Zic mă risc pentru că la faza cu cafeaua parcă e mai rău decât la faza cu berea: toată lumea are o părere și și-o susține de foioioioi :)) Îmi pare uneori că dacă auzi pe cineva că zice că îi place cafeaua X, atunci, chiar dacă îți place și ție respectiva licoare, zici ca ție îți place cafeaua Y și aduci niște argumente de alea pe care le-am mai auzit și tu de la alții. Numai așa ca să bagi contră, nu de alta :D Plus superbele discuții legate de cafeaua boabe vs. cafeaua măcinată vs. cafeaua instant. În doze mici, discuțiile dintre fanii acestor sortimente (sau cum să le zic) sunt savuroase, desigur :))
În ceea ce mă privește, dacă am chef să beau cafea cafea, io bag un expresso dublu. Îl dau pe gât și la revedere, mi-am luat doza. Dar dacă vreau să o frecangesc la o poveste și să am ceva în față, prima mea opțiune e un caffee latte. Deci, după cum lesne ați putut deduce, nu mă pricep decisiv :)) Sunt un amator în chestiunea băutului de cafea, ca în atâtea alte domenii :D
Dar aseară, la Starbucks Romanian Plaza, am învățat ceva: să degust cafeaua. Care e altă șmecherie față de degustarea de vin sau de bere. În primul rând (și aici pot confirma toți cei prezenți ieri :D), e minunat faptul că gustul cafelei se simte cu adevărat doar atunci când tragi cu nesaț din ea, sorbind să te audă vecinul din blocul de peste drum :)) Serios, băi, așa ne-a spus specialista Starbucks și io zău că așa am făcut :))
Am mai învățat două lucruri. Unul pe care am vrut io să îl știu neapărat, adică dacă există vreo combinație de cafea bună pentru mahmureală (întrebam așa, de sanchi, vă dați seama :D), iar răspunsul a fost un categoric NU, ceea ce a indus o anumită stare de dezamăgirea pe fața unora dintre comeseni :D Celălalt lucru care mi-a rămas în minte este că ținutul cafelei la frigider e o abureală care îi distruge gustul. S-au zis mai multe acolo, dar mie astea mi s-au părut esențiale :))
Hai să vă zic ce am căutat io la Starbucks. Păi a fost faza cu campania foarte mișto ”Poveștile sunt daruri. Împarte-le!”, din care am avut onoarea să fac și eu parte. Invitații mei la întâlnirea de aseară au fost Cătălina, Ionuț și, cu mii de mulțumiri că a fost deschisă la schimbarea de program, Ana. Oameni tare faini, cărora le mulțumesc că au acceptat invitația și au petrecut vreo 2 ore cu mine și cu toți ceilalți prezenți. Adică Andressa, Simona, Petreanu și Julius, împreună cu invitații lor. Am râs, am comentat, am sorbit de am spart cana aia (mai mult io, recunosc, dar așa se desgustă, băăăă :D), am mâncat excelenta prăjitură de morcovi, pe care v-o recomand când mai treceți pe la Starbucks, ne-am simțit bine, ce să mai zic :))
Mulțumim, tovarășa Monica, pentru entuziasmul de care dai dovadă și care sperăm să te țină multă vreme de acum înainte :D
No bun, hai că am luat-o iar pe arătură și am uitat ce vroiam să vă întreb :)) Deci voi cum vă beți cafeaua?
21 thoughts on “Mă risc și vă întreb: voi cum vă beți cafeaua, bre?”
de regula nu beau cafea, indiferent ca e dimineata, amaiaza sau seara. dar un starbucks nu se refuza :)
Depinde de loc. :) Daca mergem la Starbucks, merge o Mocha cu caramel sau, cum au acum, cu praline. Daca e vorba de cafeaua de dimineata de acasa, atunci mergem pe cafea instant (de preferat Nescafe Red Cup), cu putin zahar si cu muuuult lapte. :D Hai ca mi-ai facut pofta deja. ;)
Cum beau cafeaua? Mai tot timpul fără zahăr, deci, fără. Exact cum o beau în acest moment când scriu comentariul acesta. De lapte nici să nu aud. Ori bem cafea, ori nu mai bem.
Că tot mi-ai povestit tu că tre să sorbi cafeaua să se audă la vecini, io am sorbit încât s-a auzit cred că și peste Bahlui. Și cred că a avut efect. Parcă simțeam gustul pe toată limba :D Bine, las faptul că mi-am ars limba pentru mine și atât. :D
Da, imi tin cafeaua la frigider. Si asta de cateva luni de zile. Si chiar am observat o diferenta– in bine.
Curiozitate, ce interes are starbucks (n-am baut niciodata cafea la ei) sa-ti dea informatii care sa te faca sa te bucuri de cafea acasa …. plm au un miliard de cafenele … si tu stai acasa sa-ti bei cafeiu?
Is tipicar, de fel, Jakobs verde, presou’ cu filet, juma de presou in cana albastra cu interior verde, o lingurita jumate de zahar, si pe balcon la pipa. Ca-i vara, ca-i iarna.
Eu sunt mai nepriceput. Eu beau cafeaua asa cum mi se da. Cu zahar normal si de obicei fara lapte. Stiu sa deosebesc o cafea buna de una proasta, dar nu am gasit pana acum cafea pe care sa nu pot sa o beau (cum ii mai stiu pe unii).
Au, mama ! Dureroasa intrebare, he, he… La mine ii musai de toana de moment. Cand ma trezesc mai catranita pe viatza si-am nevoie de-un imbold (a se citi un „sut in poponeatza” :D) imi fac o stacana d-aia neagra rau.. Cand sunt mai ” La dolce vita ” si-o lalai, merge o latte..Acum, par egzamplu, sorb dintr-o latte (bine, tot o stacana e, he, he..) si rontai la un covrig pufos in asorte… Laif is biutiful :D
Cafeaua trebuie sa fie foarte tare, fara zahar, dar cu lapte!
O cafea dimineata e de neinlocuit!
tinand cont ca ultima data cand am incercat sa fac cafea in camera de camin s-a cam aprins (in sensul ca a innegrit tavanul) aparatura…beau cafea cu colegii de camera, pe palier. cafea proasta…d-aia de la tonomat
cafeaua se bea intr-un singur fel, anume neagra, mie mi se pare ca doar atunci se simte gustul (am trecut acum vreo 10 ani de la cafea fff dulce la cafea neagra si acum nu mai suport pic de zahar sau lapte in ea).
de preferinta espresso / ristretto.
iar la starbucks intotdeauna coffee of the week (ca restul sunt cocktailuri, nu cafea :)), tall, cu un pic de nutmeg si scortisoara, intr-un fotoliu de ala confortabil si cu un Elle in fata :D
Amaroy roşo [Extra – Volles Aroma]. rece. sec!
a fost fun rau frate..:) mersi inca o data
din cana, desigur, sora canii din care bei si tu (mai bei din aia de la FITS, nu?), si e un nes mare si tare. e singura cafea a zilei, dar daca n’o bea, sau daca nu e nes, am berit’o, precum categoria ta, ca mi se pare ca n’am cum sa functionez in ziua respectiva! :))))
Hmmm… lunga, cu 2 linguri de zahar si mult lapte. In functie de momentul zilei, se poate numi cafea lunga cu lapte sau lapte cu cafea :D
no bun, si acuma intrebarea dura, dureroasa si parsiva: cam cata cafea beti pe zi? :D
ziceti in cani, sa ne fie mai usor de inteles :))
io, spre exemplu, beau cam juma de cana pe zi :D
da, lame, stiu, dar ce sa fac daca atata pot :))
Cristi,
multumesc tare mult si adaug ca:
eu beau cafeaua fara zahar, dar cu lapte
foarte rar fumez cand beau cafea (which is strange)
a…si ne-a mai zis barista de la Starbucks ca zaharul potenteaza taria cafelei…cu cat pui mai mult zahar in cafea, cu atat cafeaua devine mai tare.
si p.s. uite poze de la eveniment: http://www.facebook.com/unconventionals#!/album.php?aid=25062&id=135493189831325
mai precis poze aici:
http://www.facebook.com/ThePracticeRomania
Pingback: Povesti cu cafea si strabunici « Zapacita
hei, multumim inca o data pentru invitatie ;)) a fost super fun!
@chinezu : o cana de ceai, daca sunt la birou sau acasa. Rar inca o ceasca mai dupamasa prin oras.
Sunt cafegiu. deci…
O cafea completa in care gasiti:
Cafea Arabica 80%,cafea Robusta 20%,cardamon,ghimbir,cuisoare,scortisoara,anason(stea si chinezesc) si alte 10 plante si condimente naturale si pe care puteti s-o preparati acasa in oricare dintre metodele cunoscute astazi(inclusiv „la nisip”) este „FITNESS-COFFEE”.
Informatii pe:www.fitnesscoffee.ro
Si un sfat (fara a avea deloc intentia sa deranjez sau sa supar pe cineva) : evitati sa beti cafea decofeinizata.Studiile stiintifice au aratat ca are potential cancerigen .