10.12.2016

Dragilor, I’m coming home :)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ehei și uite cum ”Jurnalul sud-american de esență tare”, realizat în colaborare cu berea Stejar a ajuns la penultimul capitol :) A fost o săptămână frumoasă, densă rău, dar deja mi s-a făcut un dor de piticii mei, de Adina mea, de voi, la urma  urmei, de nu are rost să povestesc :)

Mă așteaptă un drum tare lung înapoi. Plecăm din Montevideo pe la ora 12.00, ora României, mergem la Buenos Aires, stam vreo 4 ore pe aeroport, după care mergem la Roma (un zbor de vreo 13 ore și ceva…), iar acolo mai stăm câteva ore până să luăm avionul spre București. Adică, trăgând linie și adunând așa în mare, o să fie vreo 36 de ore de călătorit. Dar nu are importanță, gândul că ajung să îi strâng în brațe pe minunații mei îmi dă aripi :)

Despre meciul de ieri ce să vă mai zic? Presupun că oricum știți deja rezultatul. Mai ales că am auzit că atmosfera de la Stejar Pub a fost una excelentă, motiv pentru care vă spun: sunt mândru de voi, băăăăă! :D Ca să sintetizez scorul 21-21, spun doar că de frică să nu ne bată, ne-a fost frică să îi batem :) Diferența teoretică de valoare dintre noi și ei s-a lovit frontal de jocul plin de entuziasm al uruguaienilor și de o stare (ciudată, zic io…) de timorare din partea băieților noștri, inclusiv din partea celor mai experimentați.

Până la urmă, rezultatul nu este unul rău. Io zic că nu avem cum să pierdem calificarea. Mai ales că la București simt eu că o să avem un public fantastic :) Aici au fost câteva mii de oameni, dar au fost momente în care galeria noastră de doar vreo 17 oameni i-a redus la tăcere. Fantastică această galerie, condusă chiar de președintele Federației Române, Alin Petrache, cel care nu a vrut să stea la oficială, ci în gașca aia excelentă îmbrăcată în galben :D

Hai că vă las. Că trage Lucian Lorin de mine să plecăm. Ne vedem acasă.

Să fiți iubiți!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

No bun!

Europa este casa mea (concluzii după America de Sud)

8 comentarii

  1. Adrian SM
    duminică, 14 noiembrie 2010, 12:20

    Aşa suntem noi chinezule, nu ştim să jucăm decât cu echipe mari.Cu de ăştia mai mititei deseori ne împiedicăm….
    Tare m-am binoclat după tine în gaşca aia de ultraşi numa nu te-am văzut.Data următoare o să-mi pun ţvicărul… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 14 noiembrie 2010, 12:39

    Drum bun! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Mircea Pauseniuc
    duminică, 14 noiembrie 2010, 15:21

    Bravo a todos !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. duminică, 14 noiembrie 2010, 15:33

    Drum bun… si daca ai timp, uite-te prin Roma dupa rucsacul meu ca prostii din Fiumicino n-au fost capabili sa-l puna pe avionul de Bucuresti (oricum, aeroportul din Roma este semnificativ mai prost decat cele din Bamako si Casablanca prin care am trecut)…
    Drum bun si sa nu-ti fure italienii din bagaje

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. duminică, 14 noiembrie 2010, 16:01

    drum bun ! ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. duminică, 14 noiembrie 2010, 18:24

    hai acasa ca avem treaba!
    daca se mai iveste vreo astfel de ocazie, ma duc eu in locul tau…. ca sa nu te mai chinuiesti cu atatea ore de zbor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. duminică, 14 noiembrie 2010, 19:37

    Sa ajungi cu bine. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. duminică, 14 noiembrie 2010, 19:56

    astia de la antene au ceva cu tine?
    au tot aratat niste suporteri, de mai multe ori, dupa spusele lor – opspe rumani….
    dar nu au spus nimic despre chinezi, si nici nu le-au incaput in cadru…..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *