10.12.2016

Povestea porumbiței de pe balconul meu (neterminată)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Later edit: Cică sunt un mincinos pentru că, zice specialistul, o porumbiţă nu face atâtea ouă într-un sezon. Poate că m-am înşelat eu şi, de fapt, e altă porumbiţă cea despre care vă spuneam mai jos şi mi s-o fi părut mie că e vorba tot de prima. Dar dacă lacunele mele într-ale porumbitului mă fac mincinos, fie, aşa să îmi rămână numele…

Acum câteva săptămâni, am descoperit cu surprindere că într-o cutie de pe balcon, unde țineam io niște cabluri, sârme, piulițe și-au făcut cuib niște porumbei. Am zâmbit și am zis ia hai să îi zburtăcesc eu de aici, că nu am chef de găinaț pe balcon. Numai că, după ce am alungat porumbița de pe cuib, am văzut că sunt 3 ouă acolo, moment în care, firește, m-am înmuiat tot și am renunțat la gândurile mele curățător-războinice. Evident că am luat decizia să îi las acolo până ce puii o să poată zbura.

Ieri m-am dus pe balcon hotărât să fac curățenie, căci, după capul meu, puii deja trebuia să fie măricei. Cuibul era gol. Bun, zic, mission accomplished. Mă apuc să curăț pe acolo, că se adunase ceva mizerie atâta vreme, vă dați seama. La un moment dat văd 3 ouă întregi, dar cam înverzite. Mă încrunt. Ceva nu a mers bine… Îmi părea rău pentru porumbiță, dar asta e viața mi-am zis și am continuat să curăț.

Asta până am ajuns în colțul cel mai îndepărtat al balconului, unde, sub niște scânduri, am văzut aceeași porumbiță că își făcuse un cuib mai ferit și că în el are 3 ouă. M-am retras în liniște, am închis balconul, bucuros că, până la urmă, de pe balconul nostru tot vor reuși să zboare niște pui…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Hai să vă zic o glumă cu FaceBook

Cum ar putea Oprescu economisi nişte bănuţi

17 comentarii

  1. duminică, 22 august 2010, 08:13

    săraca prumbiţă ! din cauza ta o trebuit să mai facă încă tri ouă !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 22 august 2010, 08:13

    Nicu e cu pelicanii, tu cu porumbeii. Voi astia de la #DreamTeamRO aveti o simpatie pentru pasari, sau mi se pare mie? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. mihai
    duminică, 22 august 2010, 08:56

    Cand eram pe la 10-11 ani am avut porumbei, adica tot ce implica, loc special amenajat (pe acoperisul de la vece) numai acolo m-a lasat mama sa il fac :S am muncit cred o sapt de unu singur sa il fac, eram inebunit dupa ei… dar dupa ce am ajuns la liceu, fiind mai mult plecat nu am mai putut sa ma ocup de ei si a trebuit sa ii donez

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. lol
    duminică, 22 august 2010, 10:18

    Domnu’ Chinezu tocmai am inchis tebelizorul pe antena 3. Daca vrei sau daca poti sa imi spui parerea lu’ matale. Ce crezi asta Diaconescu are ceva minte? eu cred ca da,dar nu ii toata buna!! Sa justifici interventia lui Basescu de la Iasi, referitor la integritatea teritoriala a Moldovei, cand te pupi pe gingii cu pastorul Theoches care cere in clar iesirea in strada a maghiarilor , pentru autonomie teritoriala si sa nu reactioneze marele urs de la rasarit, cand Basescu bate campii?. Diaconescu este diplomat de cariera, duplicitatea este cam mare!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. duminică, 22 august 2010, 10:46

    ehee….sa vii la mine la crecatoria de porumbei de la tzara sa te invat cum sta treaba cu ei. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. lol
    duminică, 22 august 2010, 12:04

    Am vazut si a doua parte a emisiunii. M-a uns la inima prestatia Chinezului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. lol
    duminică, 22 august 2010, 12:08

    In privinta porumbeilor!! Problema este ca eu si cresterea pasarilor sunt ca si sinele de la calea ferata adica paralel .Eu cresc caini, un buldog si o maidaneza!!! Da sa iti traiasca porumbeii!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. duminică, 22 august 2010, 12:27

    @dan ghemes
    no, mai, ce zic io si ce intelege unuguru… :))))))))))

    @Florea Cristian
    daca vrei sa spui ca noi astia din DreamTeamRO avem stoluri, spune pe fata, ce dracu…
    ca doar asa e :))))))))))))))

    @mihai, @zumanu
    bai, io nu mi-am propus sa ii cresc, dar nici nu i-am putut alunga :)

    @lol
    asta i-am reprosat si eu in pauza, ca merge prea departe
    nu a zis nimic, a tacut…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. duminică, 22 august 2010, 13:16

    exact cum scrie mai sus . neterminata .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. al_core
    duminică, 22 august 2010, 13:26

    bag sama că balconul tău e cumva asemănător curții din spatele casei bunicilor. la fel de mare, la fel de plin cu obiecte nefolositoare adunate de vreme și la fel de organizat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. duminică, 22 august 2010, 15:10

    Si eu am o simpatie pentru porumbei, ii consider frumusetea orasului – http://www.serginho.info/porumbeii-frumusetea-orasului/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. duminică, 22 august 2010, 16:23

    Si uite asa ai scapat pana la urma de o pata pe karma :)
    Sa-ti zic eu una terminata.
    Acu’ cateva zile s-a reparat acoperisul de la bloc si inteligentii de muncitori au tras o plasa peste luminator . Toate bune si frumoase, numa’ ca au prins inauntru vreo 7-8 porumbei care-si faceau veacul pe acolo de multa vreme. Si uite asa, bietii porumbei incercau sa ajunga la perechile lor care apucasera sa iasa.
    Cata minte iti trebuie oare sa faci asa o treb’soara?!
    Noroc cu unul din vecini care-a desfacut plasa si i-a usuit din etaj in etaj pana au scapat.
    Acu’, ma gandesc io ca poate amaratii aia de muncitori au zis ei ceva inainte de a suda plasa aia, da’ si daca au zis, probabil simpatica noastra administratora le-o fi raspuns sa-i dea incolo de porumbei ca poate asa scapam si noi de ei.
    Minte nu, suflet ba!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. duminică, 22 august 2010, 22:17

    3 oua plus 3 oua egal 2 minciuni gogonate.Ha Ha Ha.Am avut porumbei vreme de 10 ani.Niciodata nu a facut o porumbita 3 oua.Amu na.Trebuia sa zic si eu ceva.Numai bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. luni, 23 august 2010, 06:29

    @Claudiu D.
    iti multunesc ca m-ai facut mincinos
    este, fara indoiala, dovada ca maramuresul meu drag naste numai si numai oameni cu mult bun simt
    o viata frumoasa sa ai
    sau macar sa incerci

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. luni, 23 august 2010, 07:26

    nu esti singurul care naseste porumbei fara sa vrea :)
    http://www.zoonapolitikon.ro/?s=national+geographic&submit=Search

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. luni, 23 august 2010, 08:49

    Da’ io vad ca voi pe-aicea aveti toti porumbei la cap.. Hai s-aveti o saptamana usoara!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. luni, 23 august 2010, 08:52

    M-am mutat intr-un apartament cu chirie zilele trecute. In ghiveciul din fata geamului am o porumbita cu pui :)
    I-am pus numele „Strutz”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *