Hai să pornim de la ştirea cu primul bar de swingeri din Bucureşti. Şi să continuăm cu câteva gânduri personale. După care vă dau cuvântul.
Ca să înţelegeţi cât de conservator şi de patetic-previzibil sunt când vine vorba de larga lume a sexului, am auzit de termenul ăsta „swinger” abia anul trecut, cred, sau maximum de vreo 2 ani. Mi-a explicat un prieten, râzând, ce înseamnă, am dat din umeri şi am considerat capitolul încheiat, punând ştampila mea preferată pe acest dosar, ştampilă care se intitulează „fiecare cu pizda mă-sii” şi care, dacă îmi permiteţi, în acest context se potriveşte la fix.
În rest, pudibonderia mi-e mai străină decât bunul simţ îi este străin lui Boc, aşa că fiţi pe pace când vă spun că mai degrabă veţi vedea o cămilă trecând prin urechile unui ac decât să mă vedeţi pe mine roşind când vine vorba de o răsturnică, o fofoloancă sau o mătărângă.
Dar, în acelaşi timp, îmi displac oamenii care, indiferent de subiectul care se discută, bagă repede una de aia sexuală, sau care se opresc brusc din poveste care să îţi spună (de fapt, să îşi spună, că aşa sunt ăştia) „mamăăăă, ce cur are aia…”, sau cărora le curg balele numai când faci o firavă aluzie la niscaiva sex.
Nu clasific oamenii în funcţie de apetitul lor sexual, de orientările sau de preferinţele lor sexuale. Pentru mine poţi fi cel mai ne-gay om din lume, dacă eşti cretin, eşti cretin, după cum poţi fi cel mai gay om din lume, dar să fii un tip impecabil. Sula cu prefectura, şi în acest caz, nu au absolut nici o legătură.
Pe scurt, ca să nu o mai frec la rece (observaţi ce expresii adecvate contextului folosesc :D), în materie de apreciere a lumii prin ochi sexogenic, nu sunt altceva decât un patetic, modest, umil, indiferent dătător din umeri şi degrabă văzătoriu de treaba proprie.
Acum e rândul vostru…
13 thoughts on “Despre sex numai de bine, fireşte”
pentru a continua articolu’ in expersiile specifice, recomand sa faci o modificare, si anume in loc de „dătător din umeri ” sa o schimbi in „dătător din cur” :D
In rest numa de bine, si io’ is pe treaba mea, si subscriu la idea: fiecare cu pizda masii!
Am primit si eu aseara in centru vechi un flyer cu swingeri. Dar cred ca sunt prea batran pentru asta :))
Mai, eu am niste prieteni, sot si sotie, care mai practica asta din cand in cand. Insa eu nu cred ca as putea face asa ceva. Acum, cum ai zis si tu, fiecare cu treaba lui!
Deci votez si eu pentru „fiecare cu aia a masii”, insa unii din pretenari s-au gandit deja a solutii. Se „cupleaza” un el si o ea care nu au nici o treaba unul cu altul si se duc „sa loveasca independent”! :D
Eu nu suport pe aia care pur si simplu stau si se holbeaza la una ca prostii si mai si striga ca prostii. Macar daca ar stii sa se uite discret sau sa nu se holbeze, ca holbatul e cu mult diferit fata de privit.
se duce lumea asta pe pula
„dezvoltarea” sexuala se datoreaza si cinematografiei care promoveaza din ce in ce mai mult astfel de lucruri
Cred ca-i interesant ptr unii/unele atrasi de asa ceva. Daca-i liber consimtit, legal, igienic, etc, si fara minori sau gay, mi se pare ca-i ok, mai ales daca nu deranjeaza pe nimeni. Parerea mea ;)
Inventivi mai sunt romanii .
Educatia sexuala pentru timizi
Habar nu mai au cum sa scoata bani!
Aia cu ” nu clasific oamenii in functie de apetitul lor sexual si preferinte”, face toti banii ! super !
Uite o chestie la fel de apocaliptica:
http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=803
Pica exact in ziua in care Vladescu se lauda ca i-a crescut pb-ul cu…..o.o3%
Pingback: Leapsa: voi ce muzica ascultati cand faceti sex? | Aici, Sonia Lorena
Salut tutror.
De ceva vreme mi-am deschis un site dating pt amatori de sex. Sar peste faza cum ca ideea de a ma imbogatii de pe aceasta nishe si spun doar urmatoarele. In romania modul in care barbatii abordeaza femeia,idiferent ca ea cauta sex pur si simplu sau cauta dar cica nu ar cauta… barbatii romani au impresia ca abordari de genul „ce xxx shucara ai” ,” ce ti-as face !!!”,” da-mi si mie id-ul tau” si alte chestii de genul acesta, determina femeia sa le sara in brate si sa apercieze manelismele si taranismele lor. Barbatul roman este un badaran vis-a- vis de femeie ,iar atunci cand isi face un profil pe un site xxx nu are nici cea mai mica fantezie,postand numai poze cu o scula din zeci de pozitii. Degeaba ma chinui sa-i „educ” si sa le explic prin bannere si texte ,ca fantezie sexuala inseamna altceva si faptul ca putine femei le raspund la mesaje se datoreaza abordarii de tip „mogulist”(ca tot este la moda cuvantul).
Bottom line… ne meritam soarta si locul in zona asta a europei si la capitoul sex.
Bafta si … cam atat!!