10.12.2016

Această postare a fost amânată nepermis de mult

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Preambul
Cred că acesta este primul rateu mai serios pe care îl dau aici pe blog. Și mi-e o ciudă de îmi vine să îmi trag palme singur. Pentru că această postare trebuia să apară de câteva zile, dar apare abia azi. Aș putea găsi scuze cum că am fost plecat pe alt continent (săracu de mine…) sau că mi-am revenit greu la revenirea în țară. Dar ar fi de prost gust să fac așa ceva. Întârzierea îmi aparține 100% și mi-o asum integral. Vă spun asta pentru că așa mi se pare fair, să fiu sincer cu voi și când dau chix…

Și ca să fie părerea mea de rău și mai și, culmea e că această campanie îmi place foarte tare. Ca să nu mai zic că e prima făcută de Microsoft pe chinezu.eu. Așa că, vă dați seama, mi-am ales și io un moment impecabil să dau cu mucul în zeamă.

Așa că, terminând cu lamentările care nu arată altceva decât că și chinezu e om imperfect :D,vă invit cu mare, mare drag să participați, până pe 25 noiembrie, la scrierea unui dicționar online despre familie. Puteți face asta pe twitter, pe htagul special creat în acest scop #W7Fam. Până acum s-au strâns acolo niște definiții foarte faine, dar eu sunt sigur că voi puteți mai bine de atât, că doar vă știu :D

Mai jos aveți și draftul pe care îl pregătisem de nu știu câtă vreme, dar care, bou cum vă spuneam fiind, nu l-am publicat până acum, când acest preambul a devenit mai mult decât necesar.

Postarea propriu-zisă
Vrem, nu vrem, am cam început să devenim încet, încet o familie 2.0. Vorbesc despre noi, cei de vârsta mea, adică de ăștia până în 40 de ani. Care consumăm internet la greu, ca să nu mai vorbim de copiii noștri :D De multe ori, cum mi se întâmplă și mie, ne trimitem mesaje și stabilim anumite chestii în familie pe mail, pe messenger sau (doamne, iartă-mă :D) pe FaceBook. Deci, ca să revin rotund, cam suntem o familie 2.0 :D

Și pentru ca o familie 2.0 să funcționeze, ai nevoie și de niște tooluri pe măsură. Adică, normal, de bază rămâne de la mare distanța comunicarea directă, dar la faza cu calculatorul, cu netul, cu alea, alea, ai nevoie și de niște de astea mai moderne :D Eu unul am început să învăț de la Alecul meu (11 ani jumate) tot felul de șmecherii de aplicații și softulețe, că începe din ce în ce mai bine să le cam aibă cu de astea :D

Acuma vin și vă întreb pe voi dacă vi se pare că și Windows 7 Family Pack intră în aceeași categorie (mă știți doar că abilitățile mele tehnice se opresc abrupt în fața limitărilor mele :D). Și întreb asta pentru că eu nu mă pricep decisiv, așa că prefer să dau cuvântul celor care înțeleg mult mai bine cum funcționează :) Ca idee, m-am prins ce face, că doar am primit dosar cu această campanie (da, este o campanie, dar daja v-ați prins :D), în care se explică toată tărășenia. Dar parcă tot mai bine m-am obișnuit cu voi să vă dați cu părerea, pentru că înșeleg mult mai mult din comentariile și din reacțiile voastre decât din cititul nu știu căror prospecte :D

Mai trebuie să vă anunț că (și aici citez din comunicatul oficial) ”Microsoft România anunţă disponibilitatea Windows 7 Family Pack în oferta partenerilor din retail din România, Domo și Carrefour. Produsul este lansat printr-o promoție specială: un singur pachet cuprinde 3 licențe Windows 7 Home Premium Upgrade și DVD pentru instalare atât pentru 32 biți, cât și pentru 64 biți. Suita Windows 7 Family Pack le permite utilizatorilor să se ocupe eficient de activitățile zilnice, este un pachet promoțional accesibil, având în componenţă aplicaţiile şi programele îmbunătăţite incluse în noul sistem de operare Windows 7. În plus, odată cu achiziționarea acestui produs, utilizatorii pot beneficia gratuit de Intenet Explorer 9, Windows Live Essentials 2011 și Microsoft Security Essentials.”

Și pentru că nici twitterul nu poate lipsi din această discuție familială :D, vă invit pe htagul special creat por vos W7Fam (mă scuzați, prea multe zile de America de Sud :D), unde să băgați ce credeți voi că este familia, definiția ei sau, mă rog (căci vă știu atât de bine :D) să băgați voi caterinca aia mișto pe care o executați când aveți chef :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cazul transfer.ro mă face să nu mă pot abține

Cam de multă vreme nu v-am mai recomandat ceva…

14 comentarii

  1. miercuri, 17 noiembrie 2010, 17:22

    Catalin Avramescu sustine independenta Tinutului Secuiesc..
    http://www.youtube.com/watch?v=qYeq-1690mI
    Ce parere aveti?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 17 noiembrie 2010, 17:28

    Chinezule, e de bine. Intrucat e campanie de la alde „mic-si-moale” (nu asta inseamna? :D) era normal sa-i admonestezi. In felul tau, non-tehnic, desigur.

    Da, e normal ca parintii sa invete de la copii dincolo de un anumit moment. Mai ales daca inclinatiile copiilor sunt diferite de cele ale parintilor. Dar, for cryin’ out loud, mie nu Windows imi permite sa ma ocup de activitatile zilnice – exista un alt sistem de operare care face asta mult mai eficient… Iar familia 2.0 e ca sa pot vorbi cu doamna pe vreo forma de instant messaging cand suntem eu in… bucatarie, iar ea in vastele spatii din restul garsonierei. Traiasca wireless-ul!

    Ave, Linux user #221713. Let the flames begin! :) (si nu, nu ma supar daca moderezi acest comentariu). Mai ales ca suporterismul la adresa unui sistem de operare sau a altuia a fost cauza primei – si celei mai importante – certe dintre noi. Totusi, am ramas fiecare pe propriile pozitii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Okham
    miercuri, 17 noiembrie 2010, 18:27

    Mestere, ce IQ ai?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 17 noiembrie 2010, 20:07

    acum doua zile mi am facut primul meu blog, am incheiat citatul. Acum spune-mi tu maestre am vreo sansa la viata sau e prea tarziu? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 17 noiembrie 2010, 20:25

    Imi e si frica sa scriu pe aici ca cine stie cine se gandeste sa imi traga 2 peste bot dar un lucru este clar.
    Toti producatori de softuri trebuie sa se gandeasca la utilizatorul home frate.
    Pai imi iau calculator, imi iau win, trebuie sa iau si pachetul office, baga bani si in adobe pdf, ia mai cumpara si 2 jocuri- antivirus an de an, ca ai bani prea multi tata. si asta doar ca sa am calculator acasa?
    Eu clar, optez pe licenta free.nu sunt obligat sa dau bani pe toate cacaturile ca a scos nu stiu ce nu stiu cine.
    La munca e alta treaba, firma trebuie sa cumpere si daca vrea sa lucrez de acasa sa imi cumpere programul, nu sa ma duc sa il piratez de pe nu stiu unde.
    Mutumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 17 noiembrie 2010, 21:15

    @Sonia Lorena
    fiind pe langa subiect, nu comentez nimic

    @Ave
    right on, man :D
    dar sa stii ca tot trebe sa dai berea aia candva, nu scapi cu comentarii de astea profunde :D

    @Okham
    castravetele este un fruct dicotiledonat de culuare galben verzui

    @kmaro
    e prea devreme de spus, maestre, e prea devreme :))
    ai vino matale peste vreo 3 luni si apoi discutam, ok? :D

    @ness
    nu sunt deloc de acord cu tine, dar iti inteleg rationamentul
    nu il accept, dar il inteleg :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 17 noiembrie 2010, 21:32

    @Okham, mai mare ca al tau fii sigur.

    Referitor la subiect, ca sa nu fiu total offtopic, subscriu la ce zice Ness. Degeaba tot lansezi, tu ca si principala companie de sisteme de operare, nustiucate versiuni de windows, daca nu bagi office, adobe, un antivirus bun in pachetul de baza, softuri din astea esentiale fara de care un calc/laptop nu poate trai, n-ai facut nimic. Atatea versiuni de windows si totusi la fiecare instalare trebuie sa-mi instalez progrămelele astea. Pai treaba-i asta?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. Okham
    miercuri, 17 noiembrie 2010, 21:59

    @Vasile, apuca-te de poker, si lasa chibitatul.Be a man, boy. Chinezule, un dus rece e bun la sanatate, ca de castraveti are grija Banicioiu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. miercuri, 17 noiembrie 2010, 22:02

    @Okham
    castravetele este un fruct dicotiledonat de culuare galben verzui

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. miercuri, 17 noiembrie 2010, 22:06

    @Vasile Manu: Da, din pacate trebuie. Si-asa Microsoft si-a luat amenda pentru politici anticoncurentiale.
    Pe de alta parte aveti la dispozitie alternative complet gratis SI libere. Eu de exemplu am alt sistem de operare pe laptopul de serviciu. Cu TOATE instrumentele necesare: aplicatie de office, antivirus – stai, ca asta nu-mi trebuie, dar mai scanez unele fisiere -, cititor de PDF-uri si asa mai departe. Chiar si cateva joculete, fix pe gustul meu. :) Fara sa dau vreun leu, perfect legal.

    Dar sa nu-l suparam pe sponsorul proprietarului acestui interesant blog (pe care il invit la o bere dupa vreunul din concursurile de aeromodele indoor care se vor desfasura in perioada urmatoare :)) ) facand „antireclama”. Ideea e ca aveti cu totii de unde alege, dupa preferinte si dupa bugete. Eu prefer varianta free, altii pot prefera diferit de mine. E loc pentru toti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. miercuri, 17 noiembrie 2010, 22:18

    @Vasile Manu @Ave
    mah, voi sunteti de la concurenta… :))))))))))))))
    lasa, bai, ca e loc pentru toti, iar unii chiar nu au competenta voastra in chestiunea in cauza
    asta ca sa nu zic pe sleau ca sunt tantalai cam ca si mine cand vine vorba de de astea :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. B.
    joi, 18 noiembrie 2010, 00:23

    pentru familia 2.0, un quiz despre web 3.0: http://computer.howstuffworks.com/web-30-quiz.htm

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. joi, 18 noiembrie 2010, 08:07

    Acum ceva timp ma duc sa fac si eu la o „banca mare” cum face toata lumea un cont pentru plati online-telefon facturi banci alea alea ca tot romanu.
    Si ajung acasa si hopa. nu pot frate sa intru pe aplicatie decat dupa win si musai browser internet explorer.
    ca vezi doamne nu se poate ca avem contract cu mic… si nu putem sa dam certificat decat pe ie.
    Pai frate, hai sa zicem de cei ce folosesc alte distributii. vrei ca banca sa atragi clientii sau te limitezi doar la 3 sferturi. sunt multi care au dat o caruta de bani (utilizatori casnici) tu ma fortezi sa cumpar si win si ce mai imi trebuie doar sa intru pe o aplicatie??
    Asta e.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. joi, 18 noiembrie 2010, 08:18

    @Ness: schimba banca :))))))
    @chinezu: sa stii ca mai nou nu trebuie sa ai multe cunostinte tehnice nici pentru „astelalte”. In plus, noi nu suntem „concurenta” pentru ca nu luam bani pentru asta ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *