Aseară nu ştiu ce m-a apucat, dar mi-a venit cheful să mă uit la un talkshow politic. Pe principiul, băi chinezule, dă-te-n patina mea, mai pune mâna pe telecomandă şi mai înfruptă-te din preaplinul tembelizoresc. Numai că imediat ce am mutat canalul pe o astfel de discuţie (nu spun care, căci este irelevant pentru ce zic aici) mi s-a strâns stomacul, sprânceana mi s-a încruntat şi mi s-a făcut o silă teribilă… Drept pentru care am decis instant să revin pe Discovery unde performau minunaţii de la Top Gear.
O reacţie firească din partea mea, cea de scârbă faţă de bălăcărelile politice la care asistăm pe la televiziuni, veţi spune. Oare?
Una din interpretări ar putea fi că dau dovadă de laşitate. Şi că din considerente ce ţin mai degrabă de confortul personal, de un pseudo sistem de auto-apărare împotriva mizeriilor politicianiste, decid să mă retrag din viaţa cetaţii, să schimb statutul de zoon politikon (cu accentul pe polisul din sintagmă) cu cel de homo suficientus. Numai că, zice un mare înţelept, atunci când din ce în ce mai multă lume tace, politica se aude din ce în ce mai tare…
Vorbim de o alegere, de sfânta şi atât de întortocheata, dar atât de umana în esenţă alegere atunci când alegem să nu ne mai intereseze politica? Întreb pentru că a alege înseamnă să ai în faţă mai multe variante (hai să le reducem la fix două în acest caz) aproximativ egale ca valoare şi să te decizi asupra uneia din ele. În speţa de faţă ai aşa: aleg să nu renunţ la a urmări politica sau aleg să mi se rupă de politică. Şi dacă a ţi se rupe de politică este varianta facilă şi cu costuri personale apropiindu-se periculos de zero, în primul caz trebuie să munceşti pentru a-ţi aduce singur argumente care să îţi fundamenteze decizia. Ceea ce face alegerea extrem de dificială şi, împingând discuţia la extrem, nici măcar nu mai este o alegere, dată fiind prăpastia teribilă dintre cele două variante dintre care eşti pus să alegi.
Sau poate că m-am săturat să tot aştept să se întâmple ceva bun prin politica noastră, poate că am obosit să mai caute acele iniţiative, persoane, idei de care să mă agăţ cu speranţa că, uite, se poate şi altfel.
Nu ştiu ce e cu mine. Chiar nu ştiu…
12 thoughts on “De ce alegem să ne fie scârbă de politică?”
Mie mi-e scîrbă de politică pen’că ăia-s mai proști decît mine. Și nu că mă laud, dimpotrivă.
Prosti, Prosti…Dar Multi :))
Eu am renuntat sa imi obosesc ochii cu meciurile politice sau ale nationalei… ma consider mai fericit.
Află că nu eşti singurul scârbit. Partea mai nasoală este că politica asta, aşa scârboasă cum e, se bagă în toate aspectele vieţii noastre; economie, şcoală, spitale, etc. Mai are puţin şi se aşează în pat lângă noi…
Eu zic sa facem „Partidul celor care s-au saturat de politica” si sa intram in politica. :D
Sa nu crezi ca esti singurul. Suntem obligati sa alegem intre doua variante sau mai multe de fiecare data, doar ca toate sunt proaste.
Partea cu adevărat proastă e că facem exact ceea ce-și doresc politicienii noștri…. Scârbiți fiind, noi practic le dăm liber la tembelizare și furt. Așa în scârbă mergem sau nu la alegeri, apoi în scârbă îi lăsăm să dea legi pe care doar noi le vom respecta (eventual), legi care de cele mai multe ori (în ultima vreme) se termina cu semne de „-” în portofelele noastre.
@iulia – am auzit zilele trecute o discuție în care una din persoane îi zicea celelilalte ceva ca „Măi o să ne gândim dacă facem sau nu vreun copil în funcție de ce-o ieși la alegerile viitoare”. Știu, sună stupid,… dar mă face să cred că e foarte prezentă (și) în pat nenorocita asta de politică.
Apoi în altă ordine de idei… nu politica e problema în țara asta ci politicenii. N-are politica nici o vină că-i făcută de incompetenți. Însă atâta timp cât cei competenți a – nu se implică sau b – se implică dar sunt „asimilați” (așa cum făceau borgii în ST) nu prea putem spera decât că vor veni la un moment dat chinezii peste noi și vor schimba ceva în bine pentru noi :)
O zi minunată vă doresc.
@Mihai
aia cu „mulți” e mare adevăr. Îs mulți. Și se și înmulțesc, aici e clinciul. Sînt cîte unii, îi prinde scînteia politicii și-i consumă cam cum era ăla mic cu labe mari din LotR, Frodo, consumat de răul din inel. Le intră politica pe sub piele și o întorc pe toate părțile, și o comentează, și o blesteamă și-o critică sau o laudă, disecă firu-n patru de parc-ar fi experți de talie mondială în tetrapiloctomie. Nu mai zic de politologie.
Știi unde e beleaua? Că oamenii ăia or să aibă puradei. Puradei care în loc să crească cu „m**e steaua” pe buze, ca pe vremea mea, or să ajungă să scandeze din scutece „jos pedeliștii”. Sau pesediștii, Noua Dreaptă, dracu să-i cheptene.
Decît un partid al sătuilor de politică, mai bine o campanie, un club, un ceva sub sloganul „Crește-ți copilul sănătos! Renunță la politică! Ș-așa nu faci vreo brînză chibițînd!”
Sunt sau nu politicienii o imagine fidele a poporului (sa spunem un esantion aproape reprezentativ)?
Daca nu, atunci mai e o sansa. Daca da, cred ca problema e mai grava decat scarba de politica… :)
Politica nu se poate sa nu ne intereseze. Pana la urma politicul ne conduce, iar daca nu ne-ar interesa ce se intampla cu statul nostru, nu ne-ar interesa nimic si am fi pur si simplu intr-o tara doar pentru ca aici ne-am nascut.
Insa, certurile politice ar putea sa nu ne intereseze. De ce? Pentru ca ne e scarba, exact cum zici tu.
Nu ma intereseaza politica de ani buni, in ultima perioada m-am „extras’ totalmente din ea. Am de muncit, am de platit taxe, incerc sa fiu un cetatean de bun simt. Probabil ca, daca mai multi ar lasa „chibitatul” si s-ar concentra pe ce au de facut, am trai intr-o tara mai prospera si mai fericita. Pentru ca se pierd ore intregi cascand ochii la televizor, in loc sa se munceasca sau sa se faca doamne iarta-ma o plimbare la aer curat.
Dacă s-ar putea cuantifica energia ce-o risipesc romanii cu politica, cred că ar fi echivalentă cu cea care ar putea muta Pămîntul de pe orbită şi-n plus, noi doar de gură suntem buni.
Să nu mai faci altădată! :)