06.12.2016

Dacă Boc moare acum, numai mă-sa plânge după el

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Zicerea din titlu am văzut-o, într-o formă sau alta, în multe comentarii pe tot felul de bloguri sau siteuri şi am şi auzit-o, într-o formă sau alta, de mai multe ori în ultima perioadă. Ceea ce mă cam pune pe gânduri şi mă întristează în aceeaşi măsură.

Da, aşa este, acest guvern este de o tembelitatea magistrală. Boc şi „unde puii mei sunt ăştia” a setat un standard de o mediocritate parşivă ce va funcţiona ca termen de comparaţie pentru orice guvern va veni de acum înainte, pe principiul dacă suntem un pic mai buni decât paranghelia mânuită de Boc, atunci suntem buni. Mizeria portocalie în care ne scăldăm este de o împuţiciune imposibilă. Este, categoric, cel mai cretin guvern şi cel mai slab prim ministru ever, ever.

Dar.

Dar.

Dar.

Faptul că ajugem să îi dorim moartea sau să ne bucurăm, cel puţin declarativ, la o astfel de presupunere nu face altceva decât să dovedească irefutabil faptul că ne merităm mizeria în care ne-a aruncat Boc şi gaşca lui. A dori moartea unui om, a te bucura de aşa ceva nu este motiv de vitejie civică, ci dimpotrivă. Nu este semn al coaielor masive pe care le posezi, ci dimpotrivă. Nu este semn că eşti român vaccinat democratic, ci dimpotrivă.

A dori moartea unui om înseamnă că şi tu ai început să mori. Condoleanţe, deci…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum ne văd alţii pe noi, bloggerii

Scrisoare deschisă adresată domnului Christian Ciocan

2 comentarii

  1. miercuri, 25 august 2010, 07:29

    Sincer, cu greu ma decid ce prim-ministru a fost mai catastrofal – Boc sau Vacaroiu… Cred ca amandoi erau la fel charismatici si la fel de porniti sa faca lucruri…
    Dar, vin cu exemplul vecinilor nostrii de la est unde distructiva ca Timoshenko nu a fost nimeni…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 29 august 2010, 10:06

    Cam asa e in romania…suntem latini pur-sange :))…n-ai ce-i face :))

    la suparare: ….moarte
    la fericire: 10 ani in poze fara reparatii :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *