Și totuși, ce șanse dați unui Partid al Săracilor?

Vă spuneam zilele trecute că am primit un mail de la domnul Marian Dumitrescu, vicepreședinte al CNIPMMR, care îmi spunea că în 1995 a vrut să facă Partidul Săracilor. Și care mă întreba dacă nu cred că a venit acum vremea unui astfel de partid.

Reiau subiectul pentru că, fără să am o situație exactă, ci doar așa la ochiometru, cred că e subiectul din cauza căruia (puteam să zic și datorită, dar parcă e mai bună asta cu din cauza :D) am primit cele mai multe mailuri din existența acestui blog. Surpriza a fost că majoritatea lor erau pro-constituirea unui astfel de partid. Și doar câteva erau la bășcălie, nici unul cu adevărat împotrivă, să fie de ălă dur.

Am zis, așadar, să vă întreb și pe voi ce șanse ați da unui astfel de partid. În ceea ce mă privește, nu prea cred într-o astfel de construcție. Și vă dau motivele mai jos. Cu mențiunea că, desigur, I’ve been wrong before… :)

Cred că scena politică de la noi e cam aranjată deja. Pentru ca o nouă construcție să facă ceva brânză trebuie un buget colosal (vorbim de zeci de milioane de euro, trust me) și un efort logistic teribil. Bașca o gașcă de oameni care să se ocupe de gestionarea intreprinderii din toate punctele de vedere, iar oameni care să știe joaca asta politică nu prea mai găsești. Și timp, foarte mult timp, câțiva ani de investiții mari, bani, alte resurse și, foarte important, oameni.

Știu că multă lume confundă sondajele cu votul propriu zis. Ceea ce, firește, e o tâmpenie, dar asupra căreia nu are rost să insistăm acum. Spikeuri de astea pentru un așa-zis partid proaspăt apărut se pot realiza, fără un efort deosebit, dar de aici până la a te vota lumea este drum lung, tare lung. Iar candidații, oamenii din structurule de conducere, vă dați seama ce șeptel se strânge la așa ceva în primele luni, chiar ani de la înființare? E faza clasică de muscă ce trage la rahat. Căci fix așa e un partid în România când se înființează, un rahat mai mare sau un rahat mai mic, în funcție de resurse.

Veți observa, atenți fiind, că nu am zis nimic de ideologie. Ar fi și culmea să o fac. Poate nu știți, dar țara este condusă de un partid care nu numai că nu are ideologie, dar nici măcar nu îl interesează așa ceva. A trece de la stânga la dreapta în câteva minute nu e chestiune de strategie, e nesimțire ciolănistică înălțată la rand de principiu de ontologie politică. Așadar, îngăduiți-mi să nu cred că alegătorul se va uita cu lupa la doctrină, ideologii și alte cuvinte mari, pervertite incredibil de mult în ultimii ani.

Și totuși, de dragul discuției, cam ce ar propovădui un posibil Partid al Săracilor? Ieșirea din sărăcie? Îmbogățirea? Dreptul la muncă? Toate partidele zic asta. Să o dea pe partea populistă? E ocupată și zona asta. Să o dea pe naționalism, pe faza cu Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare? Dusă și asta. Tot ce ar putea face este să o dea într-un stângism de ăla comunistoid, bazat exclusiv pe nostalgia după vremurile când lumea trăia ca să nu moară și pe care, zău, nu poți construi ceva serios.

Ca să o scurtez, nu cred că Partidul Săracilor ar avea vreo șansă în România acum. O mișcare națională (sau cu pretenții de a fi națională) da, s-ar putea crea. După care să te lipești de un partid clasic. Și vreo 2, maximum 3 tovarăși din mișcarea asta să prindă ceva posturi pe undeva. Și gata, s-a terminat și cu partidul ăsta. Cum s-a terminat cu sute, dacă nu mii, în ultimii 20 de ani.

PS. Există un partid pe care îl aștept de multă vreme în România. Ăla ecologist. Care să ocupe zona verde de la noi și să fie un fel de UDMR când vine vorba de înclinarea balanței. Dar vad că mai am mult de așteptat…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Și totuși, ce șanse dați unui Partid al Săracilor?”

  1. iar cand liderii si membrii partidului saracilor incep sa se imbogateasca ce facem? ;)

    anyway, saracii sunt saraci din motive destul de evidente: asteapta ca altii sa le rezolve problemele, iar crearea unui astfel de partid nu ar face decat sa ii mentina in saracie, caci toti ar astepta ca acest partid sa-i scoata din rahat, nefacand nimic

    de altfel, exista si acum un partid al saracilor, cel putin la nivel de electorat: se numeste PSD (ex PSDR, ex FSN, ex CFSN, ex PCR)

    plus ca mai incerca unul sa faca ceva similar, numa` ca-i zice partidul prostilor, pardon, poporului

    in concluzie: da, as saluta si as sustine si eu intrarea pe scena unui partid ecologist

  2. Cand s-o dat drumul la democratie, adica in anii ’90, eram ferm convins ca voi vota doar cu verzii. Politica nu ma atragea atunci, si nu mor de dragul ei nici acum. Dar vad ca astept si eu sa apar un partid verde autentic.

  3. Prin popor umbla o vorba: ” … de ce alegem alti, sa se ajunga si aia? Mai bine tot astia ca deja s-au ajuns. Si ma intreb ce vor zice de acest partid, mai ales cand vor afla ca sunt saraci …. :)

  4. Denumirea e buna. Pentru membrii partidului. Ca pentru cei de la sefia lui… in cateva luni… n-ar mai fi reprezentativa :) Doar suntem in Romania! Ce rost are sa faci un partid daca nu te imbogatesti de pe urma lui?

  5. Pai am si eu o intrebare…Saracii nu sunt oamenii aia care atunci cand dau de bani, devin lacomi? :) Sau daca esti sarac inseamna neaparat ca esti si cinstit? Sunt confuz…eu nu gandesc asa….

  6. Cand intr-o tara ai saraci care accepta sa poarte lozinci cu „Noi vrem respect” la tv, trebe sa te intrebi mai multe chestii.
    @Chinezu incearca, e pe drumul cel bun, penca vrea sa fie cat mai pragmatic: ba pe mijloace, ba pe mesaj, ba pe ideologie.
    Eu cred ca nu suntem suficienti de pragmatici.
    Ce/Cine a reusit la noi in ultimii ani? in afara de partidele parlamentare si oamenii din interiorul lor.
    Nu avem decat 2 cazuri: Oprescu si Becali. Sigur sunt subiectiv, aici va provoc un pic sa reactionati.
    Zic sa tragem o concluzie despre limitele politici in a genera partide/curente/etc: un curent politic nou nu are legatura cu jocul politic consacrat. Jocul politic consacrat este format din: reguli, joc si rezultatele jocului.
    Degeaba noul partid incerca sa joace jocul si sa foloseasca rezultalele daca nu poate sa impuna cel putin o regula noua.
    Despre tema cum impunem reguli noi in joc ma mai gandesc daca sa scriu. :)

  7. Măcar ca nume, Partidul Săracilor mi se pare tare neinspirat. Adică hai să ne adunăm noi toţi, săracii şi bătuţii de soartă, ca să ce? Să ne plângem de milă unul altuia? Mai bine ii spui PSBJ – Partidul Sătuilor de Bătaie de Joc sau Partidul Respectului de Sine (deşi la noi, in RO, politica şi respectul de sine se cam bat cap în cap).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.