„Întrucât spiritismul aduce o persoană sub influenţa demonilor, trebuie să respingeţi toate practicile spiritiste, oricât de amuzante sau de atrăgătoare ar părea. Printre aceste practici se numără consultarea globului de cristal, folosirea planşetelor Ouija, percepţia extrasenzorială, cititul în palmă (chiromanţia) şi astrologia. În casele care le devin teritoriu, demonii produc zgomote şi alte fenomene fizice. În plus, spiritele rele profită de înclinaţiile păcătoase ale oamnilor, provocând producerea de literatură, filme şi programe de televiziune care prezintă acte sexuale imorale şi nefireşti. Demonii ştiu că gândurile rele, dacă nu sunt eliminate din minte, vor prinde rădăcini şi îi vor determina pe oameni să se comporte imoral, asemenea lor”.
Am citat dintr-un flier primit pe stradă din partea unui nene de la ceva grupare de asta de pocăiţi. Evident că ideea principală e că diavolul conduce lumea şi că alea, alea, le ştiţi voi.
Bun, dacă reuşim (iar eu reuşesc asta fără nici o scremere) să ne disociem pentru o clipă de sentimentul religios, care ne-ar putea împiedica să analizăm situaţia cu maximă obiectivitate (sic!), am înţelege din citatul de mai sus că e vorba, de fapt, despre o luptă pentru market share. Piaţa fiind, desigur, duplexul format din mintea şi sufletul oamenilor, pe care se bat atât sectele religioase (hai mai bine să le zicem organizaţii, ca să includem şi bisericile clasice aici), cât şi cei cu astrologia, cititul în palmă şi celelalte înfierate de flier.
Ca în orice piaţă, şi aici e vorba de bani. Iar piaţa religioso-ezoterică are peste tot în lume o cifră de afaceri, ca să zicem aşa, absolut fabuloasă. Care de multe ori excede cadrul legal, fiscal, juridic etc. (nu insistăm asupra subiectului, deşi e taaaaaare interesant).
Când vorbesc despre religie and stuff în termeni de business, zău dacă îmi propun să jignesc pe cineva. Fac doar o constatare. Greşită poate. Dar dacă e greşită, aştept să mă corectaţi voi. Şi să discutăm un pic pe tema asta.
6 thoughts on “Cine guvernează în realitate lumea?”
o sa raspund la tilu direct , unii de care noi habar nu avem , sunt importanti si probabil si-au pus pionii la inaintare
Lumea, nefiind un tot unitar, nu este guvernată de nimeni, în ansamblu. Cel puţin deocamdată…
Religia e pt prosti restu is povesti …
Astea sunt niște prostii. În realitate nu guvernează nimeni. Dacă tot ai adus vorba de draci, fenomene fizice, religie vreau să adaug și eu 2-3 lucruri. Citisem despre Monica Tatoiu, care bolnavă fiind ea de cancer a fost tratată de un răspopit (am scris și pe twitter). A luat cancerul cu mâna domnle`. Adică, cum dracu? Răspopitul ăsta reușeste ce nu a reușit jdemii de doctori de atata amar de vreme. A descoperit leacul minune care te scapă de cancer. Probabil este vreo anafură specială. Prostii! Fiecare om/persoană/chestie cu viață are libertate de conștiință. Deci fazele de genu: dracu guvernează lumea, iar Dumnezeu privește de sus în jos sunt niște rahaturi. Nu sunt ateu – asta ca să nu îmi săriți în cap. Dacă gândești logic sigur îți vei da seama că ești condus de conștiință și că lumea nu este guvernată de draci, raspopiți care vindecă canceru cu anafură, nu chinezule? :)
Chinezule, de cand te citesc, de ceva vreme, m-am intrebat daca esti sau nu ateu. Pentru mine acest lucru nu ar avea nicio importanta, deoarece motivele pentru care intru pe aici nu au nicio legatura cu religia. Dar acum, legat de post-ul tau. Eu, prin credinta, cred atat in Dumnezeu, cat si in diavol. Acum, nu diavolul guverneaza lumea. Crestinii ( cred ca majoritatea, nu doar ortodocsii ) considera diavolul lipsit de orice putere, in afara de cea pe care le-o dam noi, lasandu-ne ispititi. Iar chiromantia, astrologia si alte practici oculte nu au nicio legatura cu crestinismul in sine, ba dimpotriva, il indeparteaza pe om de Dumnezeu. Nu poti merge si la vrajitoare si la Biserica, la fel de bine cum nu poti crede in horoscoape si sa te si rogi sa-ti fie bine. Pur si simplu nu au legatura una cu cealalta. Iar printre ispitele diavolesti se mai numara si acestea. Mersul la vrajitoare, horoscoapele, toate exista din dorinta, de altfel usor de inteles, a omului de a-si afla viitorul si de a obtine anumite certitudini. Doar ca intra in contradictie cu crestinismul si submineaza credinta in Dumnezeu. Acum, legat de partea asta cu business-ul: e drept, sunt enorm de multi bani. dar e normal sa fie asa. NU? Lumea cotizeaza, da bani in cutia milei etc. Conteaza mai mult cum sunt folositi acei bani. Caci banii trebuie sa fie un mijloc, nu un scop. La asta ar trebui sa fie oamenii, la ce se face in general, ce manastiri se restaureaza, ce carti se tiparesc si se distribuie gratiut ( iar BOR a facut asa ceva recent cu Noul Testament), cate cantine gratuite au saracii . Nu ca are neapart popa masina…
La asta ar trebui sa fie oamenii atenti* ( mii de scuze, n-am revazut comentariul inainte de postare)