11.12.2016

Întâlnirea cu Marius Manole. Nimic spectaculos…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Alecu meu m-a făcut să îi promit în mă duc duminica asta la Arts Concept Cafe, unde să îl ascultăm citind pe Marius Manole. Pentru Alecu era a doua oară când participa la o astfel de lectură, iar faptul că odrasla mea de 11 ani, foarte selectivă și pretențioasă când vine vorba de de astea, a vrut să mai meargă o dată m-a făcut curios. Așa că am zis că merg.

Cafeneaua cu pricina este o chestie ciudată. Căci nu prea e cafenea :)) Dar de aia e foarte faină :) Cum să vă spun io să mă înțelegeți, e ca și cum ai merge la cineva acasă și casa acelui cineva are aerul că e cafenea :)) Mi-a plăcut stilul ăsta familiar, deschis, fără fițe. Iar prăjiturile pe care le primești din partea casei, ioi, doamne, ce bune sunt… Și io sunt de ăla care nu prea e prieten cu dulcele, ba dimpotrivă, dar prăjiturile alea, băi, frate… :)

Despre cum a citit Marius Manole, având în vedere limitările mele artistice :D, aș fi ridicol să îmi dau io cu părerea. Dar totuși o fac :D M-a surprins alegerea povestirii pe care a citit-o: superba ”Privighetoarea și trandafirul” a genialului Oscar Wilde. Zic m-a surprins pentru că, din moment ce am ajuns acolo tras de Alecu, am crezut că e vorba despre niște povești pentru copii. Nu era, evident. Sau, mă rog, era și pentru copii, căci Oscar Wilde se poate citi la atâtea vârste încât…

Ar fi un truism să spun că Marius Manole citește excelent. De fapt, el nu citește, el povestește și (dacă îmi permiteți, acum că l-am văzut cât suflet pune și într-o lectură publică în fața a doar câțiva oameni) se povestește. Ai niște fiori care te trec când îl auzi, recunosc, oricât de derbedeu mă dau io :))

Și cum stăteam eu și îl ascultam mi-am dat seama brusc de un lucru. Faptul că nu se întâmpla nimic senzațional în acele momente. Eram doar câțiva ascultând pe unul citind. Ceva banal, ceva nespectaculos, ceva normal. Căci asta este ceea ce s-a întâmplat acolo: normalul. Acel normal care ne lipsește teribil din viața noastră, viață în care trecem cu o viteză furioasă de la a ne preface ca să placem la a încerca să ne placem ca să ne putem preface în continuare. O viață în care uităm să mai fim normali, să ne bucurăm de normalitatea celorlalți, în care să încercăm dacă nu să fim noi înșine, măcar să nu ne mai prefacem că suntem alții.

Vă recomand cura unei lecturi Marius Manole. Sau a altora care fac același lucru. Vă veți simți absolut normal. Ceea ce e fabulos de-a dreptul…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mă duc pe mâna lui Daniel la faza asta…

Prima data când am sunat la 112. Interesting, ce să zic…

2 comentarii

  1. duminică, 12 decembrie 2010, 14:39

    Uite vezi, de-asta e viaţa interesantă, captivantă şi spectaculoasă. Normalul a început să ni se pară anormal. Şi cum nouă ne place să vedem anormalul la televizor, spre exemplu, sper să nu mai dureze mult şi „anormalul” acesta să fie pe toate canalele media posibile. Trebuie că ne ajunge atîta golăneală, manelizare, pornografie, prostie şi promovare a oligofrenilor iar aceste ceaiuri vor deveni un loc de relaxare şi de meditaţie. Oare cît mai avem pînă acolo?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 12 decembrie 2010, 15:18

    Oamenii de obicei au 3 masti, una de servici(de obicei aceeasi si pentru prieteni/colegi) , una de on line si una pentru acasa . Cand toate trei au fost date jos constati cu stupoare ca ai uitat cum arati de fapt. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *