30.06.2016

Vă invit la o leapșă minunată: amintiri din școală :)

Am niște zile de alea enervante, gen în care faci mai mult ce trebuie decât ce ai vrea să faci. Și asta mă enervează la culme. Caz concret: deși am primit invitația de a scrie despre campania UNICEF de vreo 3 zile, abia azi reușesc să îmi fac câteva minute (da, știu, sunt un mizerabil să acord doar câteva minute unui astfel de subiect…) ca să scriu despre ea.

Dar uite că o fac, așa că măcar jumătate sunt pardonat (dacă îmi permiteți :D). Ideea e foarte frumoasă. Pe scurt, vă invit să scrieți niște povești (aaaa, o să folosim și pentru asta #spuneopoveste pe twitter :D) despre cum este/era școala voastră, despre învățătorii și/sau profesorii voștri, despre cât de importantă e școala pentru ce o să facem noi mai târziu în viață (aici îi rog pe cei mai tineri dintre cititorii noștri să ne creadă pe cuvânt pe ăștia mai trecuți că așa este, ajută și școala asta :D).

Haideți că e foarte frumos subiectul :) Cele mai frumoase povești vor fi strânse într-un ebook ce va putea fi descărcat de pe siteul sustineunicef.ro. Nu știu cum sunteți voi, dar pe mine așa mă unge la suflet ideea ca, într-un astfel de context, să îmi fie citite amintirile despre școală… :)


(c) @UNICEF/Pirozzi

Încă ceva: Gheorghe Hagi e implicat în proiect. Și, din câte înțeleg, vor fi dintre voi oameni care, cu niște povești excelente (așa cum știu că o să scrieți mulți :D), vor merge într-o vizită cu Hagi la comunitățile implicate în proiect sau vor primi tricouri cu semnatura sa. Mă interesez mai mult despre faza asta, căci, după cum vă spuneam, sunt în goana calului și nu știu mai multe, lucru pentru care îmi cer scuze, dar chiar am vrut să scriu despre această campanie :)

Am scris și eu. Despre învățătoarea mea :) Mai jos :) Mulțumesc :)

Azi dimineata am trecut pe langa o scoala din centrul Bucurestiului. La o fereastra am vazut o doamna mai in varsta, care privea pe geam cu o atitudine absenta. Si nu stiu de ce mi-am adus aminte de invatatoarea mea. Mi s-a facut dor de ea…

Tovarasa Leordean. Asa ii spuneam noi. Copiii de acum ii spun invatatoarei “doamna”. Noi insa, soimi ai patriei si apoi pionieri, nu aveam voie sa ne adresam cu “doamna”. Chiar ni se atragea atentia cand unii dintre noi incalcau acest “consemn”. Era tovarasa noastra, la care mergeam sa ne param unii pe altii, de care incercam sa ne ascundem atunci cand nu ne faceam temele sau in fata careia o bagam pe aia rasuflata cu “mi-am uitat caietul acasa”. Era tovarasa noastra, cea care ne urechea din cand in cand (foarte rar fata de ce boacane faceam) si care ne mangaia atunci cand luam o nota buna sau veneam de la ceva olimpiada cu un rezultat bun. Era tovarasa noastra…

Ciudat mai functioneaza si madeleinele noastre personale… Habar nu am de ce mi-am adus aminte acum de ea. Si de ce mi s-a facut atat de dor de perioada copilariei mele. Poate pentru ca acum am doi copii, de 5 si de 11 ani, si poate ca ma regasesc cumva in varsta lor. Poate ca imbatranesc si, ca orice om care pune la ciorap anii prin care trece, amintirile incep sa devina instrument util si din ce in ce mai folosit de trecere mai usoara prin viata. Sau poate ca, pur si simplu, m-a lovit melancolia de toamna… :)

Nu mai stiu ce face tovarasa Leordean acum. De fapt nu mai stiu de ani buni ce face. Si poate ca e mai bine asa. Sa ramana mereu in amintirea mea ca tovarasa mea. Cu mica diferenta ca acum, la atatia ani distanta, a devenit pentru mine o adevarata Doamna…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dau 4 invitații la premiera Tron: Legacy. Vă băgați? :D

Rock FM sau City FM? Ca să știm o treabă

Un comentariu

  1. vineri, 21 ianuarie 2011, 00:42

    […] de asocierea cu nişte oameni din Champions League-ul bloggerilor – Cristina Bazavan, Bobby, Dan Dragomir. Bine, hai şi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *