Ca să vedeți cum se întâmplă lucrurile uneori… Nu e vorba că aș crede în semne sau în coincidențe sau faze de astea, că nu prea sunt material de ăsta :)) Dar îmi place să zâmbesc când se nimeresc lucrurile ca și cum ai vrea tu să le potrivești…
De ceva vreme îmi dădea târcoale un gând legat de o mini-campanie acilea pe chinezu. Vroiam să îi zic generic ”Spune o poveste” și urma să îi zic io cumva mai pompos, mai lovitor, ca să sune bine, să fie marketing, gen :D Dar apoi mi-am dat seama că ar fi păcat să o denumesc altfel. Pentru că ”Spune o poveste” este exact ce aș vrea să se întâmple în campania asta. Cam ce s-a întâmplat cu un alt experiment pe care l-am făcut aici pe chinezu :)
Și cum mă gândeam eu cam când ar fi bine să dau drumul la campania asta, numai ce primesc o propunere de a face parte dintr-o campanie Starbucks. În care, ca să vezi, este vorba tocmai de a spune niște povești. Am zâmbit, firește, când am văzut coincidența, dar am zis că așa a fost să fie și că acum e momentul să dau drumul campaniei.
”Spune o poveste” – varianta chinezu – a pornit de la o, hai să îi zicem așa, îngrijorare de-a mea legată de ce citesc pe bloguri din ce în ce mai mult. Lumea parcă a uitat să povestească pe bloguri. Nu știu de ce. Dar cam asta se întâmplă. Ne dăm cu presupusul, exprimăm păreri, înjurăm, lăudăm, ne certăm, băgăm filme și poze, dar povestim foarte puțin. Aș vrea să văd mai multe povești la voi pe blog. A povesti despre o întâmplare, despre discuția cu cineva, despre ce vreți voi nu e ușor, știu. Dar mie tare îmi place să le citesc :) Și cred că sunt foarte mulți oameni care citesc cu plăcere așa ceva. E păcat să se piardă povestitul pe bloguri, mare păcat… Și eu mă consider vinovat că nu prea mai povestesc. Dar promit că lucrurile se vor schimba aici la mine. Chiar de mâine, că doar acum lansez campania și și așa e cam mare cearceaful pe care îl scriu :))
”Spune o poveste” – varianta Starbucks – se numește, de fapt, mult mai mișto decât i-am spus eu, recunosc :), ”Poveștile sunt daruri. Împarte-le”. Ideea e că vă invit să spuneți o poveste, aici în comentarii pe chinezu.eu sau pe blogurile voastre, iar pe 13 decembrie eu o să anunț 3 povești care o să îmi placă cel mai mult. Câștigătorii acestui, hai să îi zicem concurs, deși nu îmi place să îl numesc așa :), se vor întâlni cu mine pe 14 decembrie, la Starbucks, firește :)), vom bea o cafea și vom servi niște prăjiturele din partea casei și vom primi și niște cadouri surpriză :)
Cam asta este. Tare aș vrea să fiți câți mai mulți care să spuneți o poveste. Căci, așa este cum zic cei de la Starbucks, poveștile sunt daruri și e păcat să nu le oferiți lumii :)
Și pentru că mai nou multă lume îmi reproșează că nu pun mai multe poze pe blog, hai că am niște poze faine pentru voi :D De la Starbucks, firește :)) Dar înainte trebuie să vă spun despre băuturile speciale pe toată perioda sărbătorilor: Toffee Nut Latte și Mocha Praline, care înseamnă (și aici mă scuzați că vă dau descrierea lor, căci știu că o să vă lovească dur :D) gust cremos, dulce caramelizat de nuci proaspăt prăjite sau de combinația irezistibilă de espresso fin, spumă catifelată de lapte, ciocolată dulce-amaruie și alune, toate sub topping delicios de frișca și mocha. Geeeezăs :))
Și acum și poza, adică un blend special Starbucks® Christmas Blend, care este creat pentru a răspândi bucuria sărbătorilor + cadouri: colecția roșie de pahare, căni sau tumblere. Adică ar merge de un cadou așa pentru amatorii de chestii de astea :D
28 thoughts on “Poveștile sunt daruri. Împarte-le! (invitație la scris)”
Cica erau odata un mos si o baba. baba avea tocuri de 19” si geanta Prada, mosu parca zilnic Lamboghi-ul in fatza la Marriott. Dar, cu toate astea, nu erau fericiti, pentru ca nu aveau copii. S-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea’shea. Cichicea.
@ Gerula…asta e din categoria „ca un cine turbat, am muscat mina stapinului meu”?
Cristi…io cu mare placere iti trimiteam un cearceaf, da’ pe 13 sunt in Galati si bag scoala de soferi. La fel si pe 14.
Facem altfel, iti trimit povestea (sau povestile, ca ma stii ca povestesc de te adorm) pe mail si mirosim cafelele alea in ianuarie :)
Cristi, hai sa dam fuga la Starbucks ca am balele pana la glezne :))
@Alex
deal :))
ca doar nu se strica pana atunci cafeaua :D
@andrei
bai, cand e concurs, io nu am mama, nu am tata, nu am prieteni :))
asa ca #spuneopoveste si bem cafea la starbucks :D
daca nu, bem berea in alta parte :)))))))))
Wow : poveste ? Cadouri surpriza !!!! Tentant !
So :
1.
GHICITOAREA
Terminându-ne cafeaua, voiam sa pun în chiuvetă,
Cele două ceşti murdare !Mă opresc instantaneu,
La comanda dumneaei, scurtă, cu ton de subretă !
-Stai ! Ce faci?Lasă-le aici :vreau sa-ţi ghicesc în cafea !
-Ghiceşte-mi mai bine’n ochi:e mai simplu, draga mea !
Sau ,în părul meu albit, ori cutele de pe frunte !
{Cu ochii’n ceaşca murdară, spune vrute şi nevrute !}
– Pune degetu’ aici, gândeşte-te la ceva !
-Asta-mi place- zic râzând-privind insistent la ea !
-Doar la prostii te gandeşti ! Zice vocea de subretă !
-Vai de mine, draga mea, mă gândeam la…operetă !
-Las’ ca ştiu eu-zice ea-toţi bărbaţii sunt la fel !
-Şi asta se vede’n ceaşcă ?Toţi suntem dup’un model ?
Cum că vine nu ştiu cine şi că-mi cere nu ştiu ce…
Tre’ să am grijă de mine: vezi duşmanu’? Asta e !
Cum că -uite- mi iasă vorbe şi că o sa fac un drum,
Fi atent că-i o persoană împotriva ta acum !………
{ Simt că-mi vâjăie’n urechi, ţăcăneala sacadată,
Şi că mi-a trecut -subit-şi de cafea şi de fată ! }
2.
CU LIPICI !
Nu-ş’ cum face, că apare cam prea des în jurul meu,
Cum de află, frăţioare, că p’acolo vin şi eu ?
Se tot fâţăie, s’apleacă: dezgolind până mai sus….,
Intră’n vorbă, mă întreabă dacă am ceva de spus….
Despre soare, despre iarbă…până şi despre sarmale !
{Nici n’apuc să răspund bine şi-mi pune altă’ntrebare !}
În acest context era cât pe ce să dau de dracu:
Mi-arăta că sus-pe coapsă- i se…rupsese ciorapu'{!!}
S-o ajut -neapărat! -să-l lipească cu ceva :
Să-i ţin fusta ridicată, ca să-l poată repara !
Luat pe nepregătite, ce dracu era sa fac ?
I-am luat picioru-n braţe, cât a lucrat la ciorap !
Dac’apare azi, o’ntreb de lipici, dacă mai are….,
S’o invit pâna la mine : se pricepe să repare !!!
3.
Puşcă şi cureaua lată !
Când eram tânar fecior,
-Răsfăţatul fetelor –
Tot umblam după vânat
Şi schimbam… pat după pat !
Puşcă şi cureaua lată
Ce bărbat eram odată :
Vânam numai căprioare,
D’alea,…. mai lungi în picioare !
Doamne ,ce mai împuşcam !
-Preferam mediul urban-
Ce trofee de vitrină !
-Doar… d’alea cu pielea fină !-
Iute vremea mi-a trecut
Ş’uite c’am îmbătrânit !
Ş’acu’ am ajuns vânat
-Pentru…. ce am adunat !-
Doar căprioare rasate,
Finuţe ş’aristocrate !
Le lucesc ochi’ntr-un fel…!
-Sigur că… la portofel !-
Încă plec la vânătoare
-C’o armă,calibru mare-
Căprioarele-s ciopor,
Pe…. internet sau la mol !
Puşcă şi cureaua lată,
Căprioara vrea vânată,
Doar de vânator cu bani,
Nu…… de ‘ncepători puştani !
Când o ninge ş’o ‘ngheţa
N-o să-mi mai vedeţi urma !
Mi-oi trimite doar feciorul
-Cu puşca şi …portofelul !-
Să plece la vânătoare,
Cu puşca,dar….şi parale!
Că-s bărbat şi-l înţeleg :
Fluturaş ,…..pe lângă bec !
4.
Năsuc !
Din nămeţii de pe stradă,
Apăru un pui de om :
Năsuc roşu,ochi albaştrii,
Cu căciulă şi palton.
Grăbi pasu’, să m’ajungă,
Tocmai când intram pe poartă :
Într-o mân’avea o pungă
Ş’o crenguţă’n cealălaltă !
M-am întors mirat să văd
Cam ce vrea cel mic să facă ….
-Primeşti cu colindu’ nene ?
{Am rămas blocat, la poartă !}
Ger, de n’ai fi scos afară,
Nici un câine, da’ un prunc !
-Lasă pui,că ştiu colindul :
Ţine zece lei ,Năsuc !
O sclipire ş’un surâs,
Am primit îndat’ rasplată:
-Săru’mâna, mulţumesc !
-Să mai vi şi altădată !
Pentru că tot a venit perioada sărbătorilor si cadourilor, hai să îţi povestesc o scenă din copilărie, cu 4 copii cu multă credinţă în Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Subsemnata avea 8 luni (dar scena mi-a fost povestită de 3 persoane diferite, deci am încrederea că aşa s-a întâmplat), fratele meu – 1.5 ani, verişoara mea – 5 ani, vărul meu – 7 ani. Toţi în aşteptarea moşului… Acum încercaţi să vă imaginaţi: vară-mea cu lacrimi în ochi când aude Ho-Ho-Hooo la intrarea în casă, varu-meu roşu foc în obraji, cu emoţii pentru că avea să recite poezia pe care o repeta încă de 3 săptămâni. Eu pe pat, cu popcornul şi Coca-Cola asistând la scena ce avea să urmeze (glumesc, adică lăpticul şi biscuiţii bulgăreşti pe care îi mâncam), fratele în braţele mamei, tata îmbrăcat în Moş Crăciun cu vată pe faţă pe post de barbă!
Moşul: Dragii Moşului, ho-ho-hooo, aţi fost cuminţi anul acesta?
În cor: Vară-mea şi Varu-meu : Daaaaa!
Fratele meu: Ta-ta! Ta-ta! (şi întinde mâinile către moş)
Moşul: Ho-ho-ho, ce cadouri am pentru voi în seara asta! Cine îmi spune o poezioară primeşte cadoul!
În cor: Văru-meu: Euuu! Spun eu „Iarna”!!! „A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg, acum a stat…”
Vară-mea începând să plângă şi mai tare : Vreau la mamiiiii!
Frate-meu: Ta-ta! Ta-ta! Ta-ta!
Concluzia scurtei poveşti: oricât de micuţ ca vârstă ai fi, mereu îţi vei da seama care îţi sunt părinţii! Puteţi să o numiţi paranoia, dar… funcţioneaza! :)
se pun si povestile mai vechi sau trebuie sa povestim ceva nou?:D Am pe blog o poveste draga despre invatatoarea mea
@zapacita
pai ia da-ne link sa vedem, ca noua ne plac povestile :D
Bre, aşa cum o zis şi Chinezu pe twitter, citez „material excelent de #spuneopoveste”, nu puteam să nu pun povestea chiar unde-i e locul. Aici. Doar că fac o ţâră de spam :D
http://pavel.romascani.ro/2010/12/06/prin-name%C8%9Bii-patriei/
Iata povestea cu cea mai frumoasa invatatoare: http://anaciobanu.wordpress.com/2010/10/05/ziua-mondiala-a-educatiei-cu-drag-pentru-doamna/ :)
Eu cam doar asta fac pe blog: povestesc impresii de calatorie.
Pingback: Adi Hădean | Înapoi la ’90, în felul meu.
Revolta ciuruitilor !
de Marius-Adrian Porojnicu
Un an greu si trist si tragic,adaugam la bilant,
Inselati, mintiti,flamanzi,omorati cu nesimtire,
Saraciti cu viclenie si incatusati in lant,
Zi cu zi si ceas de ceas, mai aproape de ‘nrobire !
Cel ce ne-a jurat credinta{ acu’ se’mplineste anul !}
Ne-a vandut cu miselie: ca un tradator de tara
Si ne rade’n nas acuma, numarand ca Iuda,banul,
Numindu-ne lenesi, prosti,facandu-ne de ocara !
Ne-a taiat dreptul la viata si dreptul la ‘nvatatura,
Ne jupoaie sistematic,punandu-ne biruri noi,
Ne sfideaza si discursu-i presarat si plin cu ura,
Zilnic ne amaraste viata si ne’nfunda in nevoi !
Ne-a amanetat speranta,punandu-ne’n gaj, pe viata,
Cum nimeni n’a indraznit si nicicand nu s’a’ntamplat,
Si acum, cu nesimtire si razand, ne da povata,
Sa ne inhamam ca robii, ca avem multi bani de dat !
Sus romani ! Cu pieptul gol si facand din lanturi arma :
Nu putem rabda dispretul,jaful , ura si minciuna,
Nu putem privi in ochi : prunc,batran, parinte, mama!
Jos cu el si camarila care ne jupoaie acuma !
Also, you may read it here too : http://cristinafilimon.wordpress.com/2009/06/11/fericiri/
Fericiri
by Cristina Filimon|
Sfarsit de mai cu soare si adieri proaspete, amiaza. Ea ajunse mai devreme, se aseza tacticos pe scaunul confortabil. Terasa micuta si cocheta, pierduta in vegetatie estompa agitatia si forfota citadina. Adora atmosfera de aici, totul avea un aer boem, de secol trecut. Isi fixa privirea asupra baiatului ce venea sa ia comanda. Acesta se impiedica de doua ori pana ajunse la ea. O amuza, dar se abtinu sa pufneasca in ras. Apa, lamaie..ba nu..felii de portocala..gheata si un strop de miere! Baiatul-cu-comanda, pleca nauc.
Fata i se lumina, cand il zari pe..El… O saruta pe obraz. Isi cautau privirile. Se aseza langa Ea. Ce mult il iubea…ce mult il iubea!
Isi aducea aminte si acum ce comandase El, un soi de peste simadicos preparat alambicat, si despre care tot El comentase ca nu era cum se asteptase.
“Doamna e pregatita pentru Fericire? Fericire in…Doi?” vocea lui suna ferma si hotarata, masculina si incarcata de inflexiuni doar de Ea stiute.
Ochii i se umezira pentru o secunda, stia si simtea ce inseamna aceasta intrebare! Da! Da! Era pregatita! Era…Fericita! Timpul se oprise in loc, lumea era a Ei, iubea! era iubita! iar acum El…voia sa o pregateasca pentru un legamant de Fericire..in doi!
…
Nimic nu se schimbase, acelasi aer boem, aceeasi masa, acelasi scaun-care acum parca ii sfredelea pielea, acelasi baiat-cu-comanda, nauc si impiedicat, pierdut in privirile Ei.
Doar ca…zilele de vara primavara trecusera, venise toamna cu furtuni si ploi si iar furtuni…si apoi raceala iernii… O iarna rece si indiferenta care se incapatana sa nu mai plece, nici acum..cand era din nou..mai sau poate..iunie..!
Isi plimba degetele pe bratul scaunului alaturat. Scaunul lui…
Erau atat de aproape, si totusi atat de departe! Nu-i adevarat! isi soptea amagitor in gand. Te iubeste! doar ti a spus-o de atatea ori! asa e… o iubea, verbal!
Forma numarului lui… sunetul era gol si pustiu..nimeni nu raspunse. Sigur, avea sa o sune El, mai tarziu, mult prea tarziu…. stia deja toate explicatiile posibile si imposibile pe care El i le va insirui… Ea se va preface ca-l crede si-i va zambi frumos, s-a mai inchis o usa…!
O lacrima sarata i se prelinse pe obraz, cobori usor pe gat, si se pierdu..lasand in urma o dara serpuitoare.
Baiatul-cu-comada aparu de niciunde si o intreba politicos: “Nu va suparati, mai asteptati pe cineva…? ….aaaa mai trebuie sa vina cineva?” repeta el a doua oara.
Ea il privi straniu, parea ca trece prin el : “Da, aveam intalnire cu.. Fericirea! dar nu azi…poate maine!”
Baiatul-cu-comanda zambi tamp. El nu voia decat sa stie daca e liber scaunul!
Ea se ridica, achita nota, schita un la revedere , si pleca.
Pasea apasat pe straduta inverzita cu case frumoase.
O copilita murdara si oachesa ii taie calea: ” Trei la cinci lei!! trei la cinci lei! tanti! tanti! trei la cinci lei!!” Vindea trandafiri de gradina, galbeni si roz pal, din cei cu multi spini, parfumati.
Scoase o bancnota de o suta, alese un fir cu codita lunga, rose, nedeschis inca. Copilita se scuza si spuse plangacios ca nu are rest…
“ce ti ai cumpara, daca toti banutii astia ar fi ai tai?” intreba Ea…
“fara sa stie nimeni?!”, ochii tigancusei cu trandafiri straluceau lacom.
“fara….”
Nu mai astepta raspunsul fetei, parfumul delicat si trandafiriu o duse cu gandul la…Buni! iubea si acum mainile albe si frumoase ale bunicii, maini cu care alegea petala cu petala..trandafirie…maini din care iesea cea mai aromata dulceata de…trandafiri!
“Tanti!! Tanti!! Saru’ma tanti! sa-ti dea dumnezeu sanatate si noroc! sa fii Fericita tanti!!” copilita de tigan bodoganea vesela de rasuna toata strada.
…
“Sarut mana! sarut mana,Buni!” si aluneca in imbratisarea ei, Doamne! ce mult ii lipsise!
Mainile albe si la fel de frumoase, peste care timpul nu lasase urme, ii mangaiau obrajii si apoi fruntea si apoi..tamplele..de parca ar fi vrut sa ia de acolo toate gandurile negre, toate ingrijorarile fara rost, toate tristetile.
Ii intinse floarea proaspata si parfumata… “mai tii minte..?” amandoua zambira complice si tainic.
Ce mult ii lipsise! Aerul de aici! Buni cu mirosul ei! Masa veche din lemn de nuc, pe care erau vreo trei volume incepute …neterminate… doua perechi de ochelari cu rama de baga, siragul de perle din lemn de abanos… ceasca de portelan albastru!
Racoarea placuta ce domina incaperea o relaxa. Descalta sandalele beige. Isi lipi talpile goale de pardoseala rece, din piatra a salonasului. Iubea dalele acelea de piatra, imbinate neuniform pe alocuri, le stia pe de rost imperfectiunile, zgarieturile, semnele lasate de vreme.
Buni aduse un pahar cu..chai nana (ceai de menta) amestecat cu fulgi de gheata si o farfurioara dantelata cu…dulceata trandafirie…
… gust de dragoste, condimentat cu descatece tainice..! ce dor i-a fost de…un strop de Fericire!
Viermele ştirb => http://reveica.ro/viermele-stirb.html
Pingback: Bartiş » Blog Archive » Amintiri din anul I
Amintiri din anul I http://blog.alexbartis.com/?p=125
ah!, de cand astept…
eu pentru povesti mi-am facut blog. mi se pare ca e jurnalul pe care-l pot uita deschis pe birou. pentru pareri despre politicieni si despre viata sociala, m-am angajat la televiziune. :))
vine curand si povestea mea despre mos craciun!
pana una – alta, poftiti o poveste si de la mine – http://peschetta.wordpress.com/2010/10/04/luptatoarea/
iata si povestea promisa. de craciun: http://peschetta.wordpress.com/2010/12/07/sa-fiu-mica-din-nou-as-vrea/
Pingback: Adi Hădean | Poveștile sunt daruri. Împarte-le!
uuuuu, si eu am o poveste fainuta de care imi aduc aminte cu drag. intamplata acuma doua luni, chiar la starbucks.
here it goes! http://sunnysideup-blog.blogspot.com/2010/10/good-karma-starbucks.html
O poveste adevarata si trista despre satele romanesti, ilustrata cu imagini si intarita cu vorbele lui Marin Preda:
http://www.pintravel.ro/2010/11/timpul-nu-mai-are-rabdare.html
Poate nu va incepe totusi cu „A fost odata…”…
Pingback: Cu cine beau o cafea la Starbucks? Grea decizie… | Chinezu
Pingback: Mă risc și vă întreb: voi cum vă beți cafeaua, bre? | Chinezu
Pingback: Cine mă ajută să dau un titlu acestei postări? | Chinezu