zona, celebrul Gruner Vetliner, cum as putea sa nu spun macar doua vorbe despre o vizita la un producator de vin. Admirati, gustati si, neaparat, cumparati, o sticla de vin de Donau e un suvenir perfect.

Si din cele peste 100 de astfel de locuri din zona, am ales vinaria Winzer din Krems pentru o poveste a vinului spusa cu ajutorul tehnologiei moderne. Turul incepe chiar in podgorie unde veti afla cum se cultiva si ingrijeste vita de vie si ce soiuri de folosesc aici. In beciurile podgoriei fantomele se fugaresc una pe alta insa adevarata impletire a tehnologiei cu traditia vine in celelalta incaperi unde veti putea vedea fie instalatii de arta moderna bazate pe cultura vinului, de la producere pana la servirea la masa, fie un film despre istoria companiei unde informatiile despre povestea vinului se impletesc fericit cu mirosuri in timp real, gratie unor filtre ce difuzeaza in sala parfumuri.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Daaaaaa, am văzut Inception. Și cam atât… :)

Orașul ne amintește mereu că suntem doar indivizi, unități

7 comentarii

  1. miercuri, 5 ianuarie 2011, 08:34

    Multumesc frumos, ma bucur ca ai citit cartea si imi pare rau ca a ajuns cum a ajuns. :)
    Spuneai in articol ca pentru fotografi e apa de ploaie. Ai dreptate, insa asa cum spune si titlul e o carte destinata incepatorilor.
    Am 18 ani. :D
    La multi ani!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 5 ianuarie 2011, 09:14

    @A. Dragos
    asta ziceam si io, maestre, jos palaria pentru ce ai reusit sa faci la o varsta la care altii freaca menta in speranta ca vor ajunge etnobotanisti :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 5 ianuarie 2011, 09:52

    […] articol al lui Chinezu m-a pus pe gânduri. Nu m-a tulburat subiectul în sine a articolului  – care este, ca de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 5 ianuarie 2011, 09:53

    baaaai, da’ Concediaza-ti seful! ai citit pentru ca bei mereu bere cu autorul?! :D sau asta nu se pune la criterii de apreciere? :D :)))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 5 ianuarie 2011, 09:59

    @Stefan Murgeanu
    bah, am zis ca citesc carti pe care mi le da autorul, nu de alea pe care nu le gasesc in malluri din buzau :)))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 5 ianuarie 2011, 11:46

    @chinezu am scris de pe telefon comentariul si am gresit. am 17 ani, nu 18. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. marți, 11 ianuarie 2011, 00:04

    […] “Cărţi pe care le citim doar pentru că îi cunoaştem pe autori” – Cristian China-Birta […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *