04.12.2016

Ce mai înseamnă familia pentru tine?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mulţi dintre voi poate că strâmbă din nas când văd cuvântul „mai” în titlu. Şi eu strâmb din nas, dar, cu toată strâmbarea de rigoare, îl consider necesar. Pentru că modul în care alegem mai nou să facem parte dintr-o familie s-a schimbat. Noi ne-am schimbat. Dăm mereu şi mereu vina pe lumea în care trăim, pe vremurile care ne lovesc dur şi iremediabil, pe orice altceva, numai pe noi nu. Şi, de fapt, tot timpul noi şi numai suntem de vină pentru ceea ce ni se întâmplă când vine vorba de familie.

Ţin minte cum se adunau fraţii şi surorile mamei mele (7 de toţi), cu familiile şi, uneori, cu nişte prieteni care au auzit de petrecerile astea şi vroiau să vină şi ei să vadă ce şi cum. Nu exista sărbătoare de asta clasică, tradiţională sau măcar câteva zile de naştere să nu se adune şi să petreacă timp împreună. Şi veneau din toată ţară, că viaţa i-a trimis în tot felul de locuri. Mai calculaţi şi şleahta de copii care se aduna încet, încet, pe măsură ce timpul trecea şi apăreau alţi puradei şi veţi înţelege ce se întâmpla la o reuniune de asta de familie.

Pe lângă adunările astea, mama ţinea legătura cu ei cel puţin pe săptămânal, pe telefon. Şi atunci nu era cu mobile şi tehnică de asta de poţi şi din budă şi din vârf de munte să vorbeşti cu cine vrei. Se sunau unii pe alţii, povesteau, se ajutau între ei. Era, că nu găsesc un cuvânt mai bun, un adevărat clan.

Acum eu mă uit la mine. Abia ce mai reuşesc să ţin legătura cu sora mea cea mare din Baia Mare şi cu aia mică din Germania. Ne auzim atât de rar că mi-e şi ruşine să vă spun… Iar despre cohorta de veri şi verişori, ce să vă mai spun… Sunt unii cu care nu m-am văzut sau auzit de mai bine de 10 ani…

Aşa că revin la întrebarea din titlu. Ce mai înseamnă familia pentru tine? Cu tot cu acest „mai”…

PS: Ştiu că nu vă plac corporaţiile, aşa, în general. Dar mie mi-a plăcut foarte tare ideea Microsoft de a face un dictionar online care să conţină definiţia familiei. Aşa că vă rog să ziceţi şi voi părerea voastră. Că e păcat, dacă tot se centralizează :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce le povestim nepoţilor: că am trăit o viaţă în cubicals

Despre şedințe (aberaţii personale despre aberaţiile altora)

9 comentarii

  1. marți, 23 noiembrie 2010, 09:22

    Ideea este sa distrugem tot ce-i bun si frumos, nu asta am invatat de la „fruncea” poporului, ca este democratie?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 23 noiembrie 2010, 09:28

    @naomi
    daca vrei sa zici ca basescu e de vina ca noi nu mai ave timp de familia, atunci io ma duc si ma arunc sub avion

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 23 noiembrie 2010, 09:41

    Individul comunist este invatat sa se lase influientat de cei mari iar generatia tanara a fost crescuta in ideea parintilor:” … daca eu nu am avut, ei sa nu duca lipsa” si uite asa familia se bazeaza pe starea materiala si nu pe cea sentimentala, spirituala…. Si cel mai mult lipsa lui Dumnezeu din familiile noastre face sa fim egoisti si indiferenti

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 23 noiembrie 2010, 15:41

    Păi dacă familia şi clanurile dispar este de bine pentru domnul Băsescu, că tot vrea el să schimbe Constituţia, ca să nu mai fim stat social! Trăiaască capitalismul sălbatic şi alienarea individului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 23 noiembrie 2010, 17:46

    Familia este tot ceea ce iti este alaturi la bine si la rau, fara de care n-ai mai fi tu, fara de care nu mai existi asa cum ai existat pana acum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. Okham
    marți, 23 noiembrie 2010, 19:19

    Da, si marmota…Mestere, e feedback de kko la” Microshop ” si mai bagi cite un PS? Cita vrajeala ai in matale, esti praf si pulbere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. marți, 23 noiembrie 2010, 23:07

    @Okham
    cand e ziua ta?
    ca sa iti fac cadou o pereche de coaie
    sa poti sa comentezi si tu ca omu, nu ca viermele in anonimat

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 24 noiembrie 2010, 11:25

    Familia este reprezentata de o persoana sau doua sau trei etc. unite printr-un fir invizibil (adica de pluta) care te ajuta sa plutesti intr-un ocean involburat de griji si tristeti, care te invata sa innoti, care te invata sa pescuiesti, care te invata sa nu treci prin viata ca o gasca prin apa sau ca un tren prin gara.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. marți, 30 noiembrie 2010, 00:40

    L-am stresat pe Vladut o perioada cu asta si asta e tot ce am putut obtine:
    http://sirimie.blogspot.com/2010/11/ce-e-familia.html

    PS> Nu particip la concurs, just for the record :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *