29.07.2016

Deci voi ziceți că trebe neapărat să ajung în Austria, da?

Și mai later edit: Cum punchul se pare că m-a afectat mai mult decât credeam, am omis să vă spun că organizatorii serii reușite de ieri sunt cei de la Austria.info. Spălați-mi voi păcatul și dați un ochi pe acolo :)) Merci.

Later edit: Ia ce mândrii suntem io cu Cosmin Tudoran la panoul unde numa’ capu’ ni să vede, ceea ce, parol e chiar mai bine :)))))))))))))))))

Eu încă nu am ajuns în Austria. Ceea ce, recunosc, nu îmi face cinste :D Mai ales că am o grămadă de prieteni care sunt fani de schiatul pe acolo (dau link către recomandarea primită aseară, seară despre care scriu mai jos :D) și de grămezile de cârnați și wurști pe care îi poți degusta prin zona :D Dar în ultima vreme sunt semne care mă cam trag înspre zonă…

Primul semn a fost când Răzvan Marc mi-a trimis fragmente din cartea pe care el a scris-o despre Austria. Și cum citeam io acolo, mi s-a făcut o poftă de foioioioi să ajung pe acolo :) Nu pentru schiat, că la cei 24 de metri schiați în toată viața mea, tot cârnații și peisajele sunt numero ein pentru mine :))

Al doilea semn a fost când m-a sunat Cosmin Tudoran (până nu ai gata blogul, nu îți mai dau link, bă :D) să mă întrebe dacă nu vrea ficățelul meu să vin la o seară austriacă organizată de Camera de Comerț a Austriei în România. Un apres-schi (sau așa ceva :D), adică să văd și io cum se distrează oamenii după ce bagă o partidă bună de schiat. Cum ”după schiat” la mine sună impecabil, m-am dus, firește :D

Întâmplarea s-a întâmplat aseară, în curtea cochetei (ca să nu zic mai mult :D) vile unde are sediul Camera de Comerț a Austriei. Cum am intrat în zonă, cum m-a izbit o întoarcere în Ardeal, care m-a coafat foarte corespunzăzor :D Căci acolo miroase, fraților, a mâncare, nu a sălățică de păpădie :)) Niște mici grenade calorice pe acolo, dar bune rău :D Totul udat cu ceva ce, după ce te obișnuiești cu el (adică după vreo 12 căni :D), începi să te obișnuiești: ceva punch austriac. Am stat la taclale cu Roxana și Alex de la lumeamarea.ro (merci, Alex, pentru ca ai avut grijă să nu plângă punchul după noi :D) și cu Corina. I-am văzut acolo pe Dana Rogoz și pe George Vintilă, care s-au declarat fani de Austria. Bine, băh, că toți ați fost acolo, numai io nu :))

A fost o seară faină. Parcă nu eram în București :)) Bașca ninsoarea care a băgat cu talent chiar când eram prin zonă, de parcă au comandat austriecii niște fulgi să fie în ton cu evenimentul :))

Aaaa, am mai primit un semn legat de Austria. De fapt nu semn, ci ditai aproape confirmarea :D Pe sfârșitul lui ianuarie cică bag câteva zile de Salzburg. Vă țin la curent :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cu cine beau o cafea la Starbucks? Grea decizie…

Mă risc și vă întreb: voi cum vă beți cafeaua, bre?

10 comentarii

  1. marți, 14 decembrie 2010, 09:19

    Iti va place. BIne, e putin deprimant cand te intorci in tara dar… iti va place

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Adrian SM
    marți, 14 decembrie 2010, 09:21

    Ardelean sadea chinezul ăsta al nostru … :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 14 decembrie 2010, 09:38

    O să te simți la Salzburg cam cum te simți pe acasă prin Ardeal… ;-)
    Enjoy frate!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 14 decembrie 2010, 09:58

    asa imi zice toata lumea, ca e ca la mine in baia mare pe acolo :)))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 14 decembrie 2010, 13:02

    Aşa frumos e postul ăsta, că dacă aş fi avut eu concurs cu poveşti pe blog, ai fi câştigat :)
    PS: şi eu am schiat în Austria, mwahaha

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. Adrian SM
    marți, 14 decembrie 2010, 13:30

    Da Viena las-o pentru la vară pentru că e mai mişto atunci…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. marți, 14 decembrie 2010, 13:32

    […] aşa că aseară m-am reîntâlnit cu Roxana şi Alex Farca de la Lumeamare.ro şi cu Chinezu, care a scris la rândul său cum a fost la petrecere. Ba din când în când a mai trecut pe la noi şi maestrul […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. marți, 14 decembrie 2010, 15:45

    […] a?a c? asear? m-am reîntâlnit cu Roxana ?i Alex Farca de la Lumeamare.ro ?i cu Chinezu, care a scris la rândul s?u cum a fost la petrecere. Ba din când în când a mai trecut pe la noi ?i maestrul […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. marți, 14 decembrie 2010, 16:37

    […] despre Austria (care m-au umilit la capitolul cultură generală) şi câţiva prieteni: Cristi, Corina şi nu în ultimul rând […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. miercuri, 5 ianuarie 2011, 08:16

    […] să vă mai zic de o carte. Cea a lui Răzvan Marc, despre Austria. Și din care, cu binecuvântarea autorului :D, aveți mai jos fragmentul despre Donau. Și cum în […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *