07.12.2016

RIP „15 septembrie”. Life goes on, de altfel

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pe vremea mea (aiaiaiaiaiaia, cum sună asta…), adică atunci când eram şi io şcolar, treburile cu începutul de an şcolar erau foarte simple: ştiam, era bătut în cuie, nu se exista altfel, şcoala începea pe 15 septembrie fix, indiferent în ce zi cădea (cu excepţia duminicii, fireşte, sâmbăta included, că noi făcea şcoală sâmbăta, fireşte). Nu era complicăciunea asta de acuma.

De fapt nu e nici asta nu ştiu ce complicăciune, dar mie îmi pare rău că pierdem brandul ăsta „15 septembrie”. Pentru că io zic că pentru generaţia mea „15 septembrie” era un mare brand, care avea în el valori precum emoţia revederii cu colegii, feelingul unui nou început, borna aia de viaţă că a mai trecut un an.

Acum şcoala începe când vrea muşchiul ministerului. Care face nişte calcule algoritmice deosebit de complicate, ncesitând pentru asta un întreg departament cu un buget substanţial, care ţine cont şi de fazele lunii, de cota apelor Dunării şi de culoare piciorului spate-stânga la broască pentru a stabili irefutabil data începerii şcolii.

Păcat. Atâta zic, păcat…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dragilor, uite că am ajuns și speaker :)

Noi, în felul nostru, suntem nişte minunaţi, desigur

10 comentarii

  1. vineri, 3 septembrie 2010, 07:47

    La studenti umbla vorba in targ cum ca se incepe in 27,in 1 sau nu se mai incepe ca poate mai fac si profesorii o greva ceva..probabil ca oamenii de la minister muncesc romanezeste cu un avant lenos..dorind sa ii depaseasca pe asiatici la toate capitolele la care ei au terminat cursa si nu mai sunt nici macar la vestiare in timp ce noi nici nu am luat startul in marea cursa a dezvoltarii economice

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 3 septembrie 2010, 07:48

    Pe vremea ta erau oameni cu cap, doar ca un pic draconici, la putere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 3 septembrie 2010, 07:52

    Pe vremea mea – a generatiei de probe/teste – adica cobaii invatamantului – scoala incepea intre 1 si 15 septembrie, in functie de fata botiza a ministrului. Noi am fost prima si ultima generatie care am dat bacul la resedinta de judet. Fraiestenii de la minister sperau la niste cheltuieli reduse, dar s-a dovedit o afacere proasta – a costat dublu. De regula astia gandesc cu fundul…n-au creier…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 3 septembrie 2010, 08:36

    mama, si ce tambalau era la scoala pe 15 septembrie – ne revedeam, ocheam colegele care se mai „coceau” peste vara (de, cresteam si noi), ne masuram sa vedem care a crescut mai mult in inaltime si ziua se incheia apoteotic cu o partida de fotbal in curtea scolii, asa, de bun-venit :D aia si ultima zi din anul scolar erau cele mai misto :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 3 septembrie 2010, 08:49

    ce era misto pe 15 septembrie era ca se termina scoala mai repede (la noi cel putin) si aveam timp sa merg la un coleg sa ne jucam Duke Nukem 3D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 3 septembrie 2010, 08:50

    Stati ca eu n-am inteles? Nu se incepe scoala in 15 septembrie? Pai pica miecurea si daca nici miercurea nu-i zi buna de inceput ceva, atunci chiar s-a intors lumea cu dosul in sus.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. vineri, 3 septembrie 2010, 08:54

    Imi amintesc… si mai ales de data zilei mele de nastere 16 Iunie…
    Vacanta mare…
    Ce vremuri !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 3 septembrie 2010, 13:57

    Da bre, si compunerile incepeau cu „Este 15 septembrie, prima zi de scoala! Elevii merg agale pe aleile umbrite de castani cu gandul la 15 iunie…. Ce frumoasa este scoala.” =))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 3 septembrie 2010, 20:48

    ca orice mare brand uite că şi acest „15 septembrie” se rebrănduieşte şi se transformă încet încet în „altul mai trainic şi mai frumos”…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. luni, 6 septembrie 2010, 15:48

    Pai da, scoala incepe in ziua de luni cea mai apropiata de 15 septembrie, ce-i asa greu de inteles?
    Ce romantici sunteti pe aici, fac pariu ca elevii din ziua de azi nu dau 2 bani pe faptul ca incepe scoala, ei si-ar dori sa nu mai inceapa deloc. Dar e bine ca macar ii mai aduna de pe drumuri si-i mai ordoneaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *